Hector and the Search for Happiness, în regia lui Peter Chelsom, este un film uşor, proaspăt, reconfortant, care, la o primă interpretare, se încadrează în sfera unei comedii romantice cu accente dramatice, dar care în subsidiar ridică o serie de întrebări şi probleme existenţiale cu care mulţi dintre noi ne confruntăm în cotidian, dar cărora nu le dăm importanţă. De exemplu - fericirea - un sentiment sau o stare de spirit pe care deşi o căutăm, niciodată nu ştim dacă am întâlnit-o cu adevărat, deoarece nu prea ştim ce este de fapt. Acesta este şi motivul pentru care Hector (interpretat de Simon Pegg), psiholog de meserie, sătul oarecum să asculte problemele şi frământările sufleteşti ale pacienţilor săi, fără să găsească o soluţie reală pentru acestea, în afară de medicamentaţie, decide să pornească într-o călătorie în jurul lumii, unde să găsească în mod empiric răspunsul la problemă - ce este fericirea, aşadar. Dar căutarea sa constituie mai degrabă imboldul pentru descoperirea propriei fericiri, care, pe linia mitică desenată de Coelho, se află chiar în faţa ochilor săi, sub chipul iubitei sale Clara (Rosamund Pike).
Călătoria lui, aşa cum ne-am fi şi aşteptat, este una plină de aventuri şi peripeţii care mai de care mai nostime şi stranii. Cu toate acestea, fiecare aventură sau peroană pe care o întâlneşte în călătoria sa, reprezintă o cărămidă din fundaţia zidului pe care Hector, în mod inconştient, îl construieşte în sufletul său şi care la finalul filmului se dovedeşte a fi varianta finală a definiţiei fericirii. O definiţie simplă, ca toate lucrurile mari, de altfel, o definiţie care nu necesită prea multă filosofare pe subiect, dar care necesită, după cum afirmă călugărul chinez din film cu multă înţelepciune comercială, obligaţia fiecărui om în parte. Fericirea este o obligaţie - fiecare om are obligaţia să fie fericit - afirmă înţeleptul.
Prin ceea ce dezvăluie pe parcurs, filmul creşte o mică pepinieră de idei inspirate din teoriile lui Platon, treabă vizibilă în special în maximele pe care Hector le notează de-a lungul aventurilor sale - o consecinţă a perceperii omului ca o dihotomie suflet (raţiune)-corp, care ne conduce spre o interpretare alegorică a lungmetrajului referitoare la Mitului peşterii. Acestui mit i se adaugă ingredientul platonic al Erosului ca modalitate a omului de a descoperi adevărata înţelepciune (prin intelectul pur). Prima experienţă în China alături de călugărul budist îi deschide lui Hector curiozitatea pentru cunoaştere, asemenea călătorului din Mitului peşterii. Simbolul peşterii din mit este întruchipat de realitatea aparentă pe care Hector o trăia în rutina şi cotidianul domestic. Prietenii ignoranţi care îi ironizează cercetarea în căutarea fericirii întruchipează în termini platonicieni întunericul peşterii.
Simbolul lanţurilor din mit constau pe ecran în simţurile limitate pe care Hector le are înainte de a accede la lumina şi dorinţa cunoaşterii (simbolul focului). Experienţa din Africa îl poartă pe Hector sunt ca umbrele de pe peretele peşterii, cu întreaga sferă de experienţe plăcute / neplăcute la care este supus înainte să ia decizia de a-şi vizita fosta iubită, pe Agnes, la Los Angeles. Aici, în faţa unui experiment ştiinţific realizat de profesorul Coreman (Christopher Plummer) - care constă în monitorizarea activităţii cerebrale în timp real în diferite stări psihice induse pacientului, - Hector trece din stadiul analizei analitice a existenţei sale, la cea metafizică, ca în final să descopere fericirea, adică binele suprem, simbolizat de Soare în terminii lui Platon.
Dar ceea ce întăreşte poziţia platoniciană a peliculei este Erosul care îl conduce pe Hector spre descoperirea fericirii. Debarasarea lui Hector de lanţurile copilăriei, alături de maturizarea intelectuală şi afectivă, sunt redate cu mult umor de către Peter Chelsom. Filmul, după cum am spus la început, este unul uşor şi jucăuş, iar complicaţia rezultă doar dintr-o interpretare mult prea filosofică a subiectului, care, spre fericirea mea, mi-a permis să jonglez puţin cu anumite concepte. De aceea, ca să îndulcesc puţin analogiile făcute, pot spune că lungmetrajul lui Peter Chelsom pare mai degrabă o luptă a căutării acului în carul cu fân, unde acul, este simbolizat de fericire. Spre deosebire de personajul lui Chelsom, noi îl găsim doar la cinema.