ianuarie 2014
Nymphomaniac
E simplist să judeci un film ca Nymphomaniac: Vol. 1 după nume sau cîteva scene (ob)scene. Ochii şi inima se pot duce mult mai departe. Şi mintea (măcar) se poate întreba: cum ai putea deveni posesorul unei astfel de manii? Care este anatomia creării acestei persoane? Ce se petrece în sufletul ei?
 
Cred că Lars von Trier reuşeşte, în mod spectaculos, un succes în planul transmiterii genezei acestei tulburări. Dar este atît de fină sugestia, încît parcă nici nu aparţine filmului. Totul porneşte de la spatele cu care ignoră mama copilul şi jocul Solitaire. Ascultaţi puţin: Solitaire! O mamă care-şi neglijează, în mod repetat copilul, (în situaţia filmului pentru un joc de una singură) transmite un mesaj clar, concret şi tangibil copilului său şi tuturor celorlalţi care vor apărea, pasager sau mai constant, în viaţa acestuia: Nu eşti o fiinţă bună! Nu meriţi dragostea mea! Nu stau cu tine, pentru că am ceva (şi mai ales ce!) mai bun de făcut! N-ai valoare! N-AI VALOARE!
 
Şi această lipsă de valoare, foarte dificil a fi compensată de celălalt părinte, conduce la scăderea drastică a stimei de sine pînă la "uciderea" subiectului. Omul existînd încă în lume, devine obiect şi se depersonalizează. Pierde încet şi sigur, din instinctele de apărare. Pierde emoţia, empatia şi se îndepărtează de viu. Începe să însemne nimic pentru sine şi face orice pentru a-i convinge pe ceilalţi că este nimic. În cel mai bun caz, face orice pentru a-i convinge că este un om rău, adică pentru a-i justifica mamei atitudinea. Un subiect rău. Un obiect bun, gata să fie folosit de toţi.
 
Am avut mereu convingerea că cineva din apropierea scenaristului (de data asta tot Lars von Trier) are boala transpusă în poveste. Pare incredibil de reală. Aceste mici detalii pe care nu oricine le-ar surprinde dau greutatea veridică filmului. Nivelele ridicate de energie specifice episoadelor maniacale nu pot fi susţinute de nimic: că aşa a venit personajului. Tulburarea are rădăcini serioase şi vechi. Din acest motiv filmul poate consterna pe alocuri şi te face să te întrebi dacă poate fi adevărat ca o femeie poate avea nevoie de 7-8 bărbaţi pe zi. Sau că poate se poate angaja într-un carusel sexual timp de o călătorie cu trenul pentru o pungă de bomboane colorate. Atît de cruntă este trauma şi boala. Atît de mare este dorinţa de auto-distrugere, dar pe de altă parte, atît de mare (paradoxal!!!) este dorinţa de supravieţuire. Punga de bomboane ca expresie a valorii minime pe care persoana încă o are.
 
Singurul personaj, care apare, la fel de veridic, în scenă, pentru a salva OMUL, este Seligman (Stellan Skarsgård), "the blessed man", martorul care răbdător priveşte spre victimă. Şi îi face confesiunea mai uşoară: el pescar, ea, un fel de pescăriţă. Este fascinant acest ajutor (el pretinde că nu este religios, dar întruchipează un simbol profund religios, spiritual, transcendent), care vine în viaţa omului, pentru a o salva, a o privi, a-i restaura demnitatea de om întreg, viu, perfect capabil de revenirea păstrată pentru fiecare dintre noi, în fiecare clipă a vieţii noastre. Restaurarea fiinţei căzute. Disponibilă, valabilă pentru toţi. Pentru că "Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu!". Iată încă un motiv pentru care cred că Lars von Trier este un regizor şi un scenarist de excepţie: pentru că în camera terapiei, revenirii, spovedaniei, este plasată o icoană. Ce detaliu! Ce frumos spus: sunt aici şi cred că eşti o persoană care merită să trăiască.
 
