octombrie 2014
Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, 2014
Cele 8 lungmetraje selecţionate în Competiţia Internaţională a Festivalului Comedy Cluj 2014 vor fi jurizate de regizorii Cecília Felméri, Igor Mirkovic, Mike Ott, Lodewijk Crijns şi criticul de film Mihai Fulger. Cei cinci membri ai Juriului Comedy Cluj vor decide premiile pentru cel mai bun lungmetraj, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare.

După absolvirea studiilor Facultăţii de Drept, un an în cadrul secţiei de actorie păpuşi, Cecília Felméri se concentrează pe regia de film în cadrul Universităţii Sapienţia din Cluj. Scurtmetrajele sale Minute infinite (ficţiune, 2011), Mathias, Mathias (documentar de animaţie, 2010), Cuckoo (ficţiune, 2008) au fost selecţionate în prestigioase festivaluri internaţionale precum Locarno, Warsaw, Mar del Plata sau Dok Leipzig. A câştigat peste 20 de premii printre care Cel Mai Bun Film Românesc la Anim\'est, Cel Mai Bun Scurtmetraj Maghiar la Cinefest sau distincţia "Tânără Speranţă" la Hungarian Filmweek. 

 
Directorul Festivalului de Film de la Motovun (Croaţia), unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din zona ex-iugoslavă, apreciat regizor şi producător, Igor Mirkovic va face parte din juriul Competiţiei Internaţionale Comedy Cluj. Cu o puternică experienţă în televiziune, Mirkovic a debutat în cinema în 1998 ca documentarist. Cele două producţii semnate de el, Croatia 2000 / Who Wants to Be the President (2001) şi Lucky Child (2003), au avut un succes răsunător la nivel naţional, la strânsă concurenţă cu filmele de ficţiune din cinematografe. Peste 30.000 de spectatori au vizionat Who Wants to Be the President, unul dintre cele mai ambiţioase documentare realizate despre viaţa politică din Croaţia. A realizat o serie de scurtmetraje care i-au adus premii şi selecţii în festivaluri internaţionale. În 2012 debutează în lungmetrajul de ficţiune cu Night Boats (2012), un road-movie romantic, elegant şi proaspăt despre doi bătrâni de 70 de ani care evadează dintr-un azil. 


Tânărul Mike Ott este unul dintre cei mai talentaţi cineaşti independenţi ai momentului. În 2010, Littlerock făcea turul celor mai importante festivaluri internaţionale (Reykjavik, Montreal, San Diego, Varşovia), intra în palmaresul AFI Fest cu Premiul Publicului şi primea mult râvnitele distincţii Gotham şi Independent Spirit Awards. Au urmat Pearblossom Hwy (2012) şi recentul Lake Los Angeles care completează trilogia deşertului semnată împreună cu Atsuko Okatsuka, co-scenaristă şi actriţă. Filmele sale sunt drame intime ce tratează tema imigrării, a îmbătrânirii,  decepţiilor, temerilor şi viselor unor imigranţi, precum şi realitatea crudă a lipsei de comunicare culturală. Sfatul lui Ott în materie de film: "nu există o reţetă. Nu trebuie să asculţi gurile rele, trebuie să îţi faci filmul."


Documentarist la bază, Lodewijk Crijns debutează în 1996 cu scurtmetrajul Lap Rouge. Producţia a făcut înconjurul lumii şi a câştigat numeroase distincţii: Premiul Juriului la Angers European FIlm Festival, Silver Dragon la Cracow Film Festival, Menţiune Specială la Mannheim-Heidelberg International Film Festival, dar şi Munchen Film Festival sau Netherlands Film Festival. Lungmetrajul de debut, Jesus is a Palestinian care a avut premiera mondială la Rotterdam, este povestea unui tânăr de 20 de ani care trăieşte într-un lăcaş. Ramses primeşte permisiunea să-şi viziteze tatăl aflat pe patul de moarte. Următorul său lungmetraj, With Great Joy este recompensat cu premiul pentru cel mai bun scenariu la Netherlands Film Festival în 2001. 

Jurnalist şi critic de film, membru al Juriului FIPRESCI la Berlinale 2014, Mihai Fulger este autorul a peste 1.000 de cronici, recenzii şi articole în publicaţii precum Observatorul Cultural, Dilema Veche sau Dilemateca. Debutul său editorial, "Noul Val" în cinematografia românească, este distins în 2007 cu premiul George Littera de către Uniunea Cineaştilor din România. Din 2010, Mihai jurizează importante competiţii naţionale şi internaţionale printre care nominalizările Premiilor Gopo (2010) sau Euro Connection din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Clermont-Ferrand. De-a lungul timpului s-a făcut "vinovat" de selecţia BIEFF (Festivalului Internaţional de Film Experimental), a Festivalului de Film Documentar Bucureşti Docuart Fest, Astra Film Sibiu sau Timishort.


Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj este organizat de Fundaţia Europeană pentru Cultură Urbană.
Canalele oficiale ale festivalului:
www.comedycluj.ro // https://www.facebook.com/FestivalulComedyCluj


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus