Experimentul "pilot" dă frisoane organizatorilor şi jurnaliştilor, cu temerea că, vai, concursul nu ar mai avea tot atâta greutate pe câtă i-a fost acordată în anii în care era asociat festivalului "George Enescu". Ceea ce a pornit, însă, ca un experiment dictat de raţiuni strict financiare pare a produce inutile temeri, pentru că, bine individualizat, concursul poate fi mai bine pus în evidenţă, cel puţin sub aspect mediatic.
Conferinţa de presă
Aceasta a fost şi concluzia conferinţei de presă susţinute vineri, 5 septembrie 2014, la Ateneul Român de organizatori. La conferinţă au participat şi trei dintre câştigătorii ediţiilor anterioare ale concursului: Amir Tebenikhin (2009 - pian), Alexandru Tomescu (vioară - 1999) şi Dan Dediu (1991 - compoziţie); ultimul, rector al Universităţii Naţionale de Muzică, fiind şi membru al juriului 2014. Primii doi au susţinut şi concertul de gală care a marcat deschiderea oficială a concursului.
Două sute patruzeci de artişti din treizeci şi şase de ţări, de pe cinci continente s-au înscris până pe data de 7 iulie 2014 la cele patru secţiuni ale concursului: pian, vioară, violoncel şi compoziţie. S-au înscris artişti din: Coreea de Sud, Rusia, Japonia, SUA, Germania, Franţa, România, Venezuela, Mexic, Argentina şi Australia. "Avem, astfel, o viziune asupra polivalenţei lui Enescu: pianist, compozitor, violonist", a spus compozitorul Dan Dediu, el însuşi câştigător al marelui premiu (asimilat premiului I) la concursul de compoziţie din 1991.
"Un rol strategic îi revine, astfel, concursului în încercarea de a face cunoscută şi opera lui Enescu, pentru că în programele concurenţilor există cel puţin o piesă a lui Enescu", a mai spus Dediu. Membru în juriul de compoziţie, de câţiva ani, Dan Dediu a spus că nivelul concurenţilor este formidabil şi a lansat propunerea ca, pe viitor, şi piesele de compoziţie să conţină în matricea lor o sugestie care să ducă la Enescu, câteva sunete sau măcar o idee, pe tiparul concursului Mozart, pentru ca şi concursul de compoziţie, asemeni celor de interpretare, să fie "orientat şi nu absolut liber, dacă tot se numeşte George Enescu".
Câştigător al concursului de vioară din 1991, Alexandru Tomescu a împărtăşit câteva din stările pe care le trăieşte un artist aflat în competiţie, cu o nuanţare asupra mizei reale pe care o prezintă, atât pentru concurent cât şi pentru membrii juriului, "câştigarea pariului" pe care aceştia din urmă îl pun pe fiecare câştigător. "Când concurezi, eşti pe deplin conştient de presiunile exercitate asupra ta, concursul fiind astfel o şcoală a călirii nervilor, o şansă pentru deschiderea unei cariere. Dar este doar una, nu singura! Tot aşa cum sunt mari artişti care nu au participat niciodată la un concurs internaţional. Eu am participat de la grădiniţă. Concursul, însă, este singurul eveniment în care simţi acea stare specială de concurs, pentru că există un rând anume cu cei care au carneţel, pe care îţi doreşti să noteze cât mai multe. (...) Banii vin şi pleacă. Importante sunt oportunităţile unor masterclass-uri, ele sunt cele care contează. Ele sunt nişte pariuri. Membrii juriului pun un pariu privind dezvoltarea pe termen lung a fiecărui câştigător. Tot aşa cum sunt câştigători care nu ştiu ce să facă după aceea. La Bucureşti, majoritatea au fost pariuri câştigătoare". Tot Tomescu a fost cel care a pledat pentru "constanţă", arătând că faima concursului şi a festivalului nu a apărut peste noapte "ci prin constanţa, cu regularitate, a evenimentului", care se produce în România de peste cincizeci de ani (din 1958) şi a cărui valoare se poate considera a fi validată fie şi prin vinderea aproape instantanee a biletelor la fiecare dintre ediţii. "Prin nivelul său calitativ, al participanţilor, al juriului dar şi prin premii