La Opera Naţională Română din Iaşi continuă avalanşa debuturilor. Absolvenţi, studenţi, foşti corişti, toţi promovaţi cu curaj alături de artişti mai experimentaţi, îşi construiesc repertorii sau şi le îmbogăţesc cu roluri noi, reîmprospătează distribuţiile şi, lucru deloc de neglijat, arată căile proprii de dezvoltare vocală, de perfecţionare ulterioară. Conducerea Operei îi sprijină inclusiv prin organizarea de cursuri de măiestrie conduse de foste mari vedete ale scenelor lirice internaţionale, profesori renumiţi. În partea a doua a lunii ianuarie, celebrul tenor Vasile Moldoveanu a susţinut un asemenea curs. Totul este important pentru revigorarea artistică pe care o trăieşte teatrul şi care a debutat sub auspicii spectaculoase prin prezenţa pe afişe a producţiilor lui Andrei Şerban.
Aida
Mai întîi, debuturile din Aida verdiană. Frumoasa şi funcţionala producţie, recentă premieră a echipei maghiare András Kürthy, László Székely, Zsuzsanna Kiss, a avut de curînd pe afiş un cast interesant, coordonat muzical de dirijorul József Horváth, profesionist serios, suveran pe partitură, pe care a redat-o cu rigoare. Fără gestică spectaculoasă, şeful de orchestră clujean a condus sigur şi eficient, cu preocupare pentru menţinerea raporturilor ritmice între fosă şi scenă. Astfel, de pildă, un decalaj ce se anunţa periculos la prima intrare a lui Amneris a fost rapid soluţionat. Sigur că nu i se pot imputa nici nesiguranţa corului de femei din primul tablou al actului secund, şi nici lipsa de acurateţe a trompetelor egiptene la repriza marşului triumfal. Sub bagheta sa, spectacolul s-a derulat cursiv şi echilibrat.
Mezzosoprana Marinela Nicola a debutat în rolul Amneris. O prezenţă scenică atractivă, un glas frumos, înzestrat cu armonice, consistent, ale cărui puteri se dezvoltă exemplar în registrul central. Sînt sonorităţi bogate şi, pe ambitusul vocal, zona notelor de Fa şi Sol este bine stăpînită şi înfăţişată. Studiul în continuare trebuie orientat către esenţialele sunete superioare, La bemol, La, Si bemol, care suferă. Artista are un solid potenţial, şi mărturia clară a fost cea de-a doua notă de Si bemol acut din dificilul duet cu Radamès, pe deplin corespunzătoare. Odată trecute emoţiile debutului, sînt sigur că spectacolele ulterioare vor aduce consolidări.
Debutant a fost şi basul Andrei Yvan de la Cluj-Napoca, agreabilă surpriză în rolul Marelui Preot Ramfis, graţie unui timbru cald şi generos. O paranteză. Bietul sacerdot n-a apucat să rostească decît o singură replică în debutul operei şi un "black-out" în zonă a lăsat întregul teatru în beznă. A durat o oră pînă ce alimentarea electrică a fost restabilită şi spectacolul s-a putut relua de la început. Menţionez anunţurile liniştitoare şi elegante făcute de la rampă, inclusiv de managerul Beatrice Rancea. Publicul le-a apreciat. Aşadar, Andrei Yvan. A dominat sala cu un Fa natural acut de mare robusteţe în scena din templu. Artistul are în glas o bună cantabilitate, emisie uşoară, aşa încît forţările, "împingerile" nu sînt necesare; duc doar la sunete situate uşor peste tonul corect (intervenţia din tabloul triumfal).
