Viaţa infracţională zbuciumată, uneori marcată de cicatrici emoţionale, a unui tip care caută un nou început, în limitele legii (cu ajutorul sau fără ajutorul unui respectabil frate poliţist), eşuînd previzibil înainte de prima jumătate a filmului, precum şi uşurinţa cu care aceasta îşi reia cursul vieţii de acolo de unde s-a simţit dintotdeauna cel mai confortabil, a fost prezentată perpetuu de cinema-ul American-crime. În centru se află celebra figură a gangsterului aflat între două vîrste, după o jumătate de viaţă petrecută în spatele gratiilor, care întotdeauna se grăbeşte să rateze drumul spre calea cea bună.
Sigur, el trebuie sa fie însoţit de alte cîteva personaje, unele cu rol esenţial în dezvoltarea sa caracterologică (aici, Billy Crudup, în rolul fratelui poliţist, Frank, pivot important în existenţa sa şi în ceea ce-l defineşte ca frate şi răufăcător), altele cu apariţii sporadice, precum e personajul Milei Kunis şi alţi gangsteri, posesori de ponturi şi de fidelitate, un tată muribund şi emotiv (James Caan), o fostă nevastă psihotică, dependentă de droguri şi prostituţie (Marion Cotillard), un ex-deţinut poreclit, mai mult decît sugestiv, Scarfo, tulburător al unei proaspete linişti domestice. Potenţialul unor jafuri "sigure", trecutul încărcat cu fapte similare îl fac să pună imperturbabil, iarăşi, mîna pe armă.
Totuşi, citit într-o cheie potrivită, care face cinste, odată cu interpretările voit simpliste, lipsite de ordinara carismă (la pachet cu ritmul lent, apăsat şi previzibilitatea scenaristică), asumate din cap pînă în coadă, Blood Ties e o porţie redutabilă de cinema clasic, care pare să vină astăzi direct din deceniul şapte. Un film pe care Jean-Pierre Melville, pe bună dreptate, l-ar fi apreciat!