se încadrează în elita celor din Europa şi din lume". Ca un cunoscător al creaţiei enesciene (bonusul oferit la concertul de gală a fost din creaţia lui Enescu: "Lăutarul" - din suita "Impresii din copilărie"), Tomescu a deplâns slaba prezenţă a partiturilor acestuia tocmai în programele filarmonicilor din România, având surpriza ca, aflat la Los Angeles, să constate că Enescu figura de trei ori într-o singură săptămână într-un program consacrat exclusiv lui Enescu şi contemporanilor săi, Bartok şi Janacek. "Se cântă Enescu mai mult în străinătate decât în România". Observaţia lui Tomescu punctează astfel, indirect, o ipocrizie autohtonă, pentru că nu-mi amintesc să fi existat după 1989 o ediţie a festivalului Enescu în care patriotismul local - şi provincial, aş spune - al presei să nu se fi manifestat obsesiv prin imputarea adresată organizatorilor că nu se cântă suficient Enescu în festival. Mai precis, nu ar exista "suficient Enescu" în programele filarmonicilor străine care calcă pragul festivalului. Or, realitatea din teren arată că nu străinilor avem a le reproşa lipsa lui Enescu din programele lor, ci chiar nouă. Se dovedeşte, astfel, a fi mult mai lesne să te arăţi indignat de lipsa de cunoaştere şi de recunoştinţă faţă de creaţia enesciană, aducând reproşuri tocmai celor care nu au în patrimoniu responsabilitatea promovării creaţiei sale.
Pentru că tot veni vorba de cunoaşterea creaţiei lui Enescu, provocat de un jurnalist, Alexandru Tomescu a făcut o incursiune în ceea ce presupune aprofundarea unei partituri enesciene. Despre Enescu se spune că a folosit mai mult radiera decât creionul; de aceea au şi rămas atât de puţine partituri. Era un perfecţionist. Extrem de detaliat, de riguros. Atât de mare este densitatea de informaţii - tocmai pentru că era slujit şi de talent interpretativ, nu doar componistic şi avea, astfel, ce detalia! - încât interpretarea fidelă a partiturilor sale pare permanent o improvizaţie. "Partiturile sale intimidează prin densitatea de informaţii", a spus violonistul.
Detaliul de natură tehnică care pare a-i viza doar pe profesionişti se dovedeşte a fi unul extrem de savuros şi care duce, inevitabil, la triste meditaţii filozofice asupra superficialităţii celor care pun preţ pe creaţia enesciană doar în partea sa accesibilă publicului autohton şi doar în contexte sărbătoreşti care dau bine la discurs; creaţie popularizată care, aproape fără nicio excepţie, provine din perioada copilăriei sale. Nu care cumva să traumatizăm publicul prin educaţie! I-aş întreba astfel pe trecătorii deţinători de funcţii publice: câte programe, nu le-aş numi de culturalizare, că prea aduce cu perioada comunistă, dar câte programe de familiarizare cu creaţia enesciană există în şcoli? Cât interes sincer, susţinut instituţional, de educare şi de asimilare, de interiorizare a spiritului creator enescian şi de promovare a creaţiei sale există cu adevărat? Care este strategia ministerului Culturii în acest sens în afară de împăunarea patriotică cu o contribuţie plătită de contribuabil pentru concurs şi festival? La cât mai multe de acest fel dar ministerul, el, ministerul are vreo contribuţie prin perindătorii săi? Alta decât contribuţia de la buget. Publicul de festival, care oboseşte şi se foieşte infantil atunci când are şansa de a audia una din piesele din zonele mai rarefiate ale spiritului creator enescian, nu creşte şi nu se educă peste noapte. Pentru educaţie şi creştere a poporului în spirit se presupune că există la nivel programatic intenţia de a-i face pe marii săi creatori cel puţin inteligibili pentru cei dornici să-şi "rarefieze", la rându-le, spiritul. Asta, în cazul fericit în care publicul şi vine la concert cu dorinţa şi plăcerea sinceră de a-l asculta pe Enescu. Spun asta, pentru că nu