Producţie Pop UP Theatre şi Doctor's Studio, Inside aparţine unui gen de spectacol pe care creatorii lui îl numesc "intervenţie teatrală" având "caracter site-specific (inspirat de un loc anume, creat pentru acel loc şi derulat o singură dată. În cazul de faţă, locul spectacolului este Muzeul Ţăranului Român, iar "data" este 17-21 mai 2014, de la 6 la 10 seara, din 20 în 20 de minute, pentru câte 2 spectatori.
După ce li se înmânează câte un telefon mobil, cei doi sunt lăsaţi singuri pe scări. Acolo, vor întâlni alţi doi actori şi vor primi apeluri telefonice. Fiecare de la altcineva, cu, evident, alt conţinut. Apoi vor urca.
Vor întâlni alţi actori, vor auzi alte voci, în alte telefoane. Şi vor urca.
Vor explora. Se vor mişca, uneori în voie, alteori ghidaţi de vocea din cască, alteori de omul din preajmă. Şi vor urca.
Vor vizita încăperi generoase, camere înghesuite, holuri prost luminate, verande încântătoare, poduri misterioase, turnuri spectaculoase. Vor râde, vor cânta, vor dansa, vor asculta, vor vorbi. Vor privi actorii, îi vor urmări cu atenţie, îi vor atinge, îi vor ignora, îi vor evita, vor fugi de ei. Vor fi parte din scenă, din decor, din public. Spectacolul se va construi pentru ei, din ei, cu ei. Vor fi, pe rând, liberi şi captivi, prinşi în vârtejul jocului şi lăsaţi deoparte, emoţionaţi şi cerebrali, dezinhibaţi şi speriaţi. Şi vor urca.
Vor asculta poveşti de demult, unele reale, altele inventate, cu toatele adevărate. Vor auzi vechi legende populare şi bârfe de alcov, vor fi parte din intrigi poliţiste şi nuvele fantastice, îşi vor aminti uitate mituri şi renăscute credinţe, vor afla bucăţi din istoria locului numit MTzR şi a spaţiului care l-a făcut posibil. Vor amuşina o dâră de Eliade, dar şi un iz de James Bond. Şi vor urca.
Învăluite în fum de ţigară şi îngăduite de umbrele demodate, vor trece minute şi etaje. Va fi poate o oră, o oră şi ceva, va fi poate o clădire, o simplă, frumoasă şi veche clădire. Sau poate că cei doi vor traversa veacuri şi vor urca lumi. Poate că se vor trezi în alt timp şi în alt cer. Sau poate că nu se vor mai trezi niciodată.
PS: Cu câteva săptămâni înainte de 4 martie 1977, Toma i-a spus lui Caramitru: "Abia când n-am să mai fiu ai să înţelegi cât de mult ţin la ţine". Cât încă mai este şi cât încă mai suntem, se cade să îi spunem MŢR-ului (dar şi Green-ului, Act-ului...) cât de mult înseamnă în geografia vieţilor noastre coordonatele existenţei sale. Ce bine că e, ce mirare că sunt.