În fine, pe linia debuturilor, s-a remarcat cristalul vocii sopranei Cristina Grigoraş, la prima întîlnire cu rolul Marii Preotese. Soprana Simona Titieanu a întruchipat-o pe eroina titulară, cu binevenită integrare în profilul personajului, cu glas metalic, penetrant, potrivit rolului. Impactul dramatic şi avîntul pasional au fost suficiente pentru pasajele de forţă. Grija pentru evitarea stridenţelor în registrul înalt şi pentru maleabilizări în sensul redării mai elegiace a secvenţelor poetice trebuie să-i stea în atenţie, pornind de la buna stăpînire a unor pianissime acute, precum finalul ariei Nilului sau arpegiul "...fugiam, fugiam!" din duetul cu Radamès (actul al III-lea). Procentul lor trebuie să crească în economia lucrării. Baritonul Ciprian Marele, Amonasro, nu a dominat excesiv prin incisivitate dramatică, dar a accentuat frazele moi, bine susţinute de vocea sa plăcut timbrată. Pentru lirismul tenorului Hector Lopez, partitura spintă a lui Radamès s-a dovedit a fi o nucă prea tare. Lucrul trebuia ştiut din start de către artist. Nu s-ar mai fi expus. Şi vorbim despre un cîntăreţ cu ani de carieră în spate, nu despre un tînăr neexperimentat. Admit posibilitatea ca Lopez să fi traversat o severă indispoziţie vocală de ultim moment. Dacă a fost aşa, firesc era să fi comunicat această condiţie, în scopul de a fi anunţată publicului, înaintea spectacolului. Cel puţin... În celelalte roluri au fost distribuiţi basul Daniel Mateianu (Regele) şi tenorul Andrei Apreotesei (Mesagerul).
Operă live pe Internet - o premieră naţională
Ziua de 31 ianuarie 2014 va rămîne drept istorică în media culturală românească. A fost transmis live pe Internet, gratuit, primul spectacol de operă al unui teatru liric din ţară. Realizarea a aparţinut Operei Naţionale Române Iaşi, care s-a alăturat în acest mod unor importante scene, precum Bayerische Staatsoper din München, Teatrul "Carlo Felice" din Genova, Opéra Royal de Wallonie din Liège, Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, Minnesota Opera din Minneapolis, Staatsoper Viena (care transmite contra cost). Nu sînt multe. Teatro alla Scala din Milano a făcut şi el o primă scurtă transmisie cu ocazia omagierii marelui şi regretatului şef de orchestră Claudio Abbado. Aşadar, scena ieşeană se poate mîndri cu intrarea în acest select club şi va fi, în mod cert, un exemplu pentru celelalte teatre lirice din România. Spectacolul de operă trebuie să pătrundă şi în case, în timp real, prin toate mijloacele.
Pentru transmisia inaugurală, după teste făcute în decembrie, a fost aleasă producţia cu Elixirul dragostei de Donizetti, întrucît pe afiş figurau nu mai puţin de patru debuturi şi spectacolul fusese pregătit muzical la clasa de măiestrie a tenorului Vasile Moldoveanu. Evitînd riscul unei călătorii pe vreme proastă la Iaşi, am urmărit on-line transmisia, care a beneficiat de un streaming optim, cu singura observaţie că unii operatori mai... murmurau pe ici, pe colo, în timpul emisiei.
Elixirul dragostei
A fost o seară donizettiană agreabilă, graţie unei producţii vii, colorate, tinereşti, concepută în limite clasice, tradiţionale, de echipa Anda Tăbăcaru-Hogea (regie), Rodica Arghir (scenografie). Excelenta baghetă a lui Cristian Oroşanu a indus tempi plini de vivacitate, care nu au stagnat nici un moment, ba chiar s-au accelerat în finaluri de coruri. Dirijorul braşovean are simţul coerenţei partidelor orchestrale şi posedă arta redării armonioase în condiţiile dramaturgiei, aici, comice. Nu în ultimul rînd, spectacolul a plăcut prin muzicalitatea şi dăruirea scenică a tuturor interpreţilor.
Din partea ansamblurilor - orchestră şi cor pregătit de Manuel Giugula -, mobilizarea a fost exemplară (ce mult contează o transmisie, practic, pe tot mapamondul!), instrumentiştii au cîntat îngrijit, coriştii s-au remarcat prin omogenitate şi atitudine participativă, deşi cîteodată s-au comportat... concertant, destul de static. Personajele au avut chiar tipologia dorită de Donizetti: Adina - jucăuşă şi zvăpăiată, Nemorino - timid şi sensibil, Belcore - marţial, Dulcamara - important şi... şmecher, dar bonom, Giannetta - sprintenă şi simpatică. Tinerii interpreţi ai serii le-au conturat la perfecţie, au jucat admirabil. Un spectacol foarte reuşit în ansamblul lui, încă o carte de vizită onorantă pentru teatru.