Enescu este cel care face săli arhipline la festivalul care-i poartă numele. Publicul de festival este, aşadar, cel educat în şcoli. Sau pentru care există tot atâta Enescu în programele stagiunilor cât să-i educe, constant, gustul pentru creaţia sa de maturitate creatoare. Înainte să le cerem altora să ni-l promoveze pe Enescu, ar trebui să o facem mai întâi noi, nu doar prin intitularea unui festival cu numele său, că tot veni vorba de promovare a creaţiei sale. Iar culpa în cauză excede puterile organizatorilor, duce mai degrabă cu gândul la mentalitatea noastră comodă dar revendicativă, de asistaţi, care tot aşteptă să (ne) facă alţii ceea ce nu ne-am ocupat noi mai întâi să cultivăm în propria grădină. Şi care, mai grav, se regăseşte şi la nivel instituţional. Festivalul şi concursul au devenit doar un bun canal de împăunare de sine pentru oameni care consideră organizarea lor o favoare adusă poporului şi o cale de promovare a creaţiei enesciene. Culpă de atitudine pe care o comit şi acei reprezentanţi ai presei care aşteaptă să producă alţii "cât mai mult Enescu", în înţelegerea la hectar a producţiei de Enescu. Nu, festivalul este doar beneficiul nostru, ca popor, că l-am avut pe Enescu, că am avut graţia de sus de a-l scoate din rărunchii unei istorii chinuite cultural. Nu este o favoare făcută lui şi nici o cale de promovare. Promovarea sa, a operei sale se face prin educaţie, prin cultură. Prin strategii al căror nume de cod să fie "Enescu". Prin programe asumate instituţional. Nu prin discursuri penibile ale oficialilor în conferinţele de deschidere a evenimentului.
Noutăţile ediţiei 2014
În afara "disjungerii" concursului de festival, sub aspect strict temporal, concursul aduce şi noutăţi sub aspectul beneficiilor pentru laureaţi şi pentru publicul spectator.
Două dintre cele mai prestigioase instituţii de muzică ale momentului, Academia din Viena şi Kronberg Academy susţin concursul Enescu oferindu-le laureaţilor acestei ediţii posibilitatea de a studia cu importanţi muzicieni în cadrul unor masterclass-uri în Austria şi Germania. De asemenea, acestora li se oferă şi posibilitatea de a evolua în cadrul unui turneu pe scenele filarmonicilor din România: Iaşi, Arad, Bacău, Craiova, Ploieşti, Oradea, Satu Mare, Sibiu şi Tg. Mureş.
Trei televiziuni de top ale momentului vor promova, alături de Institutul Cultural Român, Concursul Enescu 2014: France 24, Mezzo şi Euronews, care au inclus concertele şi recitalurile din cadrul concursului în agenda lor culturală, potrivit informaţiilor oferite presei de organizatorii evenimentului.
Organizarea propriu-zisă a concursului
Probele de concurs au loc la Ateneul Român şi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Ordinea intrării în concurs se stabileşte prin tragere la sorţi. În urma susţinerii celor două probe de concurs, concurenţii care vor fi selectaţi de juriu intră în semifinale. Abia după evoluţia lor în semifinale, construite ca recitaluri în sine la unul din cele trei instrumente - pian, vioară, violoncel - vor fi desemnaţi finaliştii. Aceştia vor fi cei care vor evolua în cadrul Finalelor, pe secţiunile la care concurează, susţinând concerte alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu (18 septembrie 2014 - vioară, 21 septembrie 2014 - violoncel, 27 septembrie 2014 - pian). În seara finalei, după susţinerea concertelor cu filarmonica George Enescu juriile vor desemna laureaţii ediţiei 2014 a concursului la fiecare din cele trei instrumente.
Secţiunea de compoziţie are o procedură de selecţie sensibil diferită. Lucrările sunt evaluate individual de fiecare membru al juriului de compoziţie, fără a se cunoaşte numele candidaţilor şi fără o posibilitate de influenţare reciprocă, tocmai pentru ca procesul de jurizare să fie unul echidistant.
