noiembrie 2014
Concursul Internaţional George Enescu, 2014
În urma reuşitei obţinute în 2014, Concursul Internaţional George Enescu va fi organizat de sine stătător, alternativ faţă de Festival, următoarea ediţie urmând să aibă loc între 3-25 septembrie 2016, la Ateneul Român şi la Universitatea de Muzică din Bucureşti.
 
Cu o tradiţie în a deschide drumuri pentru mari nume ale muzicii clasice de astăzi în plan internaţional, Concursul Enescu face ca România să conteze în plan internaţional prin certificarea şi valorizarea tinerilor artişti care reprezintă elita generaţiei viitoare la nivel mondial.
 
"Rezultatele obţinute la ediţia din 2014 a Concursului Enescu, organizată separat de Festival, precum creşterea cu 20% a numărului de artişti înscrişi în Concurs, sălile pline la principalele concerte, prezenţa în presa internaţională confirmă faptul că evenimentul a ajuns la o maturitate care îi permite să se desfăşoare de sine stătător. Prin organizarea Concursului alternativ faţă de Festivalul Enescu, numele compozitorului George Enescu rămâne în atenţia naţională şi internaţională an de an, din două perspective esenţiale: un mix de orchestre şi nume mari în Festival, care interpretează lucrări de Enescu, precum şi introducerea lucrărilor de George Enescu în repertoriul tinerilor artişti care promit. Pe termen mediu, acestea generează prezenţa compoziţiilor lui George Enescu pe marile scene ale lumii, precum şi în înregistrări - mai mulţi laureaţi ai Concursului Enescu pregătesc înregistrări ale lucrărilor compozitorului român la case de discuri internaţionale. Este o reuşită a României la cel mai înalt nivel şi este dovada că România contează!", a declarat pentru presă Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului şi Concursului George Enescu.

Mai mulţi muzicieni reputaţi, atât români, cât şi străini, care au făcut parte din juriul ediţiei 2014 reliefează importanţa Concursului Enescu în plan internaţional:
"Ceea ce este foarte special din punctul meu de vedere la Concursul Enescu este că reuşeşte să transmită nivelul geniului lui George Enescu - compozitor, dirijor şi violonist -, abordarea sa unică a muzicii, care pluteşte şi peste noi, juriul, dar, mai ales, se regăseşte în eforturile de interpretare ale concurenţilor. Nivelul Concursului din 2014 a fost fără îndoială mai ridicat decât al ediţiei din 2011, atât prin calitatea juriului, cât şi prin faptul că am avut nişte artişti finalişti extrem de bine pregătiţi şi de talentaţi" - Alan Weiss (SUA), membru în juriu la Secţiunea Pian, considerat ca fiind unul dintre "cei mai de seamă pianişti ai generaţiei sale".

"Ediţia 2014 a Concursului Enescu a fost pur şi simplu perfectă. Cred că nivelul artistic al concurenţilor a fost cu mult mai ridicat decât la ediţia din 2011 şi m-am bucurat să pot face parte din juriu şi să văd această evoluţie" - Augustin León Ara (Spania), membru în juriu la Secţiunea Vioară, unul dintre cei mai apreciaţi profesori şi solişti la nivel internaţional.

"Concursul internaţional de vioară George Enescu se situează astăzi în prima ligă a concursurilor din lume şi concurează, ca importanţă, cu Indianapolis (SUA), Jacques Thibaud (Franţa), Wieniawski (Poznan-Polonia) şi Kreisler (Austria). Asta este ceea ce mă bucură cel mai mult. Nivelul artistic al Concursului este foarte ridicat ceea ce nu poate decât să servească prestigiului său. Diferenţe majore s-au înregistrat între ediţiile din 2011 şi 2014, toate pozitive: alcătuirea programului de Concurs, calitatea deosebită a pianiştilor acompaniatori, tot ce ţine de logistică şi de imagine" - Florin Croitoru (România), membru în juriu la Secţiunea Vioară, solist şi pedagog, apreciat ca unul dintre cei mai distinşi violonişti români.
 
Informaţii în premieră despre Concursul Enescu, ediţia 2016
 
Ediţia 2016 se va deschide cu un concert extraordinar pe scena Ateneului Român susţinut de trei dintre laureaţii ediţiilor precedente, astăzi muzicieni români cu răsunet internaţional - violonista Ana Ţifu (laureată a ediţiei 2007), pianistul Mihai Ritivoiu (laureat al ediţiei 2011) şi violoncelistul Valentin Răduţiu (laureat al ediţiei 2011).
 
În cadrul Concursului Enescu 2016, toţi cei trei câştigători ai ediţiei 2014 vor susţine recitaluri extraordinare: violonistul de origine română stabilit în Germania Ştefan Tarara - pe 18 septembrie, pianistul spaniol Josu de Solaun - pe 24 septembrie şi violoncelista de origine sud-coreană Eun-Sun Hong - 10 septembrie.
 
