septembrie 2014
Festivalul de film balcanic Divan Film Festival, 2014
Duminică, 31 august 2014, s-a încheiat cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care a avut loc în Port Cultural Cetate (jud. Dolj) şi care a fost dedicată temei Eroi şi antieroi din Balcani.

În cadrul acestei ediţii a avut loc şi un simpozion dedicat filmului balcanic, cu aceeaşi temă, la care au participat nouă universitari, critici şi istorici de cinema din şapte ţări: Bulgaria, Croaţia, Grecia, Marea Britanie, Serbia, China şi România. Lucrările simpozionului au fost conduse de profesor universitar Dina Iordanova de la Universitatea St. Andrews din Scoţia şi de conf. univ. Marian Ţuţui de la Universitatea Hyperion din Bucureşti, şi vor fi publicate anul viitor într-un volum bilingv (română şi engleză), cu un studiu introductiv şi biografii succinte ale autorilor.
 
Tema Eroi şi antieroi din Balcani s-a regăsit, fireşte, şi în selecţia de filme a acestei ediţii -12 lungmetraje şi 51 de scurtmetraje - din care amintim: Kismet (documentarului Ninei Paschalidou despre impactul serialelor turceşti asupra Balcanilor şi lumii arabe), Go West, filmul lui Ahmed Imamović, care ironizează doctrina eroismului în războiul din Bosnia prin intermediul unui cuplu de homosexuali, Ultimii piraţi de la Marea Neagră, un basm contemporan despre comorile pe care le vânăm şi cele pe care le găsim,  Regele, lungmetrajul lui Nikos Grammatikos, care încearcă o explorare a satului grecesc prin intermediul unui tânăr care s-a lăsat de droguri, şi nu în ultimul rând Ocupaţia în 26 de imagini, filmul cult al croatului Lordan Zafranović despre grupările extremiste, partizane, din fosta Iugoslavie, de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
 
Proiecţia eveniment a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară a fost O vară de neuitat / Un été inoubliable (R. Lucian Pintilie), de la a cărui realizare s-a împlinit  20 de ani. Filmul a rulat în prezenţa regizorului Lucian Pintilie, invitatul special al Divanului, şi a Mariei France-Ionesco, fiica dramaturgului Eugène Ionesco.
 
Printre personalităţile prezente la Divan Film Festival anul acesta s-au numărat: actorul Dan Bordeianu, care a fost prezentatorul evenimentului, acţriele Dorotheea Petre, Iulia Verdeş şi Elena Ivanca, Ioan Gyuri Pascu (care a şi susţinut un concert), regizorii Mihai Sofronea (Copacul), Stanislav Doncev (Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat), Pavo Marinković (Occupation, the 27th Picture), producătorii Aleksandar  Zikov şi Marticika Bojilova, criticul de film Abbie Saunders şi fondatoarea site-ului AltCine, Electra Venaki.
 
Din cadrul Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară nu au lipsit spectacolele culinare nici anul acesta: unul a fost dedicat bucătăriei tradiţionale turceşti şi susţinut de Arza Murat Sabrieva şi Jana Levenuva Gonţici din Vidin, şi unul susţinut de Mircea Groza, care a preparat aceeaşi masă pe care a gătit-o interpretându-se pe sine în filmul bloggerului Radu Băzăvan (Groparu), Usturoi - care, de asemenea, a rulat în Portul Cultural Cetate.
 
Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară - care a a avut loc în Port Cultural Cetate în perioada 26-31 august 2014 - este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie "Mircea Dinescu", cu sprijinul  TV 1000.
Parteneri instituţionali: CNC, ICR, Primăria Craiova, Consiliul Judeţean Dolj, Asociaţia Craiova Capitală Culturală Europeană.
Parteneri: Energobit, Metro, Boromir.
Parteneri media: Radio România Cultural, 1 Music Channel, Caţavencii, Zile şi Nopţi, TV Mania, Liternet, CinemaRx, Filmreporter, All About Romanian Cinema, Sub25, Cinefan, Getlokal, Cooperativa Urbana, InFestival, Altcine.com


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus