Carmina Burana, antologia versurilor ironice, pline de "şfichuiri" morale şi spirituale, adresate clerului, valorilor medievale de la începutul evului, tinerilor şi gustului lumesc al plăcerilor vinovate şi nevinovate, joacă, după Carl Orff, paşii unei muzici pe care numai un Pan, Satir al unei alte epoci, putea să o întrevadă. Compunând o întreagă viziune muzicală în care armonia unei medievalităţi pline de tabu-uri şi inchiziţii se contopeşte cu revolta timpului lui, printr-un aşa-zis limbaj nou, preluat din simbolica bisilabică, limbă japoneză, Carl Orff reuşeşte să "pedepsească" artistic, muzical şi ironic două epoci complementare. E un altfel de Mozart cu un alt timp de artă şi viziune muzicală.
Revenind cu picioarele pe scena dansantă a naţionalului clujean, am putut vedea o companie de dans contemporan din Israel, ce îşi asumase povestea într-un mod coregrafic surprinzător; Kamea Dance Company, sub orchestraţia coregrafică a maestrului Tamir Ginz, a reuşit să adune, să simtă şi să redea, mai mult sau mai puţin, frenezia frumosului şi a ironiei spiritului uman într-un spectacol vibrant. Cei doisprezece dansatori au săltat paşi şi spirite, precum notele muzicale, armonizate pe un portativ al aerului scenic. De la jocul mărului discordiei şi al pasiunii printre clerici, tineri studenţi şi păstoraşi, până la Cornucopia plăcerii antice, unde se simţea zâmbind, după coloanele unui templu, un Ovidiu sau Epicur.
Dansul frenetic al tabuurilor istorice, erotismul, păcatul, plăcerea, îmbuibarea generalizată, iubirea, frenezia dionisiacă şi afrodisiacă, toate s-au contopit pe o scenă care angrena publicul, nelăsându-l să aţipească, căci spectacolul paşilor buranieni a lăsat foarte puţine "pauze" relaxante publicului. Minunate erau pauzele muzicale care jucau rolul unor uşi ce ascundeau dansatorii în interludii de umbră.
Simbolurile jonglate coregrafic în cele patru cadrane în care este împărţit spectacolul au punctat, asemeni unor pietre de hotar, trecerile de la un moment coregrafic la altul. Un mic minus se poate adăuga acestor "pietre de hotar", ar fi fost mai frumos fără de ele, iar o trecere spiralantă a transformării ispitei mărului dintr-un mediu clerical juvenil înspre o petrecere sătească plină de eros feminin şi mai apoi într-o bacanterie frenetică a unei abundenţe dionisiace, medievale normal, o armonie pusă pe un râu coregrafic ar fi fost de mai mare impact emoţional şi vizual.
Unul dintre cele mai minunate momente ale Carminei Burana din viziunea lui Tamir Ginz, pe care l-aş aminti, face parte din al treilea cadran coregrafic în care Erosul furibund aproape exaltă pe scenă un duo minunat. Ideea Cuplului, El-Ea se regăseşte într-un infinit al corpurilor ce se întrepătrund într-un dans aburind şi suav al emoţiei regăsirii. O recunoaştere corporală face ca celălalt să-şi poată pipăi, simţi propriul eu, propriul fiind carnal în oglinda celuilalt. O magie a unui contopitor element creat de doi superbi dansatori, făcea să răsară la un alt nivel, un surâzător simbol al roşului carminian, Iubirea.
Cuplul regăsirii mâinilor în legăminte precum sculptura mâinilor lui Rodin, îmbrăţişările care uneau cele două corpuri vibrante, totul făcea ca inexistenţa paşilor acestui magic moment să fie insesizabilă; cei doi erau un tot unitar, o şlefuire de Brâncuşi într-un apogeu al perfecţiunii atingerii. Dacă ar fi mai fi trăit maestrul şi i-ar fi văzut pe cei doi, sigur ar fi creat o nouă lucrare dincolo de Muză sau domnişoara Pogany, ar fi creat Atingerea.
Dacă ar fi să reunesc toate emoţiile, catarhic simţind şi mimetic vorbind, aş spune că vina mărului primordial, jonglată aici ironic, senzual şi frenetic dansant, ne-a permis să reuşim să înţelegem şi să ne detaşăm prin muzică şi contemporanul paşilor artistici, de tot ce mai putea fi tabu până şi-n minţile noastre atât de "contemporan-deschise". Nu a fost şi nu este un material uşor de prelucrat artistic mai ales prin arta dansului, deoarece e greu să găseşti frenezia bună a creaţiei unicităţii la nivel coregrafic, scenic şi chiar dincolo, la nivel de absorbţie a publicului în propriul vortex al artei ce îmbină muzica şi dansul. Carmina Burana chiar şi doar ca muzică "sperie" atât specialişti în dans, spectacol, operă, cât şi public, aşa că micul ceas de plăcere artistic-vizuală şi magic-muzicală de pe scena teatrului din Cluj, acest mic ceas nocturn-dansant ne-a făcut să parcurgem cu ironie, uneori subtilă, alteori foarte făţişă, anotimpurile unei vieţi şi a unei epoci, care se pare că se tot repetă şi-n artă...