Primul titlu bifat pe listă e Usturoi, un film despre care mulţi ştiau, dovadă că holul de cinema era arhiplin. Aflasem şi eu de el, dar dintr-un alt festival şi, la fel ca mulţi alţii, ştiam că e un film făcut de un blogger. Eram, deci, curios să văd cum arată. De fapt, reformulez: eram curios să văd filmul despre care auzisem nişte păreri, tocmai fiindcă era făcut de un blogger. Dar nu autorul-ca-blogger e, aici, cheia abordării filmului său. Nu sunt de părere că dacă un blogger se apucă de cinema e ca şi când un astronaut ar veni să-ţi repare chiuveta. Social Media nu este, cred, un fenomen-mister, care-i înalţă pe bloggeri cu un nivel mai sus peste ceilalţi muritori, aşa că excludem din start introducerea "film făcut de autorul de blog cutare". Nu, film făcut de omul cutare, adică de Radu Băzăvan, co-scenarist împreună cu Lucian Alexandrescu, care a şi regizat filmul. Cu speranţa că n-am fost răutăcios, ci doar lămuritor într-un aspect care o ia razna în minţile multor spectatori, continuăm review-ul.
Spuneam că festivalul Comedy Cluj dă o primă impresie de "festival de râs", mai ales dacă nu ştii despre ce e vorba şi pici din senin la câte un film din festival, poate o dată la trei ediţii. Realitatea e aproape la antipod, uşor de dovedit prin filme care au fost la Comedy Cluj până acum şi despre calitatea cărora eu, unul, aş vorbi în multe alte articole. Dar Usturoi e tocmai ceea ce confirmă prejudecata şi, oricât aş vrea să-l salvez din plasa divertismentului ieftin şi uşor de uitat, n-aş face decât să cos cronica asta cu cea mai albă aţă.
Sinopsis-ul, o plăcere să-l citeşti: "Ieremia Ceapă, un băiat rrom dintr-un sat pierdut al Transilvaniei, se plânge celui mai bun prieten, Nicuşor, de sărăcia pe care o îndură familia sa şi de faptul că fratele său vrea să se căsătorească cu fiica bogatului Usturoi, dar nu are bani pentru asta. Cei doi fug de la şcoală către marele oraş pentru a deveni actori şi a-şi crea un trai mai bun." Dar, ca întotdeauna, una e fraza dulce din sinopsis, aducătoare de spectatori, şi cu totul alta e filmul în sine. De la primele lui secunde, filmul vrea cu tot dinadinsul să fie pitoresc şi autentic prin replici şi situaţii - iar potenţial comic are, întrucât subiectul e generos şi savuros pentru publicurile de români -, dar această goană continuă după efect comic cu specific rromani coboară povestea în derizoriu şi în neverosimil. Scenariul, conceput pe structură de reportaj TV, cu interviuri luate personajelor, e scris în primul rând ca să râdem şi abia apoi ca să intrăm în poveste, ceea ce obligă filmul să rămână în zona umorului secundar, de înveliş. Se râde, dar la strâmbături şi sudalme populare, se pune accent pe devieri de la acţiune, de dragul pitorescului. În tot timpul ăsta, aventurile celor doi copii rromi şi mobilul plecării lor de acasă trec în planul doi sau trei. Deşi filmul durează o oră şi jumătate, amestecul de soluţii comice de dragul râsului te face să crezi că e mult mai scurt şi că nici măcar nu e lungmetraj.
Usturoi e încă unul din multele cazuri în care specifiul local are parte de o ilustrare stângace şi supărătoare pentru cei care chiar provin din regiunea reprezentată. Sigur, putem chiar şi reproşa o apropiere de Kusturica - ba uneori se simte umbra superbului scurtmetraj Şanţul, al lui Adrian Silişteanu. Dar să fim corecţi: în cinema n-ar trebui să existe reproş şi, mai ales, preluările de idee şi de atmosferă pot fi făcute cu asumare şi cu succes. Aşa că vina (dacă poate fi vorba de aşa ceva) vine strict din faptul că specificul local, amuzant şi ofertant în principiu, apare aici, în Usturoi, dezorganizat şi artificial. Accentul de Sălaj (căci acolo se petrece totul) are ba inflexiuni de grai moldovenesc, ba de grai ţigănesc sau de grai din Ardealul de Sud. Replicile par puse în gura copiilor (care joacă delicios şi cu mult curaj pentru vârsta lor), iar conflictele sunt de dragul ciocnirilor şi a gălăgiei. Filmul e grotesc, dar fără conţinut şi previzibil, dar fără ca asta să creeze stare anticipativă de haz. Singurele momente într-adevăr valoroase sunt contrastele comice între ceea ce spun sătenii în micile interviuri şi ceea ce se întâmplă de fapt cu copiii, cu nevasta, cu vrăjitoarea, cu etc. În rest, faze comice la care se râde, dar care nu-ţi transmit nimic. Dincolo de ceea ce se vede în film nu e nimic de adâncime.
Scriind cronica asta şi risipind atâtea tone de fraze îmi pun problema tancului împotriva şoricelului. Dacă Usturoi e o joacă, atunci scriem ca despre o joacă. Dar nu e, din moment ce poate realizatorii au, cine ştie, frustrarea că n-au fost introduşi în Competiţie. Aşa că, în cinema, această comedioară cred că e echivalentul unei brichete cu leduri pe care o cumperi din Kaufland. Dacă, de exemplu, aş fi văzut Usturoi acum două săptămâni la festivalul de teatru de la Alba Iulia, n-aş fi obiectat nimic. Poate aş fi scris ca despre un film-jucărie sau ca despre o pată de culoare într-un festival de teatru. Dar eu am văzut Usturoi în Comedy Cluj, cel mai amplu festival de film de comedie din Europa, ceea ce implicit înseamnă o expunere la critică şi o asumare a faptului că vei fi luat în serios. Nu ne putem juca doar pentru că am râs la film şi pentru că o echipă PR şi-a făcut bine treaba, ridicând promovarea cu mult peste valoarea produsului promovat. Cert e că urmează o participare la două festivaluri internaţionale, la New York şi Boston. Le urăm succes şi o receptare care să depăşească râsul.