Ambiguitate, arbitraritate, puncte de intensitate - Medio Monte la Maratonul Teatrului Independent, 2014

"Figure porte absence et présence, plaisir et déplaisir" scria Pascal în Les Pensées. Jucându-se cu spaţiul şi distorsionând realitatea, performerii Florin Vidamski şi Richard Balint par a fi, în spectacolul Medio Monte, întruparea acestui gând pascalian. Misterioşi sau explozivi, imobili sau purtaţi în vortexul învăluirilor sonore, cei doi artişti poartă cu vădită ostentaţie barocă însemnele frumuseţii ambiguităţii, în care spectatorii sunt invitaţi să pătrundă pentru o oră.


Dar dincolo de figurile ţesute la limita dintre realitate şi vis, Medio Monte are în spate un concept dezvoltat gradual de-a lungul mai multor luni, finalitatea constând în realizarea unei opere colective. Producţia, invitată în cadrul Maratonului Teatrului Independent - Bucharest Fringe în data de 30 septembrie 2014 la MNAC, poartă semnătura regizorală a Mihaelei Panainte şi beneficiază de scenografia marelui artist Helmut Stürmer, secondat de Corina Grămoşteanu, iar muzica este asigurată de DJ-ul Adrian Electroclown. Născut din colaborarea artistului plastic Mircea Bochiş cu scriitorul Marian Ilea, Medio Monte este propus, întâi de toate, ca experiment menit să aducă un aer nou scenei teatrale din România.

Termenul de "teatru" este, însă, uşor impropriu în acest context, din moment ce, în Manifesto-ul publicat în revista Nord literar în februarie 2014, Mircea Bochiş îşi divulgă neîncrederea în viabilitatea teatrului contemporan autohton. Reţinerea faţă de acest fenomen este explicată de Bochiş prin faptul că prezenţa la teatru ar însemna astăzi "să-ţi cadă ceva în cap, să simţi mirosuri pentru care nu trebuie neapărat să-ţi cumperi bilet"^[1]. Poate este mai puţin importantă părerea artistului despre teatrul contemporan, deşi statement-ul său pe marginea acestui subiect ar merita, fireşte, o discuţie separată. Cu adevărat provocatoare pentru înţelegerea performance-ului şi a întregii opere colective intitulate Medio Monte este neîncrederea artistului în ceea ce el numeşte "jurizare": "Filmul experimental nu poate să fie supus niciunei forme de jurizare (de cenzură), întrucât este un experiment, ceea ce înseamnă începutul unui drum pe care, dacă-l jurizezi, de fapt îl închizi, înainte să ştii care este destinaţia finală."^[2]


Ceea ce a urmat lansării manifestelor privind filmele experimentale şi scrisorile-poeme a fost colectarea a peste 100 de plicuri (disponibile aici) primite de la artişti din cele mai diverse ţări, de la Franţa şi Italia până la SUA sau Mexic, nelipsind, desigur, nici artiştii români - de altfel, Mircea Bochiş însuşi a realizat un număr semnificativ din totalul acestora. Pe plicuri apar ilustraţii inspirate din piesa de teatru Societatea de socializare din Medio-Monte (proiect al Uniunii Europene) a lui Marian Ilea, precum şi citatul preferat din textul menţionat al fiecărui participant. Piesa este dată ca exemplu de Mircea Bochiş datorită dimensiunilor reduse şi datorită faptului că "elimină tot ce este mişcare fizică pe scenă, permiţând doar mişcarea ideilor, asigurând astfel un transfer perfect între minţile celor ce sunt în sală."^[3] Film, text, scrisori-poeme, coregrafie, scenografie, regie - toate acestea se întâlnesc pentru a materializa, aşadar, un proiect ambiţios şi inovator.

Fie că este vorba despre construcţia masivă care protejează - sau, din contră, expune plenar performerii - despre labirintul obscurizant din imensa pictură încărcată de subtilitate a lui Mircea Bochiş, despre plicurile împărţite în sală sau despre ilustraţiile înrămate, Medio Monte pare a se prezenta drept un corp imens, ale cărui organe răspândite de-a lungul spaţiului artistic se vor reunificate prin sunet. Publicul, răspândit circular în jurul scenei improvizate, este un fel de corp în corp, ale cărui viscere devin pretextul mişcării lui Florin Vidamski şi Richard Balint. Căştile din care se aude textul lui Marian Ilea despre domnul Lang şi doamnele Liz şi Henrietta constituie mobilul care îi călăuzeşte pe performeri în labirintul lor şi pe spectatori în avalanşa de senzaţii ce acaparează atât spaţiul-clădire, cât şi spaţiul-corp.


Polifoniei vocilor amestecate, distorsionate sau fracturate li se alătură corporalitatea ritualică a dansatorilor. Contrastul, masca, oroarea şi fascinaţia oglinzilor, exotismul cromatic atât de admirabil inserat în travesti-ul artiştilor, strălucirea şi decadenţa, seducţia nocturnă şi beţia luminilor sunt doar câteva dintre formulele baroce atent lucrate în spectacolul regizat de Mihaela Panainte, al cărei contact cu regia de operă este clar vizibil în fiecare punct al performance-ului. Ca redare a viziunilor simultan funeste şi excesiv de vitale, contradicţie intens cultivată de spiritul baroc, Medio Monte este un spectacol reuşit. Mai mult, el se împlineşte prin sincronizarea cu etimologia termenului "spectacol", adică "locul privirii, unde se arată ceva (...) obiectul care cucereşte şi stăpâneşte ochiul."^[4]

