Spectacolul vorbeşte despre o perioadă în care statul român scotea pe bandă rulantă aceleaşi tipuri de "cărţi", din care se individualiza însă uneori o literă ce devine majusculă prin impertinenţa de a nu avea aceeaşi formă şi dimensiune morală ca celelalte. Piesa îşi are sursa în povestea reală a lui Mugur Călinescu (28 mai 1965 - 13 februarie 1985), un tânăr, elev la Liceul A.T. Laurian din Botoşani, care în anul 1981, la 17 ani, se revoltă, în felul său, împotriva societăţii. Securitatea îşi face bine treaba, iar doi ani mai târziu băiatul moare, bolnav de leucemie.
Regizoarea Gianina Cărbunariu nu mizează doar pe finalul nefericit al poveştii pentru a face spectacolul dramatic. Încă de la început, atmosfera creată, jocul actorilor, tensiunea, lacrimile, învăluie sala în dramatism, iar toate acestea persistă până spre final. Un copil care înfruntă o lume a adulţilor, ţinându-şi bărbia sus, deasupra capetelor aliniate. Nu este vorba de o confruntare între generaţii, ci de un sentiment ce se naşte înăuntru, vibrează, până când are nesăbuinţa de a ieşi la lumină. Într-un cerc închis, nevoia de libertate, sentimentul de saturaţie, conştiinţa unor lucruri care nu sunt normale, toate acestea nu aveau cum să se nască de la sine. Declicul, în cazul adolescentului, s-a produs atunci când acesta a ales să asculte pe ascuns Europa liberă şi, pentru că începe să înţeleagă ce se întâmplă, conştiinţa nu îi mai dă pace. Tânărul se manifestă scriind noaptea pe ziduri ceea ce probabil şi alţii gândeau, dar nu aveau curajul să exprime. Cu cretă albă, pe un fundal atât de negru, care se dă drept albăstrui, dă liber frustrărilor. Desigur, nu durează mult până când Securitatea îl descoperă şi de aici viaţa lui şi a celor din jur va deveni coşmar.
Sunete puternice, agasante, microfoane, două camere de filmat care te acaparează, urmăresc mişcările gurii, privirile, trupul. O mamă singură, speriată şi îngrijorată, colegi de şcoală, un tată, care odată ce a divorţat lasă pe umerii mamei responsabilitatea şi vinovăţia, toţi ajung în anchetă. Dacă ceilalţi încearcă să se spele pe mâini şi mama se străduieşte să preia sarcina de a-l reabilita, Mugur Călinescu rămâne destul de ancorat în propriile principii. Era conştient că nu va schimba cu nimic mersul lucrurilor atunci când scria mesaje pe panouri, încurajând oamenii să ceară libertate, să nu li se mai încalce drepturile. Nu încearcă să devină un erou în faţa nimănui, dar faptul că a avut curajul să îşi apere principiile chiar şi în anchetă, spune totul. După numeroasele mărturii, tânărul îşi va continua viaţa sărind pe o saltea imensă, de care se va lovi încontinuu, cu aceleaşi mişcări brutale şi repetate. Pentru că odată ce erai considerat un "pericol", nu mai scăpai de această etichetă. Aşa cum şi personajele încearcă să scape de scrisul care este proiectat pe trupurile lor şi nu reuşesc. Băiatul nu va avea linişte decât atunci când va fi aruncat definitiv din jocul ritmic al societăţii.
Era dureros, dureros este şi acum. Indiferent dacă regizorul a optat pentru o scenă finală, în care securiştii, prin antiteză, ne amuză, ştiu că ceea ce a rămas în noi nu este superficial. Amuzant e faptul că cei de la Securitate povestesc că nu înţeleg de ce oamenii se tem atât de tare de ei şi îi consideră personajul negativ. Mai ales că tot timpul au fost preocupaţi să comunice, să ajute tinerii să-şi fixeze nişte principii sănătoase. Toate acestea nu prin violenţă, ci gradat, ajungându-se chiar să se lege relaţii de prietenie. Adevărat, nu? Îmi pare că aceste personaje pot fi urmărite în continuare, cu atenţie, pe micile ecrane şi nu numai.
Actori care chiar dacă nu au trăit în acea perioadă (sau erau prea tineri pentru a înţelege mai multe) îşi găsesc prin documentaţie, mărturisiri, acea teamă, nelinişte, durere. Reuşesc astfel să ne contrarieze, să ne transmită dorinţa de a face ceva, de a-i ajuta şi până la urmă de a ne ajuta. Alexandru Potocean, Gabriel Răuţă şi Mihai Smarandache interpretează cu succes atât roluri de victime, cât şi de călăi.
Din nefericire nu trăim într-o lume total desprinsă de această realitate şi probabil din această cauză ne impresionează încă. E adevărat că în prezent lesa e mai lungă, dar tot lesă este, şi tot zgarda ne strânge până când ajungem să ne dăm bătuţi. Şi vine o seară în care vezi un astfel de îndemn şi parcă ţi se trezesc simţurile şi găseşti puterea de a încerca, a încerca, a încerca.
După spectacolul Tipografic majuscul
Popa Miruna Ioana, 16 ani, elevă
Cristina Constantin: Care este părerea ta faţă de ceea ce ai urmărit în această seară?
Popa Miruna Ioana: Spectacolul mi s-a părut extrem de reuşit şi în general mă bucur să văd cum decurge dramaturgia românească. Am vrut să mă fac actriţă şi chiar dacă m-am reprofilat, mersul la teatru mi-a rămas un obicei. Îmi place că pot vedea şi alte trupe din ţară jucând pe scenele noastre. Actorii au fost foarte buni astă seară, temele lor fiind ceva mai îndrăzneţe decât înainte. Mă bucur că am aflat de acest Festival de la profesoara mea de română şi de asemenea de la librărie, unde am participat la o tombolă şi am câştigat un bilet la Sânziana şi Pepelea.
Bărbat, în jur de 55 ani, arhitect
Cristina Constantin: Ce părere aveţi despre spectacolul Tipografic majuscul?
Nu am fost convins de viziunea regizorală, mai ales că aveam alte aşteptări. Eu ştiu povestea reală foarte bine şi trebuie să spun că mai mult m-a impresionat atunci când am auzit-o relatată, decât astă seară. A fost un spectacol rece. Şi nu mi se pare normal că s-a râs la anumite secvenţe pentru că este vorba, totuşi, de povestea unui tânăr care moare la o vârstă fragedă, iar cei vinovaţi nu sunt pedepsiţi. În schimb jocul actorilor mi-a plăcut.
Tipografic majuscul, un spectacol de Gianina Cărbunariu
Scenografia: Andrei Dinu
Coregrafia: Florin Fieroiu / Muzica: Bobo Burlăcianu / Light-design: Andu Dumitrescu
Distribuţia: Cătălina Mustaţă, Alexandru Potocean,Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu
Foto: Octavian Tibăr
Spectacolul este o coproducţie dramAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon şi face parte din proiectul european "Vieţi paralele - Secolul 20 văzut prin ochii Poliţiei Secrete".