În noiembrie 2014, la teatrul Excelsior din Bucureşti, Lenuş Teodora Moraru este aproape de finalizarea unui nou spectacol după Momo, de Michael Ende, cu tinerii studenţi ai UNATC Silvana Mihai şi Alexandru Voicu în rolurile principale, alături de experimentaţi actori ai teatrului Excelsior.
În lumea Ideo Ideis, Momo a rămas un spectacol legendar, despre care cei care l-au văzut vorbesc cu drag în fiecare an. În aşteptarea avanpremierelor ce vor avea loc în noiembrie 2014, la Teatrul Excelsior din Bucureşti, i-am invitat pe câţiva dintre cei care au văzut spectacolul din 2011 să îşi amintească. (Redacţia LiterNet)
Eram în clasa a XI-a şi făceam parte dintr-o trupă de teatru. Visam să devin actor, pe scene mari pe care să joc drame adânci, probleme profunde şi eventual, chestii dure. Voiam să devin mare, visam să mă fac mare. Teatrul era, în mintea mea, pentru oameni mari iar eu, vai, eram atât de mic şi nu aveam răbdare să cresc.
Eram la un festival de teatru din Botoşani. Speram, undeva în sinea mea, ca spectacolul nostru să fie cel mai bun. Aveam ceva vechime printre actorii amatori, jucam roluri principale şi nu aş fi vrut să mai joc roluri mici niciodată. Foloseam sintagmele "Nu există roluri mici" sau "Teatrul înseamnă echipă" doar ca să mă dau interesant în discuţiile dintre viitori actori.
Eram la teatru şi juca trupa din Botoşani, Atelierul de Teatru, trupă cu care concuram la multe din festivalurile la care participam. Aveam emoţii. Nu speram să le iasă prost, dar o parte din mine spera să le iasă OK, dar nu atât de OK ca nouă.
Sala se umplea uşor, iar pe scenă o gaşcă de copii îmbrăcaţi multicolor au început să joace Omul negru, jocul ăla pe care toţi l-am jucat în copilărie, dar pe care l-am uitat de mult prea multă vreme. Aşa a început totul. Cu un băiat slab, în pantaloni cu carouri care urca pe scenă, strigând, şi dădea naştere unor poveşti frumoase despre oamenii care în vremurile străvechi se adunau în amfiteatre şi despre cum viaţa asta arătată pe scenă e uneori mai frumoasă decât viaţa reală.
Apoi, lucrurile continuau cu Momo, fetiţa care are timp să îi asculte pe toţi şi care vine de undeva, de la un orfelinat la care nu vrea să se întoarcă, pentru că cei de acolo o băteau. Ea era prietena lui Gigi, povestitorul, prin venele căruia curgea talent şi a lui Bepo, măturătorul care ştia că atunci când ai o stradă lungă trebuie să fie măturată pas cu pas, încet şi metodic.
Aşa am descoperit eu una din cele mai frumoase poveşti. E o poveste despre timp, despre copii, care ştiu cel mai bine valoarea timpului, despre oameni cenuşii, care vor sa îl fure, despre Casiopeea, broasca ţestoasă care o conduce pe Momo, fetiţa care readuce oamenilor timpul furat la o fiinţă ciudată, pe nume Maestrul Ora. E o poveste despre o floare a clipelor.
Iar la final, toţi copiii au sărit de pe scenă şi ne-au luat în braţe. Iar eu plângeam şi îi strângeam tare de tot. Plângeam pentru că înţelesesem, pentru că aş fi vrut să fiu o părticică din acea poveste minunată, şi pentru că despre asta e teatrul, despre poveşti frumoase. Dacă azi, încerc să nu fiu omul enervant din introducere, asta e şi datorită acestui spectacol. Aşa că, da, cred în puterea teatrului de a schimba lumea şi visez la un teatru cu poveşti care sunt pentru copii şi părinţi, un teatru pur, un teatru curat, un teatru al lui Momo.
Eram în anul I, intrasem la UNATC, la actorie, aşa cum visasem tot liceul, iar treaba devenise brusc destul de serioasă şi competitivă. Viaţa devenise plină de obligaţii iar oamenii îmi păreau mai închişi în universul lor. Eu, însumi, devenisem mai serios şi mai grăbit. Atunci am avut norocul să dau accidental peste romanul Momo într-o librărie şi să am inspiraţia să îl cumpăr. Am citit şi mi-am reamintit despre timp. Şi brusc, lucrurile s-au simplificat, iar învăţăturile acelei poveşti au devenit un fel de cod pe care încerc să mi-l reamintesc constant.
Deci da, dacă există o poveste cu care ar trebui să ne întâlnim toţi, mai ales acum, când toţi suntem constant grăbiţi, obosiţi şi sătui de viaţă, povestea aia e Momo. Hai să ne aducem înapoi timpul furat.
Spectacolul va avea avanpremiera miercuri, 19 noiembrie 2014, ora 19.00 şi premiera joi, 20 noiembrie 2014, ora 19,00, la teatrul Excelsior, Bucureşti.