"Singurul meu păcat este că întotdeauna mi-am dorit mai mult de la apusuri". Mai mult,  mai colorat, mai intens. Magistral ilustrată ideea pe care aş vrea să o ilustrez la rîndul meu printr-un exemplu: papilele gustative arse sunt consecinţa stimulilor prea intenşi.
 
Mie mi-a plăcut filmul, dar nu pentru că a activat viul şi mortul în acelaşi timp. M-a şi durut pentru adevărul înscris acolo: din neglijenţa şi din nepăsarea oamenilor de care, la un moment dat, depindem, ne putem pierde viaţa înainte de mormînt. Pierzînd dragostea lor. Fiindu-ne dor de aceasta. Ştiind că nu o mai putem aduce niciodată înapoi. Dacă ne mulţumim cu atît, vom privi fiecare dintre noi, viaţa fără dragoste, iar aceasta va fi ca o continuă cădere în abis. Să nu uităm, însă, că, între paranteze poate fi vid. ().

Regia: Lars von Trier Cu: Charlotte Gainsbourg, Stacy Martin, Stellan Skarsgård, Shia LaBeouf, Uma Thurman, Willem Dafoe, Udo Kier, Christian Slater

13 comentarii

  • cînd mama inspiraţiune nu e acasă, nymphomanicul joacă pe masă
    [membru], 28.01.2014, 20:00

    Deocamdată, cea mai tare chestie pe care a produs-o nymphomanicul lui trier sunt reacţiile de un comic nebun. Din comicul dvs text am reţinut nişte idei tragice : eroina a devenit nimfomaniacă din cauza mamei sale care a neglijat-o cînd era copil, copilul a simţit o lipsă de valoare în fiinţa lui, lipsă ce a dus la scăderea drastică a stimei de sine, scădere ce a crescut în sufletul copilului marea dorinţă de a fi un obiect bun de folosit de toată lumea. Ioi ioi ioooi, mi-am pus mîinile în cap şi am strigat şi eu ca dvs, “Atît de cruntă este trauma şi boala” !!!, încît îţi vine să te tăvăleşti de rîs. M-am abţinut însă de la tăvăleală, a fost micul meu gest de respect pt armatele de copii neglijaţi, abandonaţi, înfometaţi, abuzaţi, agresaţi, speriaţi, însinguraţi pînă la dumnezeu, care nu s-au transformat în armate de maniaci sexuali puşi pe autodistrugere, altfel, nici o icoană făcătoare de minuni din filmul lui trier nu ne mai putea salva rasa de la întoarcerea în grote.

    Dacă nu vă supăraţi, vă împrumut ideea cu copilul neglijat de mamă şi vă spui cum cred eu că s-a născut filmul ăsta : lars von trier trece printr-o fază de copil răzgîiat părăsit de mama inspiraţiune, şi, de cînd lumea, cînd mama inspiraţiune îi părăseşte pe artişti, copiii ăştia teribili recurg la poveşti cu sex hard, pt că ei ştiu că oricît de mare va fi gugumănia lor artistică, sexul se vinde, se vinde domle oricum, ambalat în orice, aşa cum îl ambalaţi dvs într-o pagină penibilă de foileton despre restaurarea fiinţei căzute a lu peşte prăjit.

    • RE: cînd mama inspiraţiune nu e acasă, nymphomanicul joacă pe masă
      Iuliana Iustina Stănculescu, 29.01.2014, 01:52

