Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film balcanic Divan Film Festival, 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scurtmetraje româneşti - Kazimir şi Copacul la Divan Film Festival, 2014


august 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Kazimir, al treilea şi cel mai recent scurtmetraj regizat de Dorian Boguţă, face parte din Omnibus Anonimul 10, alături de alte două filme de scurtmetraj regizate de actori (Andi Vasluianu şi Emanuel Pârvu), toate având ca loc de desfăşurare a acţiunii, Delta Dunării.

Kazimir e duhovnic lipovean cu ziua şi monstru posedat noaptea. Kazimir are har, dar refuză toate practicile bisericeşti, inclusiv apelativul părinte. Ziua predică, iar noaptea e dus de localnici pe o insulă izolată şi legat cu lanţuri de un copac. O tânără însoţită de prietenul ei sunt ghidaţi prin hăţişurile din Deltă către părintele Kazimir. Tânăra (Iulia Verdeş) are o problemă de sănătate, Kazimir o poate ajuta, dar pentru asta trebuie să apeleze la partea lui diurnă. Evident, străinii ajung noaptea, în timp ce localnicii se închid poduri.

Cei doi străini şi ghidul lor, mereu atent la un glas pe care ei nu pot să-l audă, analizând fiecare pas şi ocolind pericole pe care doar el le vede nu pot să nu amintească de Călăuza lui Tarkovski. Dincolo de circularitatea celor două naturi ale personajului principal (finalul rămâne deschis, legătura dintre vocaţia spirituală şi ferocitatea nocturnă nu e explicată), povestea e simplă şi liniar construită. Miza pe care Boguţă o urmăreşte, şi o atinge, nu e însă naraţiunea ci atmosfera unui film de gen: textura audio-vizuală a Deltei nocturne, tăcută, sălbatică şi ameninţătoare în contrast cu apariţia gălăgioasă a orăşenilor pregătiţi pentru cu totul alte pericole (prietenul, interpretat de Alexandru Papadopol, îl ia peste picior pe ghidul lipovean care le cere banii înainte, "tu ai auzit de cuvântul românesc "ţeapă"?).

Copacul, regizat de Mihai Sofronea, e un exerciţiu interesant de compoziţie, dus la capăt cu economie intenţionată de mijloace. Minimalist, în sensul comun şi în sensul dat estetică cinematografică specifică, filmul alternează ritmic acelaşi două încadraturi - plan ansamblu urmat de plan general - executate din aceleaşi unghiuri, pentru a descrie simetric interacţiunea copacului cu două personaje diferite.

În prima secvenţă e iarnă şi copacul desfrunzit e tăiat cu drujba de o femeie, în a doua, un bărbat se spânzură de o ramură a aceluiaşi copac pe timp de vară. Din aceste interacţiuni paralele, spectatorul e liber să dezvolte propria versiune a evenimentelor. Camera rămâne la distanţă, trăsăturile personajelor sunt difuze chiar şi în planul general (un plan întreg dacă considerăm copacul personaj principal), singurul indiciu e succesiunea temporală a secvenţelor (opusă cele în care au fost montate), dar ea nu garantează o cauzalitate: copacul pare să fie martorul şi victima unei relaţii nereuşite, dar cele două personaje pot la fel de bine să nu se cunoască, motivaţiile acţiunilor lor imposibil de descifrat.

Imposibilitatea unei citiri unice se pliază pe estetica minimalistă amintită. Camera îşi pierde puterea de a dezvălui şi e redusă la stadiul de observator, distanţa (fizică, tradusă în încadraturile largi) e imposibil de parcurs şi cunoaşterea devine relativă. Ce rămâne atunci din Copacul este stilistica de tablou a încadraturilor (camera e tot timpul statică) şi o anumită poezie a simetriei şi a pustietăţii care dublează izolarea interioară a personajelor. Peisajul e tăiat diagonal de o colină, cerul (gri şi încărcat iarna, senin vara) şi pământul (negru, proaspăt arat la început şi verde în a doua secvenţă) ocupând spaţii identice, mărginite de singurele elemente descifrabile de decor: maşina cu care fiecare personaj ajunge la destinaţie şi, în partea de jos a cadrului, copacul.




 Toate articolele despre Festivalul de film balcanic Divan Film Festival, 2014


0 comentarii

Spacer Spacer