Scurt şi tare - Competiţia naţională I şi Oscars Night la NexT, 2014

Scurtmetrajul e un gen cinematografic care va căpăta din ce în ce mai mult teren. Este filmul omului modern, scurt şi la obiect. O idee, un mesaj, un fir narativ. Dacă mai ai şi oportunitatea să vezi scurtmetrajele de la NexT, al cărei cele de-a 8-a ediţii se desfăşoară între 3 şi 7 aprilie 2014, atunci un lucru este sigur: calitatea scurtmetrajelor este de la foarte bună la 8 răsturnat de vînt pe o parte. Soarta bunei sortări a celor peste 1000 de filme trimise în competiţie a stat în ochii Irinei Trocan şi ai lui Andrei Rus.

Competiţia naţională I
Autism este o afecţiune de Alexandru Bădeliţă. Neliniştea cade bolnavă la pat. Un tânăr are probleme în găsirea unui loc de muncă şi a unei identităţi. Se refugiază, ca un mort într-un sicriu, între cei patru pereţi ai casei sale. După multe aplicaţii refuzate pentru un job, se ajunge şi la apelul la clasicul call-center, cantina studenţilor, neintraţilor şi nu-ştiu-încotro-apucaţilor. În cele din urmă, salvarea pare a veni la bordul unei bărcuţe construite dintr-un CV.
12 Minute, de Nicolae Constantin Tănase, este un exerciţiu reuşit, un joculeţ de efecte speciale. Această shaorma cu de toate bucură şi distrează, distrează pentru că şi cei care au gătit-o s-au distrat copios. Masacrul din shaormerie nu are o poveste complicată şi alambicată, ci este pur şi simplu făcut din drag.
Colecţia de arome, realizat de Igor Cobileanski, este un scurtmetraj care tratează cu seriozitate problema universală a lipsei banilor. După ce Mama se îmbolnăveşte, Băiatul este folosit de către Tată pentru a face rost de bani pentru a cumpăra medicamente mamei. Filmul se întipăreşte pe retină cu delicateţe şi violenţă. Ca poveste, consider că este cea mai temeinic construită din acest calup. Dacă Tyson s-ar bate cu Bruce Lee, cine ar câştiga?
Şi băieţii câteodată este o nouă ispravă a celor de la U.N.A.T.C., coordonată de Matei Lucaci-Grunberg. Este exploatată relaţia dintre actor şi regizor pe platoul de filmare. Actorul trebuie să plângă, să simtă, să-i vină dinăuntru, dar nu poate. Producţia este paralizată din cauza acestui prag. Glicerina salvează situaţia şi completează comedia.
Duminică este un scurtmetraj care construieşte un microcosmos într-o maşină. Sînziana Nicola pune un frate şi o soră într-o maşină şi îi trimite la spital, unde o rudă este internată. Realist şi autentic, scurtmetrajul este ţinut pe umerii relaţiei dintre cei doi fraţi.
Catafalce este încercarea curajoasă a lui Radu Constantin Vasile de a fi diferit. Realizând un retrospective tripping, vedem întâlnirea dintre doi foşti colegi de liceu, el îndrăgostit de ea. Drogurile, pornografia şi moarte se îmbină, distorsionând perspectiva asupra realităţii.
Idle este izbânda lui Raia Al Souliman. Doi adolescenţi se cunosc online, iar apoi se întâlnesc într-o după-amiază în parc. Încărcat de efervescenţa hormonilor şi absenţa experienţei în d-ale inimii, scurtmetrajul este o gustare delicioasă. Cei doi construiesc două personaje atât de stângace şi atât de inocente încât fiecare se regăseşte (cu nostalgie).

La Oscars Night, au fost proiectate filmele nominalizate în 2014 la Premiul Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune.

Helium (Anders Walter, Kim Magnusson) este genul acela de film care ştie ce putere şi impact are asupra publicului spectator. Ştie cum, ce, când să mişte, ştie ce muzică să folosească şi cunoaşte exact momentul în care privitorul va duce mână la buzunar pentru a scoate, silenţios şi discret, un şerveţel. Se merge pe o reţetă clasică de manipulare emoţională: băieţelul aflat în stadiul terminal al unei boli şi adultul care îl familiarizează cu ideea de moarte. Un Oscar şi Nenea Albastru, doar că aici băiatul va pleca spre Heliu cu un zeppelin.
The Voorman Problem (Mark Gill, Baldwin Li) este un mind-blow puternic. Într-o închisoare, un psihiatru este chemat să consulte un pacient prizonier care spune că ar fi Dumnezeu. El a creat tot în urmă cu nouă zile: oamenii şi amintirile, imaginaţia şi obiectele, cunoscutul şi necunoscutul. Nebun sau nu, a făcut Belgia să dispară din mintea oamenilor şi din atlasele geografice. Până în momentul de faţă, este scurtmetrajul meu favorit.
Avant Que De Tout Perdre / Just Before Losing Everything (Xavier Legrand, Alexandre Gavras) este un film voalat ce prezintă un caz de violenţă domestică. Prin ambiguitate, filmul creează o tensiune apăsătoare şi tocmai pentru acest efect devine memorabil. O mamă şi cei doi copii vor să înceapă o viaţă nouă, fugind de cea veche şi lăsând în urmă un non-bărbat violent.
Aquel No Era Yo / That Wasn't Me (Esteban Crespo) tratează una dintre cele mai importante şi în acelaşi timp insuficient promovate probleme ale lumii, cea a rebelilor din Africa. 3 medici sunt luaţi prizonieri de un astfel de grup. Cu cruzime şi o uluitoare lipsă de umanitate, rebelii îi ucid, pe rând, pe doi dintre ei. Puşti cu arme de foc şi foc în arme, cu mintea modelată şi inima îngheţată, încearcă să obţină respectul prin violenţă.
Mun Kaikki Hoitaa? / Do I Have to Take Care of Everything? (Selma Vilhunen, Kirsikka Saari) a fost desertul de care sala s-a bucurat la finalul serii. S-a râs mult şi cu poftă. Într-o dimineaţă, o familie se pregăteşte în grabă şi întârziere să plece la o nuntă. Scurtmetrajul demontează cu vehemenţă ideea că "nimic nu poate merge mai rău".