Aventura lui Gavril Cadariu începea în anul 1999 în clădirea din Strada Poştei nr. 2, unde amenaja în spaţiul pivniţei o sală studio pentru programul Underground. Aici s-a conturat un repertoriu care ne obligă să recunoaştem rolul pe care teatrul şi l-a adjudecat în acest deceniu şi jumătate, ca promotor al experimentului în teatrul de animaţie din România. Aici a montat Horaţiu Mihaiu primele sale spectactacole de animaţie, Steps (1999), Adio secol XX (2008), Despre Kolka sau Cum a zburat el în Brazilia, iar Petka n-a crezut o iotă (2002). Aici lucra coregraful Gigi Căciuleanu, în premieră într-un teatru de animaţie, spectacolul Jungla X (2001). Radu Afrim monta tot aici Infanta. Mod de întrebuinţare (2000), unul dintre primele texte de scenă ale Savianei Stănescu. Tot programul Underground a lansat noua dramaturgie, teoretizată în decalogul deteatralizării, pusă în pagină scrisă sau regizată de Alina Nelega. Actori importanţi ai Teatrului Naţional Tîrgu-Mureş, Monica Ristea, Elena Purea, Nicu Mihoc, Marius Turdeanu, Roxana Marian au lucrat aici cu dramaturgi descoperiţi sau lansaţi în România (să-l amintim doar pe Rajiv Joseph).
Înfiinţat acum 65 de ani cu o trupă exclusiv maghiară, trupa română a Teatrului Ariel apare în 1963. Colaborarea celor două secţii e expresia multiculturalismului care a întărit instituţia, iar aniversarea de acum e momentul sărbătoririi oamenilor care i s-au dedicat. Placa memorială, montată la vechiul sediu al Teatrulului, îl omagiază pe regizorul Antal Pál, iar vernisajul expoziţiei permanente cu schiţele de decor şi păpuşi ale scengrafului Haller Jozsef, la 40 de ani de carieră petrecuţi în teatru, sînt gesturi aniversare fireşti prin care Teatrul Ariel îşi fixează reperele în istorie. Gala aniversară a adus pe scenă generaţiile de actori şi colaboratori ai teatrului recunoscîndu-le aportul la prestigiul de astăzi al instituţiei. Programul aniversar a cuprins deopotrivă spectacole ale secţiei maghiare şi ale celei româneşti, dar şi două spectacole invitate de la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti şi de la Teatrul Harlekin din Eger.
Premiera Lilla és tündérbogyö, cu actori la vedere, foloseşte copii în rolurile adulţilor, iar actorii joacă rolul copiilor şi al jucăriilor, într-o inspirată inversare de roluri. Regizorul Budaházi Attila nu pierde din vedere copiii ca destinatari ai acestui spectacol, în care adulţii sînt invitaţi să se amuze recunoscînd-se în ochii copiilor.
Prinţesa Turandot, în regia lui Traian Săvinescu, adaptează povestea crudei prinţese chineze într-un spectacol hibrid de operă cu păpuşi. Excepţionala scenografie a Eugeniei Tărăşescu Jianu creează atmosfera orientală cu practicabile şi podiumuri multifuncţionale, variază dimensiunile şi tehnicile de mînuire a păpuşilor-personaje, într-un seducător spectacol pentru toate vîrstele. Selecţia ariilor din opera pucciniană ambalează sonor dramaturgia spectacolului, iar reacţia entuziastă a copiilor e proba că muzica clasică nu e o barieră culturală pentru receptarea poveştii prinţesei Turandot.
EU.TOPIA, spectacol de animaţie pentru adulţi semnat de Georgeta Lozincă, parcurge în scene cronologic înlănţuite povestea iubirilor efemere ale eternului cuceritor, eşuat, la capătul tinereţii, în singurătate. Textele aforistice rostite de actorul Valentin Lozincă-Mandric vin să expliciteze tautologic ceea ce scena ne arată deja şi distrug atmosfera magică din cutia neagră în care spiritele se materializează. Coregrafia conţine suficiente elemente descriptive pentru a face inteligibilă trama, pigmentată cu multiple referinţe culturale (cele trei graţii, tangoul şi dansul spaniol, expresia pasionalităţii şi dorinţei trecătoare), mai ales că în teatrul de animaţie miracolul e susţinut de absenţa cuvîntului.
Jurnalul unui nebun, după Gogol, în regia lui Tudor Chirilă (premiera din luna mai), e un experiment teatral ce-şi ratează miza prin concentrarea excesivă asupra textului. Promisiunea unui spectacol în care animarea obiectelor să descrie relaţia lui Popriscin cu lumea se pierde în masa de text cu care actorul se confruntă la propriu (meritoriu efortul lui Valentin Lozincă-Mandric), în lipsa unor relaţii inspirate cu obiectele animate. Tratarea ad literam a finalului piesei, care-l transportă pe Popriscin direct la casa de nebuni, e reductivă pentru universul interior al personajului în care Gogol vedea fantasma eludării realităţii alienante prin reverie.
Totul e circ, spectacolul Teatrului Harlekin din Eger, e un fermecător eseu în cheie minimalistă, care îmbină clasice numere de circ cu animaţie şi text. Aerul mimat simplist al numerelor de jonglerie, acrobaţie, magie sau bestiarul monştrilor de bîlci servesc textele de critică socială şi politică destinate publicului adult. Transformarea actorului în păpuşă, prin trecerea prin calandru, ţine de logica surprizei obţinute cu mijloace simple. Numărul central de magie, tăierea fetei transformate jumătate în om - jumătate în păpuşă e o metaforă a învăţării mersului pe sîrmă în lume, iar circul / teatrul e locul înţelegerii ei. Graniţa labilă dintre scenă şi viaţă dă spectacolului nota melancolic îngăduitoare, care ne ajută să acceptăm valurile imprevizibile ce poartă fiinţa umană în viaţă.
La Teatrul Ariel, selecţia spectacolelor aniversare face un tur al posibilităţilor teatrului de animaţie, pe care le privilegiază atît în spectacolele de păpuşi pentru copii, cît şi în programul Underground, care a impus în teatrul românesc al ultimilor 15 ani vocile unor importanţi autori dramatici, actori şi regizori. Dar fără echipa sa, dedicată proiectelor teatrului, sărbătoarea ar fi fost doar o aniversare oarecare, de aceea spun că, da, teatrul e simultan clădirea, spectacolele şi oamenii care o servesc cu dedicaţie şi iubire.