Ucenicia lui Benjamin începe cu un eşec. Nu face electrocardiograma unui bolnav care acuza dureri abdominale şi acesta moare. Tatăl lui Benjamin încearcă să-l acopere, Abdel îl ajută, dar lucrurile se complică la apariţia soţiei celui decedat care dă în vileag greşeala. Avem toate datele unui caz de malpraxis într-un mare spital din Franţa. Deşi la început optimist, Benjamin crede că nu are vocaţie de medic şi vrea să renunţe. Este salvat de personalul spitalului care intră în grevă japoneză. Şi alţi pacienţi bătrâni mor, în ciuda eforturilor depuse de medici. Viaţa merge înainte şi Benjamin, trecut peste pragul de iniţiere, dobândeşte încredere în sine şi, se înţelege, va persevera.
Numai un bun cunoscător al mediului spitalicesc putea să ilustreze cu atâta subtilitate nişele umbrite, ivite pe neaşteptate pe coridoarele meseriei vopsite în alb. El se numeşte Thomas Lilti, medic şi realizator francez al filmului Hipocrat / Hippocrate. Selecţionat în 2014 în Semaine de la Critique la Cannes, filmul a participat în iunie 2014 la Champs-Élysées Film Festival şi acum la a şasea ediţie Comedy Cluj la secţiunea Comedy-Drama. Nu i se poate nega filmului unda de umor inteligent, subţire, rafinat, dar amprentarea se face mai mult pe dramă. Aşa că mie mi s-a părut un fel de comedie serioasă, cu inserţii de secvenţe documentaristice tratate neutru, realist. La conferinţa de presă de la deschiderea festivalului, Horaţiu Dan sublinia că proiecţiile vor pune în evidenţă "umorul specific diferitelor culturi". Dar chiar în propria cultură, varietăţile de gen particularizează. În Hippocrate am întâlnit exprimată acea nuanţă de umor franţuzesc de mare fineţe, căci mai au ei, francezii, umor grobian, deşănţat şi diluat cât cuprinde.
O sugestie macabră sau numai extrasă din fluxul narativ este filmarea, seara, a fumului ce se ridică uşor din coşul crematoriului, unde ajung, inevitabil, cadavrele pacienţilor decedaţi, transportate în vagonete-containere (alături de felurite reziduuri). Treptat, camera coboară spre ţigara lui Abdel din care se ridică un fum la fel de uşor. Evanescenţe cotidiene, existenţiale. Între aceste coordonate simbolice se înscrie activitatea personalului, eroarea medicală, incidenţele comice. Una dintre acestea ne aduce în prim-plan pe un pacient alcoolic la anamneză care, întrebat fiind cât alcool consumă, răspunde franc: "40 bières par jour". "40 bière par jour?!" se miră Benjamin, dar păstrează distanţa. Răbufnirea eroului, după insuccesul avut cu pacientul decedat, răstoarnă liniaritatea naraţiunii, punând în atenţie adevăratele probleme cu care se confruntă personalul. Printre acestea şi faptul că aparatul pentru executarea ECG-ului era stricat. Cum se întâmplă şi la noi şi în alte părţi. Thomas Lilti nu se fereşte să ne prezinte realitatea aşa cum e: crudă şi departe de a fi o maşinărie perfectă. Tânărul Vincent Lacoste, cu mutra lui copilăroasă, naivă şi uşor rebelă, străluceşte în rolul lui Benjamin, reuşind să fie simpatic şi convingător. De altfel, el este un îndrăgit actor al momentului. Reda Kateb în Abdel, cu calmul său imperturbabil, exprimă un echilibru interior mereu ţinut sub control, iar Jacques Gamblin în rolul profesorului Barois, tatăl lui Benjamin, se îmbracă în severitatea şi glacialitatea conferite de funcţie a părintelui distant, dar ocrotitor.
Hippocrate, al doilea lungmetraj al lui Thomas Lilti, e o radiografie tăioasă şi în acelaşi timp proaspătă, prietenoasă a mediului medical analizat cu acribie de specialist. Câte se ascund sub "jurământul lui Hipocrat"!