Din acest punct de vedere, ceea ce am văzut pe 30 septembrie 2014 la MNAC este, într-adevăr, spectaculos, seducător şi generator de chimii sinestezice. Ca încarnare a unui complex conglomerat de concepte baroce, Florin Vidamski şi Richard Balint conţin în trupurile lor toate gamele de intensităţi şi melancolii. Datorită talentului lor actoricesc şi de data aceasta la înălţime, performerii trec cu graţie regală de la expresivitate bufonardă la inexpresivitatea rece şi intangibilă a măştii pictate pe chip. Textul înregistrat care asigură legătura dintre public şi micro-citadela scenei contribuie, fără îndoială, la senzualitatea benefic difuză care dă energie întregului performance, dar nici nu amplifică, nici nu influenţează coregrafia mişcărilor şi privirilor. E drept, există şi în mişcare o formă de previzibilitate ca urmare a suprapunerii mult prea frecvente dintre expresia verbală şi cea coregrafică - ar fi fost poate mai incitant să se creeze între cuvânt şi gest o sudură contrapunctică mai degrabă decât ilustrativă. În orice caz, este îmbucurător că Vidamski şi Balint pot oferi cu generozitate un strălucit exerciţiu al corporalităţii de tip baroc.

Dincolo de gratuitatea jocului şi de gustul ireductibil pentru alunecări labirintice, Medio Monte capătă şi o dimensiune ceremonială, pe care o consider, de asemenea, un plus al acestei somptuoase puneri în scenă. Nu ştiu exact cum s-ar putea realiza "eliminarea mişcării fizice" în favoarea exclusivă a "mişcării ideilor", dar cred că "transferul perfect între minţile celor ce sunt în sală" nu este un statement atât de utopic cum ar putea suna - chiar dacă "perfect" este un calificativ pe care nu îl poate măsura nimeni, pentru că nu se poate contabiliza coeficientul de aderenţă a spectatorilor. Dar o energie colectivă există, fără îndoială, iar în coregrafia lui Richard Balint şi a lui Florin Vidamski există momente de o frumuseţe atât de vastă încât corpurile celor doi par, din când în când, nu prezenţe tangibile, ci dispersii fantomatice ale tuturor acestor minţi angrenate într-o comunitate invizibilă.


Dar sunt ambiţia, inovaţia şi stimularea unei libertăţi artistice nestăvilite nişte date suficiente pentru a da consistenţă unui proiect născut dintr-un manifest? Cred că răspunsul la întrebare şi-l oferă singur fiecare dintre spectatorii care au păşit în sala de la MNAC şi care au fost martorii întregului dispozitiv artistic numit Medio Monte. Mărturisesc că, din momentul în care am părăsit sala din Palatul Parlamentului până la ora când încă scriu, nu îmi pot contura încă o percepţie clară şi precisă asupra acestui spectacol. Pe cât de multe par a fi discontinuităţile şi arbitrarităţile implicate într-un proces atât de "masiv", pe atât de mult mă întreb dacă este util să caut un sens unificator şi omogen, din moment ce produsul în sine se anunţă, conform intenţiilor exprimate în Manifesto, în afara oricărei judecăţi, autorizată fiind doar "imaginaţia liberă."

Pe de altă parte, a oferi pieţei spre expunere publică un anume produs - căci despre capital şi despre interferenţa artist-consumator este vorba, până la urmă, atunci când ne trezim din reveria spectacularului - înseamnă a-l oferi spre interpretare şi dezbatere, ceea ce nu este, în niciun caz, "o formă de cenzură". Tocmai de aceea, trecând dincolo de aprecierea pentru performance în sine şi pentru splendida scenografie, nu pot să îmi clarific o serie de mirări privind finalitatea întregului demers, aşa cum a debutat el la începutul acestui an, 2014, şi cum poate că va şi continua.

Dacă nu există o omogenitate şi o continuitate intrinsecă între planurile proiectului, miza ar fi, aşadar, doar exaltarea "imaginaţiei libere" a unui colectiv de artişti? Dacă da, este prea mult sau prea puţin? Dacă plicurile împărţite de cei doi actori / dansatori la începutul show-ului trebuie date înapoi, momentul în care artiştii împart aleatoriu plicuri prin sală este doar un efect estetic? Dacă performance-ul Medio Monte se aşază pe o fundaţie barocă, nu cumva există, tocmai de aceea, în întregul demers Medio Monte, mult prea multă arbitraritate în înşiruirea puţin justificată a cuvintelor, sunetelor şi imaginilor? Nu ştiu cum se poate găsi vreun merit special în faptul că orice imagine poate lua locul alteia şi oricare plic se poate amplasa în oricare segment al întregii desfăşurări. Dacă exerciţiul este unul de eliberare totală tocmai de presiunea unei finalităţi şi judecăţi, acest gen de antrenament este cu siguranţă profitabil pentru artişti, dar riscul excesului de sensuri este că duce inevitabil, de cele mai multe ori, către o vidare de sens.

Evident, toate aceste interogaţii nu anulează cu nimic eleganţa şi rafinamentul unei ore de estetism baroc în care se plonjează inevitabil pe parcursul spectacolului. Dar Medio Monte, cu tot ce înseamnă filmele, scrisorile-poem, experimentele şi manifestele sale, merită apreciat, în primul rând, pentru afirmarea articulată a unei concepţii împrospătate asupra artei contemporane. Este un semn de sănătate socială faptul că un artist plastic şi un scriitor pot fi susţinuţi în materializarea unui crez estetic personal. Nu ne rămâne decât să sperăm că vor avea cât mai mulţi şansa aceasta.