      Sunt perfect de acord că putem cu toţii muri de rîs. Nu rîd însă pentru că, iată caut prin statisticile modiale şi văd cum persoanele abuzate (în toate felurile), criminali juvenil sau mai puţin juvenil, persoane care suferă de tulburări de aport alimentar sau alte dependenţe grave, de la droguri la sex şi jocuri de noroc, sunt persoane ce declară că au fost fie abandonaţi, fie neglijaţi, fie, pur şi simplu, uitaţi într-o cameră rece de un părinte, la rîndul său, obosit, speriat, abandonat, uitat şi aşa mai departe. Putem rîde cu toţii şi chiar ne putem chiar tăvăli de rîs, putem considera şi moartea înceată şi lipsa de empatie un motiv de comic de situaţie, de limbaj sau chiar de comic de concept, de ce nu, dar înainte, propun, să analizăm ce simţim cînd vedem un film artistic. Lars von Trier a făcut filme cu şi fără sex, înainte şi după moartea mamei sale, înainte şi după ce şi-a cunoscut propriul tată, înainte şi după ce a avut sau stimulat în noi imaginaţia. În mine a stimulat-o şi, din naivitate sau nu, am transpus în cuvinte ceea ce eu am simţit. Şi, deschis spun, trăirea mea e autentică şi nu reprezintă e un punct de vedere ce se doreşte impus. Este setul meu de impresii, setul meu de gînduri. Unii au rezonat la ele. Şi mulţumesc că aţi făcut-o si dumneavoastră, chiar dacă într-un mod personal şi special.
      Şi pentru că viaţa bate filmul şi pentru că sincronicităţi poţi experimenta oricînd, plecînd de la cinema spre casă, am intrat în vorbă, pornind de la un pliant cu Erotic Massage cu un tînăr taximetrist care, spre surprinderea mea (doar temporară pentru că am învăţat să cred în coincidenţe cu sens), mi-a zis: “Înţeleg bărbaţii: şi eu sunt aşa. Nu mă pot abţine. Sunt dependent de sex. Soţia mea ştie. Prietenele mele ştiu şi toate clientele cu care m-am culcat vreodată”. Şi, în ciuda oricărui pericol de a fi indiscretă, am întrebat: “Cu care dintre părinţi aţi avut o relaţie mai apropiată?” Şi mi s-a răspuns: “Cu nici unul, tatăl meu n-a prea fost acolo, chiar dacă ne dădea bani. A avut x (mai mult de 7) soţii, pe toate le-a întreţinut, dar noi nu l-am prea văzut. Şi eu am devenit ca el. Ştiu că îmi fac rău şi fac rău şi altora, dar fac asta ştiind că mai bun de atît nu pot fi”.
      Pam-pam.

      • RE: RE: cînd mama inspiraţiune nu e acasă, nymphomanicul joacă pe masă
        [membru], 29.01.2014, 18:23

        Pam-pamul cu care completaţi pseudo-confesiunea taximetristului are acelaşi efect ca şi sfatul pentru părinţi din titlul textului dvs, adică sună ca nuca în perete. Nymphomaniacul e făcut în aşa fel încît toţi cei ce scormonesc prin el să găsească cîte ceva demn de atenţie, oricît de mărunt, dar există cîteva lucruri pe care, dacă eşti fanul lui Trier sau îi cunoşti filmele, ştii sigur că ar fi aiurea să le cauţi. De pildă, e absurd să te apuci să cauţi în nymphomaniac sfaturi pt părinţi şi personaje construite pe baza unor statistici. Joe nu e victima nimănui, cu atît mai puţin a neglijenţei mamei sale, oricît de antipatic îmi este Trier, şi-mi este tare de tot, ştiu că nu este atît de prost încît să-şi construiască nymphomanicul pe o monedă atît de ieftină şi de bătută de filmele de duzină cu maniaci sexuali şi criminali în serie. Este vorba de moneda maniacului/criminalului, din a cărui confesiune ultimă aflăm o poveste cu un copil traumatizat de unul din părinţi sau de ambii, sau de cine ştie cine. Poate că veţi reuşi să scrieţi ceva valabil despre adicţia eroinei lui Trier, dacă vă revizuiţi teoria despre dependenţa de sex. Îndiferent de rasă şi clasă, suntem toţi nişte biete fiinţe dependente de sex, un personaj care face sex cu 7 parteneri pe zi nu este mai dependent ca unul care face sex o dată pe săptămînă, pe lună sau pe an, îi diferenţiază doar formele prin care-şi manifestă sau stăpîneşte dependenţa, iar formele sunt infinite, cu extremele lor patologice, de la repulsie (vezi filmul lui Polanski), pînă la diverse experienţe de masochism. Fictivul dvs taximetrist nu are nici o legătură cu Joe, pt că e un simplu fanfaron, un număr record de soţii şi amante este visul fanfaronilor de toate soiurile. În fine, am cam luat-o pe arătură. Singurul lucru de reţinut ar fi : din ce am citit pînă acuma, aş zice că, împotriva nymphomaniacului, cel mai bine au scris lăudătorii lui.

