Cristina Constantin: Care este "originea" Festivalului FEST-FDR şi ce aţi adus nou ca direcţie?
Ada Hausvater: Timişoara şi dramaturgia românească se întâlnesc la Timişoara de foarte mult timp, mai precis de 34 de ani. Prima ediţie, la care festivalul se numea Festivalul dramaturgiei româneşti actuale, a avut loc în noiembrie 1980. Cele trei ediţii ulterioare, bienale, au fost urmate de o lungă pauză. În 1995, Festivalul de teatru revenea la Timişoara, sub titulatura Festivalul Internaţional de Dramaturgie Românească, dar cea mai longevivă titulatură, până acum, a fost cea care a şi definit profilul festivalului, şi anume Festivalul Dramaturgiei Româneşti (1997 - 2010).
Vorbind despre o nouă direcţie adusă acestui important eveniment, din 2011, festivalul şi-a adăugat acronimul FEST (Festivalul European al Spectacolului Timişoara). Această denumire marchează noua paradigmă a festivalului organizat de Teatrul Naţional. Astfel, FEST-FDR reprezintă, în continuare, o panoramă a direcţiilor spectacolului pe text românesc, asumându-şi, în acelaşi timp, prezentarea particularităţilor teatrului autohton în contextul mai larg al noilor direcţii din teatrul european. Evident, ideea nu este să ne aliniem unor direcţii conjuncturale, ci să încurajăm un dialog constructiv între teatrul românesc şi cel al diverselor culturi ce compun Europa.
C.C.: Ce are special ediţia 2014?
A.H.: Oricum, nici o ediţie nu seamănă cu alta. Iar asta se datorează în primul rând selecţiei, realizate în 2014 de teatrologul Oana Borş. Or, selecţie înseamnă două lucruri: direcţia de selecţie şi calitatea spectacolelor. Această ediţie insistă, mai mult decât oricând, asupra formulărilor estetice şi de discurs ale zilei de azi, în diversele forme pe care le îmbracă în dramaturgia românească, fie că vorbim de Vasile Alecsandri, de Matei Vişniec sau de Peca Ştefan, de exemplu. Miza spectacolelor selectate a fost, în esenţă, una simplă: să reflecte lumea de astăzi cu toate întrebările ei, într-o provocare lansată nu doar oamenilor de teatru, ci în primul rând spectatorului. Se pare că a funcţionat (râde).
C.C.: Cum vedeţi viitorul Festivalului şi ce v-aţi propus pentru următoarele ediţii?
A.H.: Am convingerea că direcţia pe care se află festivalul în acest moment este cea bună şi că trebuie să continuăm. Deja vorbim despre unul dintre cele mai importante evenimente teatrale în plan naţional. E normal să dorim aceeaşi expunere şi în plan european şi acesta este demersul nostru principal. Spectacolul de teatru, dramaturgia românească sunt din ce în ce mai prezente în discursul teatral european, iar Naţionalul timişorean contribuie şi va contribui la asta, în primul rând prin FEST-FDR.
C.C.: Ce înseamnă acest festival pentru Timişoara, dar pentru România?
A.H.: Este important să ţinem cont de faptul că un festival se adresează comunităţii. Cu fiecare ediţie, legătura cu oraşul devine mai puternică - FEST-FDR a creat chiar o secţiune prin care iese, literalmente, în stradă. Este vorba şi despre un context, candidatura Timişoarei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. De fapt, e mai mult decât un context, este o oportunitate de a strânge rândurile şi de a da cel mai bun răspuns comunităţii într-un moment în care începe să înţeleagă importanţa culturii ca motor de dezvoltare urbană. De altfel, acesta este motivul pentru care, în 2011, Teatrul Naţional a iniţiat demersurile pentru înfiinţarea Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană.
În altă ordine de idei, în momentul în care un festival intră în atenţia comunităţii culturale europene, acesta, inevitabil, reprezintă România. Este şi cazul FEST-FDR, singurul festival de teatru din România membru al reţelei European Festivals Association. Astfel, prin profilul pe care îl are din 2010, FEST-FDR devine din ce în ce mai mult un pol de interes atât pentru teatre şi companii din Europa (dar nu doar din Europa), cât şi pentru operatori culturali, directori de festivaluri etc.
C.C.: Cum vi s-a părut reacţia publicului în această primă parte a Festivalului 2014?
A.H.: Fabuloasă. Şi nu mă refer la sălile pline cu spectatori, cu asta suntem obişnuiţi la marea majoritate a reprezentaţiilor Teatrului Naţional (râde). Am avut satisfacţia să văd implicarea publicului în spectacole cu teme dificile, problematice. Să văd bucuria şi răspunsul prompt în cele mai subtile provocări pe care le lansa un text, sau, de ce nu, un subtext. Am recunoscut feţe: spectatori care veneau la două sau chiar la trei spectacole în aceeaşi zi, care fugeau practic de la o sală la alta să nu piardă începutul următorului spectacol. Şi asta într-o săptămână cu ploi memorabile. Nu este prima oară, dar mă bucur să observ că un astfel de spectator angajat nu mai reprezintă excepţia.
C.C.: Dintre spectacolele selectate în 2014, cu care aţi rezonat în mod deosebit?
A.H.: Genul acesta de opţiune aparţine, în principal, selecţionerului. Ca spectator, am, fireşte, propriile preferinţe, dar mult mai important mi se pare faptul că, privite global, spectacolele au creat reacţii puternice, uneori chiar polemice, şi că, prin ele, calitatea festivalului a atins o cotă foarte înaltă. Ideea nu este să ne placă tuturor totul, ci să ne putem crea sau, după caz, susţine, propria platformă estetică şi conceptuală. Am rezonat, înainte de toate, cu diversitatea spectacolelor prezente în FEST-FDR.
C.C.: Care sunt schimbările majore pe care le-aţi întreprins pentru teatrul din Timişoara?
A.H.: Teatrul Naţional funcţionează cu adevărat ca o echipă. Cred că aceasta e una dintre cele mai importante reuşite ale acestor ani de management. Am dovedit că Teatrul Naţional are actori excelenţi, am învăţat, împreună cu publicul nostru, să ne iubim şi să ne respectăm actorii. Despre realizarea Sălii 2 şi a Studioului Uţu Strugari, despre Atelierele "Fabrica de decoruri", despre viitoarea sală de spectacol pe care o vom avea la finalizarea lucrărilor de reconversie culturală a fostei sinagogi din cartierul Fabric s-a vorbit mult şi s-a scris mult. Este foarte important că toate aceste lucruri vor rămâne şi vor duce înainte acest teatru. Cred că, până la urmă, reuşita noastră majoră este că, prin tot ceea ce am făcut în aceşti ani împreună cu directorul general adjunct Ion Rizea şi cu echipa Teatrului Naţional, am readus publicului plăcerea şi curiozitatea de a veni la teatru, cu alte cuvinte am reuşit să răspundem nevoilor sale estetice, tematice, intelectuale etc. Jucăm mult, circa 25 de spectacole pe lună, în marea majoritate a timpului - cu săli pline. De asemenea, am reuşit să aducem festivalul la un alt nivel. Toate acestea fac parte din viaţa noastră într-atât încât nici nu le mai considerăm schimbări, ci parcursul normal al unui teatru care îşi respectă misiunea şi publicul.