NexT Is Love - NexT, 2014

Filme despre iubire, în diversele ei forme: de la contopire la iubire alternativă, de la amuzament la poveste, de la gelozie la inocenţă şi pierderea ei, de la amintiri la tristeţe şi de la vârsta fragedă la senectute, toate sunt cuprinse în selecţia de faţă. Iar despre câteva dintre ele, două-trei vorbe. Aşadar:

Un goi / Rătăcire (Boaz Pesenzon) - Necredinciosul din poveste este din Israel şi merge la mare cu iubita, la arabi, în buzunar cu inelul pe care vrea să i-l ofere acesteia în cadrul romantic al lumânărilor ce luminează un bungalow străjuit de nisipuri şi de sunetul valurilor mării. Planul perfect, până la declanşarea paranoiei: faţă de iubită, faţă de barmanul arab, faţă de ipotetice probleme, faţă de tot. Incertitudinea goiului devine, cu complicitatea camerei de filmat, şi incertitudinea noastră. Prin urmare, avem aici gelozie şi lipsa încrederii în celălalt, într-un context socio-politic instabil, puse pe ecran cu suficientă tensiune încât la un moment dat să uiţi că totul pare a fi pornit de la premise romantice. Pentru că în fundal apare mereu marea, paradoxal de liniştită, de sigură de ea.
 
Micul cuceritor / Little Man / Petit bonhomme (Victor Rodenbach, Hugo Benzamozig) - Ştiu că întotdeauna filmele cu copii au măcar ceva ce ne impresionează pe noi, adulţii, oricum ar fi ele. În cazul de faţă, pe lângă nişte copii fenomenali, ni se dă şi multă inocenţă care, minut cu minut, se pierde tot mai mult. Până la final, când privirea băieţelului care nu înţelege, dar intuieşte cam cum sunt cei mari, îţi rămâne întipărită pe creier. E cale foarte lungă de la dragostea de copil la cea de adult. În toate sensurile posibile.

Prin tine / Through You (Lucette Braune) - e o joacă de-a culorile, pe o idee de altfel foarte simplă: ne îndrăgostim, deci ne contopim (mai mult sau mai puţin, în funcţie de intensitatea sentimentelor). Chiar dacă durează doar 8 minute, de la jumătate încolo te cam pierde. Chit că amestecatul culorilor durează cât un drum până la supermarket şi înapoi.
 
17 ani / Age 17 / 17 anni (Filippo Demarchi) - între două sesiuni de tuns iarba din faţa casei, un băiat le spune părinţilor lui că e homosexual şi le filmează reacţiile, provocându-i la discuţii. Tatăl nu prea înţelege ce l-a lovit, mama nici ea nu prea, dar se străduieşte, construieşte ipoteze, caută soluţii. Între negarea tatălui, vehemenţa fiului, strădaniile mamei şi tunsul ierbii nu poţi să nu te întrebi ce or fi discutat ei atunci când camera de luat vederi a fost oprită. Acolo pare să fie filmul cu adevărat.
 
30 de minute pe zi / 30 Minutes a Day / 30 minutes par jour (Samuel Lampaert) - La vârsta a treia, treizeci de minute de mişcare înseamnă exerciţii fizice (unele la limita acrobaticului), şters praful, dereticat prin casă, în fine, ridicat din fotoliile din faţa televizorului unde rulează eternele concursuri de cultură generală. Însă ce se întâmplă atunci când cuplul de bătrâni nu se mişcă suficient de repede pentru o partidă de amor (care să încapă în perioada de timp dată)? Rămâne de văzut. (După cum rămân şi tresăririle necontrolate pe faţa bătrânei, de la început până la sfârşit, sau privirile îndârjite pe care şi le aruncă cei doi unul altuia). Dragostea e în amănunte.
 
În piele de lup / Wolf's Clothing / Póki wilk syty (Olga Kalagate) - Nu m-am putut abţine, urmărind scurtul de faţă, să nu mă gândesc tot timpul la un "tube" al lui Zazie: Toc Toc Toc - asta pentru că, încă de la Perrault încoace, unde lupul îi spune Scufiţei Roşii să îşi scoată rochiţa şi să intre cu el în pat, basmele sunt punctul de pornire al aventurii cunoaşterii de sine, inclusiv al iniţierii sexuale. Aşa că şi aici avem de toate: poveste, ilustraţii de cărţi pentru copii (mai mici sau mai mari), măşti, reacţii chimice imprevizibile. Ca-n basme.
 
Tren doi albastru / Train Two Blue / Train deux bleu (Sylvie Denet) - instantanee în culori, cu diferite tonuri de albastru şi cu trimitere poate la trenul vieţii sau la trenul albastru care până nu demult unea Calais de Nisa. O trecere, de câteva minute, prin viaţă. Scurt, cuprinzător, bleu.
 
Ca să scurtăm povestea / To Cut a Long Story Short (Marco Espirito Santo) - o foarte amuzantă suprapunere a imaginilor care ne înconjoară în fiecare zi - fie ele mărci comerciale ultracunoscute, afişe, inscripţii sau orice altceva - peste cuvinte, pentru a crea o poveste cu nerv, cu umor, cu final neaşteptat. Una scurtă despre ceva ce urmează a fi şi mai scurt. Un film alert, ca un banc bun.