La Festivalul Internaţional de Film NexT, 2014, secţiunea NexT is Love îţi oferă dragoste sub toate formele prin care ea se defineşte în experienţele noastre: de la fantasmă şi basm la pierderea dorinţei şi lipsa de empatie.
Through You / Prin tine (Lucette Braune) Siluete de diferite culori trec grăbite pe lângă tine. Unele îţi fac mai greoaie depăşirea, altele îţi lasă urme în timp ce mergi alături de ele. Sunt prezenţele şi absenţele din viaţa ta care-ţi colorează drumul. În filmul lui Lucette Braune, numai una este culoarea care îi marchează adânc pe trecători, capabilă să le unifice direcţia: roşul aprins.
30 minutes by day / 30 minutes par jour / 30 de minute pe zi (Samuel Lampaert) La bătrâneţe, iubirea iese şi ea la pensie dacă nu e antrenată în fiecare zi. Dar poate fi ea înviorată în trupurile încredinţate repausului în faţa ecranului tv? Pentru protagoniştii din filmul lui Samuel Lampaert, cronometrul numără 30 de minute şi nicio secundă în plus.
Taglia Corto! / Cut it out! (Filippo Demarchi) O curte mare şi verde pe undeva prin Italia, un tată şi un fiu care vor să taie în feluri diferite iarba. Tatăl nu are prea multă răbdare, aşa că preferă maşina de tuns. Fiul vrea să folosească foarfeca pentru a aloca mai mult timp şi resurse îngrijirii grădinii. Totul se complică dacă ea devine o metaforă pentru o problemă de familie. Cenzura ca formă de manifestare a intoleranţei şi limitele impuse arbitrar libertăţii de exprimare a celuilalt au consecinţe care nu ocolesc niciun membru al familiei, fie el părintele heterosexual tradiţional, sau copilul gay. Filmul lui Filippo Demarchi este o invitaţie pentru a asista la o dramă personală proaspăt desfăşurată în faţa camerei de filmat, care este, la rândul ei, o invitaţie la dialog din partea regizorului către părinţii săi.
Little Man / Petit bonhomme / Micul cuceritor (Victor Rodenbach) Percepţia iubirii nu este aceeaşi la toate vârstele, mai ales dacă eşti în primul deceniu al vieţii tale şi vrei să joci după regulile adulţilor. Filmul lui Victor Rodenbach pune faţă în faţă două moduri diferite de raportare la ritualul cuceririi amoroase: cel al fiului de zece ani şi cel al tatălui său.
Poki wilk syty / Wolf's clothing / În pielea lupului (Olga Kalagate) Într-un scenariu al iubirii, proiecţia unei poveşti de basm îşi poate avea reversul de cealaltă parte a idealizării. El îşi face în sfârşit curaj să o invite la petrecere, ea se săturase de câte ori tot visase să i se întâmple asta. Petrecerea se dovedeşte a fi un bal mascat, iar ea e singura care-şi pune în joc propria piele. Aici îşi face loc frica, ce se accentuează cu atât mai mult cu cât ea îl confundă pe el cu personajul pe care a ales să-l joace la bal: lupul.