        • RE: RE: RE: cînd mama inspiraţiune nu e acasă, nymphomanicul joacă pe masă
          [membru], 29.01.2014, 19:07

          Doamnă sau domnișoară ninat, sînteți redutabilă.

          • RE: RE: RE: RE: cînd mama inspiraţiune nu e acasă, nymphomanicul joacă pe masă
            Iuliana Iustina Stănculescu, 29.01.2014, 21:33

            Domnule Gorzo, cred ca ninat este un domn si nu o doamna daca ar fi sa luam in considerare rigoarea cu care taie in emotia vie a altui spectator si setea masculina cu care concluzioneaza.

            Altfel, domnule ninat, taximetristul nu este pseudo si nu parea a fi nici fanfaron. Pam-pam-ul, sfatul adresat parintilor si lentila prin care am ales sa vad filmul, gradul de interpretare si "teoria legata de dependenta" sunt autentic ale mele. Personal nu mi-as lua libertatea de a le stampila cu "nuci in perete" atat timp cat vin din mintea altuia. Ca sa nu mai zic ca s-ar putea sa vina din sufletul lui.

            • RE: RE: RE: RE: RE: cînd mama inspiraţiune nu e acasă, nymphomanicul joacă pe masă
              [membru], 30.01.2014, 08:08

              Doamnă Iuliana Iustina Stănculescu, sînt tot ce vreţi dvs, doar cu două identităţi vă asigur că nu am nici o legătură : nu sînt taximetristul dvs şi nu sînt nici Cristina Corciovescu. Apropo de dna şefă a comisiei şi de cheia/privirea dvs ortodoxă, vedeţi, cred că dna Corciovescu a intrat în nymphomaniac cu cheile dvs ortodoxe, de asta a hotărît interzicerea volumui 2. Poate acum înţelegeţi că opinia mea nu taie nici în emoţia dvs vie, nici în filmul lui trier, ba aş zice că am vrut să-l feresc pe artistul danez de priviri care taie şi spînzură. Ca să vezi, taman eu.

              Dacă tot am revenit, prezint scuze pt un dezacord din comentariul anterior, aşadar corectez : ... îi diferenţiază doar formele prin care-şi manifestă sau stăpînesc dependenţa ...


  • "Saraca..."
    Shushka, 29.01.2014, 12:37

    Prea multa interpretare si prea multe simboluri interpretate gresit, cred eu. Ce icoana? ce trauma si boala?...Le spui asa cu o incarcatura miloasa, cumva ca saraca pacatoasa nu e vina ei ca e asa si o iarta Dumnezeu. Eu cred ca nu e vorba despre asta. E vorba de o persoana in ADN-ul careia, probabil, exista o functie diferita pe care ceilalti n-o au la fel de pronuntata si asa e modul ei normal de manifestare. Stie ca e o persoana rea si este rea in viziunea societatii. Uitam ca societatea decide doar pt ca e majoritara. Doar ca trebuie sa ne intrebam asupra normalitatii. Daca majoritatea ar fi ca personajul principal si s-ar trezi o persoana care sa fie altfel, ar fi tot asa de condamnata si pusa la zid. Nu inteleg de ce trebuie filtrat filmul prin prisma lui Dumnezeu si a icoanelor si a faptului ca, vai saraca e anormala, bolnava si traumatizata, dar face rau fara sa vrea si o iarta Domnul...Nu, femeia face exact cum simte, si e rea din punctul de vedere al sociatatii. Si e rea pt ca e diferita, simte diferit si actioneaza cum e mai bine pentru ea. E rea pt persoanele spalate pe creier de religie si de societate.