Vor susţine recitaluri şi membri ai juriilor internaţionale, muzicieni-reper în muzica clasică internaţională de astăzi: Jean Philippe Collard - pian  (22 septembrie),  Pierre Amoyal - vioară (16 septembrie 2016).
 
Artişti de marcă pe piaţa internaţională au confirmat participarea ca membri ai juriilor internaţionale ale Concursului: Jean Philippe Collard - Preşedintele juriului de pian, Natalia Gutmann li Arto Noras (Secţiunea Violoncel), Peter Ruzicka (Secţiunea Compoziţie), aclamata violonistă de origine română Silvia Marcovici şi singurul român angajat vreodată al Academiei Regale de Muzică din Londra,  violonistul Remus Azoiţei (Secţiunea Vioară).
 
Premierele ediţiei 2014, desfăşurate între 6-27 septembrie 2014:
 Cei trei câştigători ai Concursului Enescu 2014, Ştefan Tarara (Germania) -  vioară, Sung-Eun Hong (Coreea de Sud) - violoncel, Josu de Solaun (Spania) - pian,  vor interpreta Triplul concert pentru Vioară, violoncel şi Pian în Do major, Op. 56, de Beethoven - o lucrare celebră, care îi aduce pe câştigători în acelaşi timp, pe aceeaşi scenă. Concertul va avea loc pe 10 august 2015, în cadrul prestigiosului Festival de la Ravello (Italia) şi va fi transmis live de televiziunea RAI.
 Ştefan Tarara, câştigătorul secţiunii vioară, va urca şi pe scena Festivalului Enescu din 2015.
 Master-class-uri oferite laureaţilor Concursului de două dintre cele mai importante instituţii de muzică din lume, cu care Concursul Enescu se află în parteneriat - Academia de Muzică din Viena şi Kronberg Academy.
 Derularea unei campanii de promovare internă şi externă cu mesajul cheie "România contează
 Implementarea unui sistem de înregistrare pentru public pe site, după model occidental
 Transmisii live pe un ecran în faţa Ateneului Român (100 de locuri pe scaune)
 Campanie video cu 7 artişti recunoscuţi la nivel internaţional astăzi, laureaţi ai Concursului Enescu - România contează!
 Consolidarea prezenţei în zona social media, cu deschiderea paginii Instagram a Festivalului şi Concursului George Enescu.
 
Cifrele ediţiei 2014: 
 240 de tineri artişti din 36 de ţări de pe 5 continente înscrişi în Concurs, premii în valoare de peste 100.000 de euro
 3000 de rezervări pentru locuri în sălile de concert în doar 24 de ore, 3 televiziuni internaţionale partenere (France24, Euronews şi Mezzo), peste 1.800 de materiale generate în presa românească;
 Peste 64.000 de vizitatori unici pe site-ul www.festivalenescu.ro;
 Accesarea site-ului www.festivalenescu.ro în timpul Concursului Enescu s-a făcut din întreaga lume: 6,27% din Germania, 5.80% din USA, 3.98% din Japonia, 55% din România etc.
 Concursul a generat 221 de postări pe bloguri, pagina de Facebook a Festivalului şi Concursului înregistrând un vârf de reach de 45.648 de persoane şi un număr de fani de peste 34.000 de persoane (în continuă creştere). 
 Concursul a generat 221 de postări pe bloguri, pagina de Facebook a Festivalului şi Concursului înregistrând un vârf de reach de 45.648 de persoane şi un număr de fani de peste 34.000 de persoane (în continuă creştere).
 
Detalii suplimentare despre Concurs
 
Remarcabili solişti precum violonistul Ştefan Ruha, pianistul Valentin Gheorghiu, cunoscuta violonistă Silvia Marcovici care interpretează astăzi sub bagheta celor mai faimoşi dirijori ai lumii (Zubin Mehta, Claudio Abbado, Riccardo Muti), unii dintre cei mai bine cotaţi pianişti români în lume, Radu Lupu şi Dan Grigore, reputate nume ale artei lirice - soprana Ileana Cotrubaş, mezzo-soprana Viorica Cortez, compozitorul Dan Dediu şi cei mai performanţi artişti români de generaţie nouă - Alexandru Tomescu, Vlad Stănculeasa, Remus Azoiţei, Ana Ţifu - sunt doar câţiva dintre cei mai apreciaţi muzicieni români la nivel internaţional care au debutat ca laureaţi ai Concursului Internaţional George Enescu.  

Concursul Internaţional George Enescu este construit ca o prelungire firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internaţional organizat de România. George Enescu îi sprijinea în timpul vieţii pe tinerii muzicieni - ca director onorific al Asociaţiei Muzicale Române, compozitorul român a făcut donaţii substanţiale pentru a plăti bursele acordate muzicienilor, iar în anul 1912 a susţinut un turneu în România, strângând peste o mie de lire sterline pentru a înfiinţa şi acorda un premiu naţional de compoziţie. În linia valorilor în care credea compozitorul român, Concursul Enescu descoperă, susţine şi promovează tinerele talente din întreaga lume.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus