În 2011, trupa Atelierul de Teatru din Botoşani, a prezentat pe scena Festivalului Ideo Ideis spectacolul Momo sau Strania poveste a hoţilor de timp şi a copilului ce le-a înapoiat oamenilor timpul furat, de Michael Ende, în regia lui Lenuş Teodora Moraru. În rolurile principale jucau atunci liceenii Silvana Mihai şi Alexandru Voicu. Spectacolul a fost ovaţionat în pricioare, a primit premiul pentru cel mai bun spectacol şi premiul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care a constat în invitaţia de a fi jucat la Sibiu, în cadrul festivalului. În noiembrie 2014, la teatrul Excelsior din Bucureşti, Lenuş Teodora Moraru este aproape de finalizarea unui nou spectacol după Momo, de Michael Ende, cu tinerii studenţi ai UNATC Silvana Mihai şi Alexandru Voicu în rolurile principale, alături de experimentaţi actori ai teatrului Excelsior. În lumea Ideo Ideis, Momo a rămas un spectacol legendar, despre care cei care l-au văzut vorbesc cu drag în fiecare an. În aşteptarea avanpremierelor ce vor avea loc în noiembrie 2014, la Teatrul Excelsior din Bucureşti, i-am invitat pe câţiva dintre cei care au văzut spectacolul din 2011 să îşi amintească. (Redacţia LiterNet)
(Pictură de Edgar Ende, tatăl lui Michael Ende, autorul romanului-basm Momo)
Momo este spectacolul meu de suflet. De acolo am învăţat o mare parte din ceea ce înseamnă Atelierul de teatru, magia spectacolului, a prieteniei, a poveştilor şi a timpului nostru prezent.
Eram o boboacă buimacă într-a 9-a. Destul de cool ca să merg în deplasări cu trupa, mult prea "cooltă" pentru a mai crede în basme. Nu aveam niciun motiv să fiu aşa. Dar ce bine că mi-am dat seama destul de repede de asta! Eu şi prietena mea, Andreea Langa, eram cele mai mici de acolo şi urma să pornim în aventura vieţii noastre: eram în căutarea timpului pierdut, alături de Momo.
Prima oară am avut privilegiul de a face parte din distribuţie în anul 2012, la Festivalul Intenaţional de Teatru, Sibiu. Aveam nişte emoţii imense, îmi bătea inima în tâmple, dar eram extraordinar de fericită. Ţin minte că venisem cu o maşină care avea afişul lipit pe parbriz. Eram atât de emoţionată încât îmi venea să mă duc la toată lumea de pe drum şi să le spun: "Hei! Noi mergem să jucăm spectacolul ăsta la FITS! (habar nu aveam ce înseamnă asta; m-am lămurit după - şi nu mă refer neapărat la ce se întâmplă acolo an de an şi e fascinant oricum, ci la ce am avut de învăţat în acel context, de la şi prin oamenii care formează Atelierul de teatru, prin Lenuş şi Gelu!) Credeţi-mă pe cuvânt că e minunat! Ar trebui să îl vedeţi şi voi!" Oamenii au venit. Nu ştiu dacă erau neapărat cei întâlniţi pe drum, dar erau. Şi au plâns, le-am simţit vibraţia, îi auzeam cum oftau în sală. Era un oftat colectiv, ca şi cum toate inimile se uşuraseră deodată, ale lor şi ale noastre. Toţi ochii sclipeau în întuneric. Era o energie magică.
Stând în culise şi aşteptând cu dureri de burtă următoarea intrare, s-a produs minunea. Acolo, în sala Teatrului Gong din Sibiu, monologul lui Beppo, care îmi spunea să nu mă gândesc niciodată la toată stradă deodată, mi-a ajuns la inimă şi s-a imprimat acolo pentru totdeauna. Aceea a fost prima lecţie importantă pe care am învăţat-o dintr-un spectacol de-al Atelierului - trupa care tocmai mă luase sub aripa sa protectoare: "Trebuie să te gândeşti numai la următorul pas, la următoarea respiraţie şi la următoarea lovitură de mătură...". De atunci, de fiecare dată când mă apucă durerile de burtă, mă gândesc la asta şi îmi trece.
În timpul unor repetiţii la dansuri m-am tăiat într-o lanternă. Acum am o cicatrice mică în palma dreaptă, un semn care îmi aduce aminte de - poate - cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele de copil-adolescent-descoperitor. O privesc chiar acum şi mă fulgeră zeci de imagini şi senzaţii.
Nu pot scrie prea mult despre Momo. Am văzut spectacolul ăsta de pe scenă şi din public. E o experienţă diferită, dar povestea te loveşte la fel: ca şi cum ţi-ar arunca cineva un bulgăre de praf stelar în cap. Bucăţica aceea de Univers tace şi te ascultă, poţi să plângi pe ea, iar ea, cuminte, va aştepta până când îţi vei curăţa mintea şi inima de tot ce e greu. Îi poţi spune şi experienţele frumoase. Îi poţi povesti toată viaţa ta. După ce vei termina, se va aşeza într-un colţ al inimii tale şi o vei putea accesa ori de câte ori vei dori.
Am fost la vizionare. Mi-am plâns plămânii. Mi-am revăzut toţi anii de liceu, toate bucuriile şi nesiguranţele, toate emoţiile, toţi prietenii într-o singură oră. Mi-au lipsit Silvana şi Alex. Mi-a lipsit Beppo, mi-au lipsit dansurile pe care ajunsesem să le visez. Mi-au lipsit fiorii provocaţi de muzică. Mi-a lipsit tot.
Mergeţi să vedeţi spectacolul! Indiferent că vă lipseşte şi vouă sau că nu aveţi habar care e treaba cu povestea asta despre care se tot vorbeşte în ultima vreme. Nu se vorbeşte degeaba. Planetele se aliniază şi fusul orar se îmblânzeşte ca să o primească pe Momo înapoi acasă, în inimile noastre. Te vei întreba cum se poate ca ea să fie deja acolo, dacă nu ai avut ocazia să o cunoşti până acum. Păi... Momo e dintotdeauna! Şi Momo ascultă pe toată lumea. Şi prin ochii ei te vei redescoperi pe tine.
Spectacolul va avea avanpremiera miercuri, 19 noiembrie 2014, ora 19.00 şi premiera joi, 20 noiembrie 2014, ora 19,00, la teatrul Excelsior, Bucureşti.