    • Simbolul e viu. Interpretarea personala.
      Iuliana Iustina Stănculescu, 30.01.2014, 00:51

      As raspunde la una dintre neintelegerile exprimate: "Nu inteleg de ce trebuie filtrat filmul prin prisma lui Dumnezeu si a icoanelor si a faptului ca, vai saraca e anormala, bolnava si traumatizata". Pentru ca este o optiune. O optiune de a alege modul in care privesti un film. Cu ce ochi vrei. Daca vrei sa il privesti si sa il interpretezi in cheie ortodoxa, il interpretezi asa. Daca vrei sa il interpretezi dintr-o alta perspectiva, e la fel de valabil.

      Si inca o precizare legata de modul in care intrepretezi un simbol. Simbolul este viu, el nu are O interpretare, el nu are O SINGURA interpretare. Simbolul este, de cele mai multe ori, imagine arhetipala, posibil a fi vazuta extrem de diferit de la privitor la privitor sau diferit chiar si de acelasi privitor in momente diferite de timp.

      Mila este o forma de dragoste. Mi-ar placea sa cred ca am dat dovada de ea in text, dar nu a fost intentionata. De data aceasta, dumneavoastra interpretati, dar eu nu zic ca ati gresit sau ca e prea mult si ca ati adaugat si eticheta "saraca". E interpretarea dumneavoastra. O respect.


  • felicitari
    eniko, 29.01.2014, 13:11

    O recenzie pe placul meu. Intr-adevar nu trebuie sa facem o radiografiere a unui act artistic, oricum, niciodata nu vom putea stii cu exactitudine motivatiile creatorului si nu vom putea niciodata deslusi toate nuantele din oprea acestuia. Important este daca creatia respectiva ne provoaca inteligenta, sensibilitatea, ideile preconcepute etc cu alte cuvinte sa ne dezvolte. Nimphomaniac este una dintre creatiile care au aceste date. Am auzit ca vor sa interzica volumul II in Romania!?! cum comentati o asemnea reactia. Mie mi se pare o colosala prosite bigota, Incercarea unui burdihan preotesc de a se ascunde dupa silueta firava a unei Lolite :))

    • RE: felicitari
      [membru], 29.01.2014, 16:45

      O precizare: Comisia de rating a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) a acordat clasificarea I.M.-18-XXX volumului II din "Nymphomaniac". Conform comisiei de rating a CNC, "Nymphomaniac Vol. II" este încadrat ca fiind un film “Interzis minorilor sub 18 ani şi interzis proiecţiei cu public”. Mai precis, filmul este interzis nu numai minorilor, ci tuturor spectatorilor din România.

      Interzicerea nu are legătură cu nici o poziţie oficială a vreunui preot sau a BOR, aşa cum păreţi a condamna.

      Nu vă neliniştiţi, cu siguranţă se va reveni asupra deciziei în curînd şi filmul se va vedea în România.

      • RE: RE: felicitari
        LS, 29.01.2014, 18:41

        de ce ne-am nelinisti? este un film NSFW asa ca decizia poate fi justificata. chiar si daca se va reveni asupra deciziei sper sa nu fie un film de vizionat inainte de ora 22:00.

        daca este adevarat ceea ce a declarat un producator ca Lars ar fi umblat la unele scene si le-a inlocuit digital cu cele ale unor actori porn profesionisti, atunci aveti de a face cu un film porno.

        YouTube a interzis trailerele explicite.

  • agree
    nice von trier, 08.02.2014, 10:18

    acum ca am vazut si partea a doua, cred ca aici am citit cea mai fina si bine-intuita analiza a filmului.

    • RE: agree
      Iuliana Iustina Stanculescu, 15.02.2014, 20:08

      Va multumesc pentru aprecieri. Si eu m-am bucurat de intuitia mea.

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus