Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Poezia Visului

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poet, Profet, Meşteşugar - Poezia Visului


iulie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă străduinţa conturării unei identităţi creative proprii este o realitate evidentă pentru cei mai mulţi artişti din prezent (şi este firesc să fie aşa), Poezia Visului, de Miriam Răducanu, se construieşte ca răspuns la persistenţa uneori exagerată a expunerii sinelui. O astfel de replică are harul de a trece dincolo de timp şi dincolo de necesitatea încadrării într-o atitudine estetică sau ideologică. Pentru Lari Giorgescu, actorul ales de marea coregrafă pentru a materializa acest proiect, Poezia Visului este şi o splendidă lecţie de umilinţă, prin care ar fi de dorit să treacă mai des tinerii actori.
 
Spun asta pentru că, indiferent cât de mult i-ar lua unui spectator să se lase captat de vibraţia specifică a reprezentaţiei, Lari Giorgescu transmite clar, din primele momente de joc, misiunea pe care şi-a asumat-o prin acest act artistic: el nu stă în faţa noastră pentru a ne arăta cât de talentat, special şi matur este Lari Giorgescu în calitatea sa de actor-dansator şi nici pentru a se destăinui. Actorul acceptă să devină, preţ de o oră, încarnarea poetului şi actorului Emil Botta, personalitatea de la care a pornit întregul concept al spectacolului. Adaptându-şi timbrul vocal, gesticulaţia şi, de fapt, întreaga prezenţă fizică la notele specifice ale celui care a fost Emil Botta, Lari Giorgescu trece cu mult dincolo de imitaţie, atingând graniţele invocaţiei pe parcursul rostirii celor paisprezece poezii ale lui Botta. Nu mă îndoiesc că acest împrumut identitar îi solicită actorului mai mult efort şi o stăpânire mult mai viguroasă a propriilor mecanisme prin care se apropie de obicei de "personaje", însă, călăuzit de rigoarea şi simţul poetic al maestrei sale Miriam Răducanu, Lari Giorgescu a reuşit să ofere publicului prezenţa lui Emil Botta. Ceea ce este cu atât mai emoţionant cu cât inspiratul actor declara despre sine că "Eu sunt un umil slujitor al Thaliei. Şi din ce în ce mai umil. Nu mă întrebaţi, vă rog, despre ceea ce consider a fi o taină, ceea ce nici eu nu pot descifra."

 

Actul învierii simbolice este, pe cât de curajos, pe atât de sinistru, căci o coborâre temporară în lumea umbrelor poate avea efecte periculoase pentru cei insuficient de maturi ca să o performeze. Din această postură, actorul instalat în poziţia de Poet-Profet devine responsabil şi pentru cei pe care îi poartă după sine prin Styx. Plimbându-se printre obiectele şi figurile statuare din sală asemenea unui rege al privirii şi al rostirii, poetul vrăjeşte spaţiul şi exercită asupra acestuia forţa sa magică. Scenografia puternică şi articulată a lui Vladimir Turturica pune la îndemâna protagonistului exact atâtea lumini şi umbre câte are nevoie pentru a-şi desfăşura litania.

 

Cămaşa lungă din in topit, drâmba, toaca în miniatură, cearşafurile, toate ajutate de însăşi arhitectura încăperii din unteatru creează impresia unui atelier. Îmbrăcat în haine tradiţionale şi aducând la suprafaţă ceva din frumuseţea crudă a eroilor de basm rătăciţi în negura vremii, artistul care străbate spaţiul îngust al scenei ne duce cu gândul la înţelesurile primordiale ale artei ca technê. Odată cu focul, ni se povesteşte în dialogul Protagoras al lui Platon, Prometeu a mai furat de la Atena şi Hefaistos meşteşugul ţesutului şi al prelucrării metalelor. Intrat în posesia lor, omul învaţă, după vârsta prematematică a omenirii, să măsoare şi să pună numerele "în slujba iscusinţei practice" a muncii sale. Dacă Poeţii - "părinţii şi călăuzitorii noştri întru înţelepciune" în cuvintele lui Socrate (Lysias, Platon) - sunt cei stăpâniţi de o forţă magnetică pe care nu o pot explica raţional, aşa cum fac filosofii, iar meşteşugarii sunt cei care îşi folosesc deopotrivă forţa minţii şi a trupului pentru a construi, în Poezia Visului ne întâlnim cu ambele ipostaze.

