Corpul în societatea modernă - NexT Look: Body Image la NexT, 2014

Secţiunea NexT Look: Body Image cuprinde filme care tratează problematica corpului uman în societatea modernă: ce e acceptabil, ce e dezirabil, cum e reprezentat corpul în artă şi, mai ales, cât de morale sunt limitările impuse reprezentării.
 
 Ljepotan / Frumuşelul / Prettyboy (r. Sasa Ban, Croaţia, 2013)

Frumuşelul e tipul de băiat care dansează în faţa scenei în videoclipurile muzicale. Protagonistul filmului nu e frumuşel aşa că stă în spate, printre cei din categoria lui, unde reflectoare nu luminează aşa de tare. Fata care împarte băieţii şi fetele pe categorii de frumuseţe e prietena lui.

Filmul este foarte bine condus din punct de vedere vizual. Secvenţa pauzei de masă e un caz de manual despre cum se poate povesti cu imagini. În parcarea din faţa clubului unde se filmează, figuranţii -  tineri, frumoşi, sclipitori, îmbrăcaţi modern - socializează şi mănâncă sendvişurile primite de la producţie. Singur, aşezat pe o bordură, personajul principal îi studiază. E o lume închisă şi faptul că prietena lui e cea care decide cine intră şi cine e exclus îl deranjează. El venise de fapt să-şi vadă prietena, bănuim că o aşteaptă să termine filmarea. Urmează apoi un plan mediu în care personajul, deranjat de soare, duce mâna la ochi. În mâna are un sendviş pe jumătate mâncat; e un detaliu mărunt şi bine plasat, înţelegem că bărbatul nu se mulţumeşte cu rolul în care e distribuit de societatea de consum.

Ceea ce ar putea fi reproşat acestui film nu ţine de realizare ci mai degrabă de ambiţii regizorale. În primul rând, conflictul posibil este mult diluat de biografiile personajelor. Băiatul urâţel care stă în spate nu e tocmai băiat, e un bărbat în toată firea. Grăsuţ, cu început de chelie, o faţă banală şi haine modeste, bărbatul simte diferenţa şi ierarhizarea pe care chiar prietena lui o face îl afectează în mod evident. Pe de altă parte, genul ăsta de nelinişti existenţiale e depăşit de mult la vârsta pe care o are personajul. În al doilea rând, conflictul dintre cei doi, foarte bine jucat şi regizat - jena ei că prietenul s-a băgat în faţă şi regizorul o să observe vs. ambiţia lui de a-şi depăşi condiţia şi de a-i arăta că e rănit de criteriile ei de selecţie - e înăbuşit în faşă: bărbatul se întoarce resemnat la locul lui, printre chelioşi şi ochelarişti, prietena îi explică că "în faţă stau frumuşeii", el înţelege, situaţia e dezamorsată.

Le petit Cyrano / Micul Cyrano (r. Thibault Mombellet, Franţa, 2013)
 
Micul Cyrano e regizorul de platou, omul din umbră care mişcă lucrurile şi pe care nimeni nu-l observă şi nu-l creditează. E job-ul perfect din care poţi dezvolta un complex à la Cyrano, mai ales dacă actriţa de care te-ai îndrăgostit o joacă pe Roxane. Nu doar că eroul învaţă toate replicile năsosului personaj, dar e şi cel mai în măsură să-l joace.
 
Iţele filmului sunt la vedere de la început, răsturnarea de situaţie (regizorul de platou ajunge pe scenă declarându-şi dragostea sub pretextul rolului) nu surprinde pe nimeni dar nici nu trage filmul în jos. Pentru că miza e în altă parte: fuziunea dintre persoane (personajele din film) şi personajele din piesă (Cyrano, Roxane), dintre scena pe care se joacă piesa ca atare şi culisele în care doi actori se luptă cu săbii false, dintre performance-ul regizorului de platou şi sentimentele lui reale (un Cyrano îşi declară iubirea ascunzându-se sub masca lui Cyrano), dintre drama care se joacă pentru spectatorii din teatru şi comedia care se joacă pentru spectatorii de cinema.
 
Ce nu funcţionează sunt articulaţiile de scenariu care fac posibilă această miză. Regizorul de platou îşi asumă rolul pentru că actorul care îl joacă pe Cyrano se loveşte în mod stupid şi neverosimil de una din contragreutăţile care ţin cortina. Deşi ştie replicile, ba chiar le simte, protagonistul nu e totuşi un actor, acţiunea are nevoie de un nou impuls, un impuls violent care să contopească rolul şi actorul într-o singură persoană. Cu atât mai puţin plauzibil e mecanismul contragreutăţii când e folosit pentru a doua oară: frustrat că piesa o să fie un eşec pentru că regizorul de platou vrea să facă declaraţii de dragoste, unul din actori îl loveşte intenţionat pe erou.