NexT Look: Sparkle la NexT, 2014

Se întâmplă, cam la fiecare festival de scurtmetraje, să rămâi cu un gol, ca şi cum ceva ar fi neîmplinit. Probabil pentru că nu există acel moment de după în care să-ţi poţi înţelege şi organiza mintea agitată de impactul celor câteva minute pe care fiecare film de scurtmetraj ţi-l provoacă. Aşa s-a întâmplat şi aseară de-a lungul celor unsprezece filme, conectate doar prin imaginile enigmatice, frapante.

The Smile Man (Anton Lanshakov) - Din cauza unei malformaţii a splinei, un bărbat este condamnat să zâmbească încontinuu. Un zâmbet larg, de neoprit, înfricoşător, amuzant, obositor, care îl bagă pe protagonist în tot felul de belele. Situaţia se echilibrează când Bărbatul-Care-Zâmbeşte o întâlneşte pe Fata-Care-Plânge. Deşi enervată iniţial de zâmbetul lui persiflant, când află că acesta e de fapt un simptom fizic, îi spune că nici ea nu se poate opri din plâns din cauza unor probleme ale glandelor lacrimare, so you know damage too. Cei doi se îndrăgostesc, iar filmul se încheie cu el spunându-i It may be hard to believe but now I am smiling. Un scurtmetraj comic pe parcursul căruia, ironic sau nu, zâmbeşti.
Spirit of a Denture (Alan Shelley) - Piraţii sunt foarte pretenţioşi atunci când vine vorba de alegerea dentistului. Dr. Middling este un bărbat în căutarea aventurii, are un cabinet de stomatologie, o asistentă frumoasă care vrea să-l scoată în oraş şi un binoclu. Piratul Jasper Crow ajunge la Middling pentru a scăpa de o durere de măsea. Aici începe aventura - cum scoţi dintele unui pirat speriat de ace? După o noapte agitată, Crow nu numai că scapă de durere, dar întreaga sa dantură este reparată. Middling se hotărăşte să meargă la o întâlnire cu asistenta sa, dar mai e o mică problemă. Camera de aşteptare e plină de oamenii mării care au auzit de el şi vor să fie trataţi.
Trento Symphonia (Flatform) - Pe înserare, o orchestră, un cor şi un grup de tineri sunt poziţionaţi pe o pajişte de munte. Muzicienii cântă prima parte din Simfonia a Opta, a lui Mahlet, păstrând o coregrafie precisă. Apoi, discret, încep să dispară în lumina zilei care stinge. Odată cu lăsarea întunericului, nu doar ei părăsesc tabloul, ci şi peisajul şi sunetul se dizolvă încet-încet.
Goran (Roberto Santaguida) - Pentru a-l ajuta pe spectator să înţeleagă lumea personajului său, regizorul îl lasă pe Goran să-şi povestească universul. Rezultatul este o senzaţie frapantă de we make the story as we go along. Muzica, imaginile, personajele - toate apar şi dispar după cum Goran îşi imaginează. Până şi locul în care acesta locuieşte How should we call it? Novi Sad. Let's call it Novi Sad, camera, dansul cu prietenii lui sau design-ul micului dejun. Ulitma întrebare pe care regizorul i-o pune lui Goran este dacă vrea că filmul să aibă numele lui. Da.
In front of the mirror (Lidia Günther) - În faţa unei oglinzi, o femeie dezbrăcată mestecă gumă. Balonul se transformă în al doilea ei cap, unul trist şi obosit care spune că îşi doreşte să moară. Femeia scoate un pistol şi îşi împuşcă nefericitul chip de gumă, apoi începe să râdă isteric. E o sinucidere în două minute, în faţa unei oglinzi, pe muzică veselă.
You Can't Do Everything At Once, But You Can Leave Everything At Once (Marie Elsa Sgualdo) - Realizat cu ajutorul arhivelor RTS, filmul spune povestea unei fete care a fost concepută pe canapea. Toată viaţa ei pare să se învârtă între alegeri şi consecinţele acestora. Spus chiar de copilă, filmul îşi propune să te înveţe că iubirea este precum credinţa - fie o ai, fie nu. După ce mama părăseşte familia pentru că e prea frumoasă, fetiţa încearcă să se transforme într-un băieţel ca să nu repete greşeala acesteia. De aici vine răspunsul ei când unchiul ei încearcă să o molesteze - nu o să te pup, nu sunt gay. Când mama se întoarce pentru a vizita familia, zâmbetul ei îi frânge inima tatălui. Peste câteva zile, acesta suferă de un infarct. Din cauza zâmbetului, îşi explică fetiţa. E o poveste deosebită, spusă deosebit de cea care a fost începută pe canapea.
Sunny Afternoon (Thomas Renoldner) - Confruntând un fel de film avangardist cu un fel de videoclip muzical, scurtmetrajul ridică semne de întrebare tabuurilor şi clişeelor ambelor genuri. Explorarea realităţii prin imagini şi reprezentări, a iluzilor şi abstractizărilor e doar o formă de a emfaza posibilităţile specifice şi semnificaţiile imaginii artistice în general. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că melodia din fundal a fost scrisă acum 25 de ani, iar proiectul în sine a fost conceput cu 20 de ani în urmă, putem conclude, da, e un film şi despre timp. Şi un autoportret.
Lonely Bones (Rosto) - Un film bizar al himerelor şi al artei de a face sacrificii. Cu diferite conotaţii religioase (imagini ale şarpelui, ale Judecăţii de Apoi, ale diavolului care poartă costum şi ochelari de soare, ale răstignirii), filosofice (un om mort care moare din nou), dar şi psihologice (căderea în fântână, în gol, pierderea valizei / bagajul emoţional), cu animaţii pinkfloydiste, e greu să îţi dai seama despre ce e vorba aici. Ştiu însă despre ce nu e - un film care să poată fi povestit fără a se pierde pe parcurs.
Bunny, Getting to Know Dad (Tatiana Skorlupkina) - O altă variantă a lui Alice din Ţara Minunilor, doar că aici Alice nu e singură - dincolo de prietenii imaginari, de iepuraş, în lumea ei ajunge să descopere că mai e cineva. Autoritar şi restrictiv în viaţa de zi cu zi, tatăl ei are propria Ţară a Minunilor în mansarda casei lor. Un film despre universurile compensatorii care, paradoxal, organizează realitatea.
The Eternal Return (Pascal Lièvre) - Există o teorie (mai mult poetică decât credibilă) cum că noi am fi praf de stele. Aşa este şi personajul acestui film. Acoperit de pulbere strălucitoare, cu ochii închişi, ţine un discurs despre fiinţa umană, la limita dintre filosofic şi poetic. Textul este scris de Alain Badiou, iar muzica lui Henry Purcell.
Suddenly, Last Summer (Juha Mäki-Jussila) - Un scurtmetraj experimentalist bazat pe piesa omonimă a lui Tenessee Williams şi, mai exact, pe trăirile aduse acolo. Rolurile sunt "interpretate" de plante care înfloresc şi se usucă, care se deschid şi se închid, care se degradează şi îşi revin la viaţă. E o metaforă a verii finlandeze care se duce la fel de repede pe cât apare.