 

Poetul nu este doar cel care, electrizat, răstoarnă funcţiile limbajului în urma viziunilor sale populate de "năzdrăvanele, pădurencele", ci şi artizanul care execută obiectele cu o foarte limpede conştiinţă a concreteţii. Halucinaţia şi visul nu sunt, aşadar, înscrierile dezordonate în spaţiu ale unei posedări fără sens, ci însăşi calea deschisă de metale şi materiale spre lumea tenebroasă de dincolo: "Oameni, rugile voastre au muiat fierul şi piatra, / lemnele varsă lacrimi pentru voi" (Mila pământului). Rostind, articulându-şi carnea printre umbre şi proiectându-şi silueta supradimensionată pe zidul din cărămidă, poetul îşi consumă penitenţa îndurată din cauza ambiguităţii condiţiei sale. El nu aşteaptă să fie izgonit din Cetate, se exilează singur şi singur îşi proclamă nebunia. Saltul în iraţional pe care îl produce este afirmarea pe deplin conştientă a destinului său singular. Chiar dacă poate cuprinde, prin puterea minţii, buna măsură a lucrurilor, chiar dacă s-ar putea înconjura doar de aura solară a "regelui-filosof" despre care vorbea tot Platon,  poetul alege drumul pustiu şi neguros al visului.
 
Preot, tâmplar, barbar, vrăjitor, prooroc, arhitect al propriului vis, poetul mitic va prefera întotdeauna zăbrelele nebunului în locul tronului regal al raţiunii. El umblă printre muritori amintindu-le cât de iluzorii sunt, totuşi, proiecţiile lor despre realitate şi dezlănţuie el însuşi stihiile naturii pentru a ispăşi singur vina întregii comunităţi. Curajos şi eretic, deşi îşi află rădăcinile adânc întemeiate în pământul poporului său, el este primul care uzurpă tradiţia pentru a proclama neantul: "Munţilor, nu mai bateţi mătănii / la altarul cerului posomorât de toamnă, / Dumnezeu e obosit, nu vă dă ascultare / cuvântul vostru colindă prin veşnicie ca un fum la întâmplare (...) Greierul a uitat să cânte, paserile refuză să zboare / şi în crâng s-a sinucis un piţigoi" (Mila pământului). Rugăciunea extenuantă a poetului atins de focul îndepărtatului Adonai este însăşi dovada autosuspendării lui Dumnezeu. Nici dragostea nu mai poate fi o nădejde pentru cel "uzurpat şi trădat / în sala surpată / la surpatele grinzi" (Oglinzile). În casa cu oglinzi nu este niciodată loc pentru doi, căci oglinda va perpetua la infinit imaginea autodevoratoare a poetului condamnat să fie peste tot şi niciunde.

 

În sala unteatru nu sunt oglinzi, dar umbra actorului este suficientă pentru a indica un teritoriu pe cât de periculos, pe atât de seducător. Ajutat de un decor care marchează graţios trecerile de la efervescenţă la contemplaţie, Lari Giorgescu îşi susţine prezenţa nu doar prin cuvânt, ci şi prin mişcarea atent studiată: întotdeauna când calcă pământul, actorul ştie că fiecare pas înseamnă o posibilă trezire a duhurilor ascunse ochiului în lumina zilei.
 
Atmosfera adesea sumbră din spectacol este admirabil contrapunctată de sonorităţile partiturii schubertiene, care generează în corp o mişcare ce poate fi nu doar agonizantă, ci şi plină de graţie. Produs al colaborării dintre trei tineri artişti - actorul-dansator Lari Giorgescu, Cristian Nanculescu, care de data aceasta a asigurat asistenţa tehnică, şi scenograful Vladimir Turturica - Poezia Visului este un dar pe care Miriam Răducanu, în generozitatea ce o caracterizează, l-a oferit nu doar discipolilor cu care a lucrat, ci unei întregi generaţii din ce în ce mai conştiente că o adevărată transgresare a limitelor e posibilă numai atunci când tradiţia este asimilată şi respectată.


 
 Poezia visului
Teatrul unteatru (Strada Ilfov, nr. 1, Sector 5, Bucureşti)
Concept şi coregrafie: Miriam Răducanu
Text: Emil Botta
Cu: Lari Giorgescu
Scenografie: Vladimir Turturica
Asistenţă tehnică: Cristian Nanculescu
Muzică: Franz Schubert
Participări la festivaluri: Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2014
Gala Star, Bacău, 2014

Credit foto: Teatrul unteatru




 Toate articolele despre Poezia Visului
 Toate articolele despre Zilele Teatrului unteatru, 2014
 Toate articolele despre Festivalul de teatru Undercloud, 2014
 Toate articolele despre Maratonul Teatrului Independent, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Beatrice Lăpădat


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer