Steve Coogan e întotdeauna plăcut; cu accentul lui britanic, cu carisma jucăuşă, cu umorul fin şi cu încrederea de sine, cumva arogantă, dar foarte amuzantă. Împreună cu Colm Meaney, stau la baza acestei comedii imprevizibile şi de-a dreptul spumoase. Povestea debutează cu preluarea radioului unde lucrează faimosul DJ Alan Partridge (Coogan) - personaj fictiv extrem de cunoscut în Marea Britanie, pe care s-a bazat o întreagă serie TV produsă de BBC.
Preluarea propriu-zisă a postului ar indica drumul pe un anumit tip de desfăşurare a acţiunii, în care stresul angajaţilor şi ameninţarea demiterii lor să fie elemente centrale. Ei bine, nu; totul explodează relativ rapid, în momentul în care Partridge conlucrează cu poliţia, spre propriul interes, pentru a rezolva situaţia scăpată de sub control. O situaţie care de obicei e tragică, devine în speţă, hilară şi savuroasă. E genul de film care îşi face publicul să râdă cu gura până la urechi; garantat!
Genul de replică precum I googled you on yahoo face parte din repertoriul bogat de absurdităţi pe care le spun personajele. Regizorul Declan Lowney se foloseşte de atmosfera dintr-un post de radio şi, prin aceasta, ajunge să vorbească despre noţiunea de exclusivitate, despre senzaţionalul şi conformarea mereu căutate în societate. Ba mai şi batjocoreşte toată ideea de rating şi trage un semnal de alarmă faţă de faptul că valorile morale au cam fost înlăturate în dauna profitului. Într-un gen în care sunt multe producţii unde astfel de momente sunt prezente doar ca să umple pelicula, Alan Partridge: Alpha Papa face parte din grupul restrâns de filme în care actorii care cântă nu creează momente penibile sau fără rost. Asta pentru că versurile ori au substanţă, ori ajută la construcţia narativă.