Bani şi cifre
Valoarea premiilor pentru fiecare secţiune de interpretare (pian, vioară, violoncel) este: 150.00 de euro - premiul I, 10.000 de euro - premiul II şi 5.000 de euro - premiul III.
Pentru secţiunea compoziţie premiile sunt de 10.000 de euro pentru muzică simfonică şi 7.000 de euro pentru muzică de cameră.
Juriul mai poate acorda: premiul pentru cel mai bun acompaniator străin al sonatelor pentru vioară şi pian de George Enescu - în valoare de 4.000 de euro şi premiul pentru cel mai bun acompaniator străin al Sonatei în fa minor pentru violoncel şi pian de George Enescu - tot de 4.000 de euro. Fundaţia Culturală "Erbiceanu" acordă şi ea un premiu: pentru cel mai bine clasat concurent român la secţiunea pian a concursului.
Valoarea însumată a premiilor este, astfel, de 100.000 de euro.
Concursul este susţinut din bani de la buget în proporţie de 90% (2,3 milioane lei) iar zece procente le revin sponsorilor.
Generozitatea premiilor ce vor fi acordate se vrea, indirect, a fi şi ea tot o expresie a spiritului generos enescian; cunoscut mai ales în plan creator. Enescu, însă, îi sprijinea pe tinerii muzicieni nu doar ca muzician ci şi în plan financiar: ca director onorific al Asociaţiei Muzicale Române, prin donaţii substanţiale cu care se plăteau bursele acordate muzicienilor. În anul 1912 a susţinut un turneu pe teritoriul României reuşind să strângă peste o mie de lire sterline pentru a înfiinţa şi acorda un premiu naţional de compoziţie. De asemenea, legenda spune că finanţa, cu discreţie, artişti în devenire şi în disconfort financiar, fără ca măcar aceştia să afle vreodată cine era generosul salvator.
Acesta era Enescu şi ceva din spiritul său se vrea a se regăsi până şi în cele mai mercantile detalii, care au mai puţin a face cu rarefierea spiritului creator dar care, în lipsă, pot fi fatale evoluţiei unui artist în devenire.
În spiritul aceleiaşi generozităţi, accesul publicului la concertele de anul acesta este gratuit, în baza unui sistem de înscriere pe site-ul festivalului (www.festivalenescu.ro). De asemenea, semifinalele şi finalele sunt transmise live pe site-ul festivalului şi graţie partenerilor TVR şi Radio România Actualităţi.
Componenţa juriului
Pian: Jean Claude Pennetier (Franţa) - preşedintele juriului, Rolf Dieter Arens (Germania), Philippe Dinkel (Elveţia), Valentin Gheorghiu (România), Wolfgang Manz (Germania), Andrei Pisarev (Rusia), Alan Weiss (Belgia).
Vioară: Pierre Amoyal (Franţa) - preşedintele juriului, Agustin Leon Ara (Spania), Florin Croitoru (România), Mikhail Kopelman (SUA), Sergey Kravchenko (Rusia), Mihaela Martin (Germania), Igor Petrushevski (Rusia), Bujor Prelipcean (România), Mieczyslaw Szlezer (Polonia).
Violoncel: Marin Cazacu (România), Frans Helmerson (Suedia), Vladimir Malinovski (Austria), Arto Noras (Finlanda).
Compoziţie: Cornel Ţăranu (România) - preşedintele juriului, Dan Dediu (România), Adrian Iorgulescu (România), Zygmunt Krauze (Polonia), Hubert Stuppner (Italia).
Laureaţi ai concursurilor anterioare şi tot atâtea "pariuri" câştigătoare
Au debutat ca laureaţi ai Concursului internaţional "George Enescu", potrivit informaţiilor oferite presei de organizatori: violonistul Ştefan Ruha, pianistul Valentin Gheorghiu, violonista Silvia Marcovici, pianistul Radu Lupu, pianistul Dan Grigore, soprana Ileana Cotrubaş, mezzo-soprana Viorica Cortez, compozitorul Dan Dediu, violonistul Alexandru Tomescu, violonistul Vlad Stănculeasa, violonistul Remus Azoiţei, violonista Ana Ţifu.