Pe tenorul Andrei Fermeşanu l-am remarcat în Bărbierul din Sevilla şi am aşteptat acum să-i consemnez progresele prin debutul în rolul Nemorino. Au existat. În pofida unor emoţii inerente la început (în duetul cu Adina din primul act, o notă acută a fost lipsită de fermitate), siguranţa a crescut pe parcurs, odată cu duetul Nemorino-Dulcamara (foarte clar chiar de la pasajul "Obbligato, ah! si, obbligato!", deja impetuos) şi tînărul artist a frazat frumos, cu legato inspirat. Vocea şi-a arătat o dată în plus fluiditatea. Apropierea celebrei "Una furtiva lagrima" l-a presat (din nou, un sunet înalt mai puţin stăpînit în duetul cu Belcore) şi, după începuturi de inspirată plutire ale fiecărei strofe din arie, a încheiat mai puţin fericit, cu o respiraţie furată şi o acută în falsetto. Sînt convins că Andrei Fermeşanu va evolua spectaculos în rol pe linia de "tenore di grazia", îşi va înzestra cîntul cu mai multe moliciuni. Este minunat dotat. În fond, se află în plin studiu.
Ca şi cum l-ar fi interpretat pe Belcore de zeci de ori, debutantul Jean-Kristof Bouton a cîntat cu o siguranţă stupefiantă, expunînd cu autoritate glasul său agreabil, frazarea inteligentă, accentele bine plasate în discursul melodic, energia şi vigoarea personajului. Un cîntăreţ cu simţ artistic deosebit şi înnăscută aplecare stilistică. Şi basul Daniel Mateianu, posesorul unei voci sonore, bine impostate, a colorizat cum se cuvine faimoasa cavatină a lui Dulcamara, cu potrivite intenţii şi impulsuri de expresie. A refuzat cîntul uniform care, culmea!, l-a prins în cel de-al doilea act, în duetul cu Adina. Corespunzător integrată în rolul mai mic al Giannettei a fost soprana cu voce rotundă Angelica Mecu Solomon, şi ea debutantă. Experienţa şi virtuţile vocale au fost evidente în cîntul Lăcrămioarei Maria Hrubaru Roată, Adina adorabilă şi neobosită. Glasul de coloratură lirică al sopranei, strălucitor şi agil, aplică cu meşteşug importante precepte belcantiste, de la legato-ul de mare fluenţă la articularea expresivă a cuvintelor. Posesoare a unor supraacute de mare spectaculozitate, soprana n-a rezistat şi le-a adăugat partiturii, cu rezultate într-adevăr de remarcat şi de invidiat. De fapt, şi baritonul interpret al lui Belcore şi-a încheiat aria Come Paride vezzoso cu o acută nescrisă, altminteri foarte bună. Tentaţiile de a le înfăţişa publicului sînt mari. Sînt sigur însă că ambii l-au supărat pe... maestrul de la Bergamo. Aşa cum se procedează în chip profesionist, pentru rodaj, cei patru debutanţi vor susţine şi următorul spectacol cu Elixirul dragostei, cărora li se va adăuga, în rolul Adina, o altă debutantă, soprana Cristina Grigoraş, adevărată performeră, întrucît pînă la personajul donizettian a abordat deja două roluri noi, Adela din Liliacul, Marea Preoteasă din Aida şi va continua cu Gilda din Rigoletto. Totul în numai două luni!
Lansarea volumului Vasile Moldoveanu. Un tenor român pe patru continente
În pauza spectacolului, în foaierul teatrului, s-a lansat ediţia a doua, digitală, a cărţii Vasile Moldoveanu. Un tenor român pe patru continente, scrisă de Ioana Diaconescu şi Alexandru Pătraşcu. Bine gîndită, transmisia de pe Internet a cuprins şi evenimentul. În alocuţiunea sa, managerul Beatrice Rancea a subliniat importanţa prezenţei ilustrului artist, vreme de trei săptămîni, ca titular al cursurilor de măiestrie vocală şi şi-a exprimat dorinţa de a-l avea din nou ca oaspete în viitor, spre a continua importanta muncă de îndrumare. Au vorbit apoi cei doi autori, iar maestrul Vasile Moldoveanu a mulţumit pentru invitaţia făcută, exprimîndu-şi satisfacţia pentru calitatea participanţilor la cursuri şi convingerea că Opera Naţională Română Iaşi poate să dobîndească o reputaţie europeană.