Al Bano şi Romina Power, din nou o familie pe scenă

Al Bano şi Romina Power, cel mai iubit cuplu al anilor '80, s-a reunit în seara zilei de 5 noiembrie 2014 pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, în faţa a peste 4.000 de oameni, la aproape două decenii de când au renunţat la a mai cânta împreună.

Divorţaţi de 15 ani şi aflaţi din nou împreună în lumina reflectoarelor de numai un an, legendarii artişti au arătat publicului că muzica adevărată nu are vârstă şi că prietenia e uneori chiar mai puternică decât o iubire, fie ea consumată sau nu. În ciuda mariajului încheiat cu rufe spălate în văzul tuturor şi reproşuri grave, Al Bano şi fiica actorului Tyrone Power au dat impresia că încă mai formează o echipă bine sudată pe scenă, mai ales că i-au avut alături pe scenă pe fiul lor cel mare şi pe mama artistului în vârstă de 92 de ani.

Interacţiunea cu publicul, dezvăluirile, tachinările, umorul cântăreţului botezat după numele unei ţări (tatăl său a luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe frontul albanez), dialogul antrenant cu fetele care asigurau backing vocals-ul nu te puteau duce decât cu gândul că ai fost invitat în casa unei familii de artişti din Cizmă. Iar dacă mai adaugi faptul că cincisprezece spectatori au urcat alături de ei pe scenă şi au mai ciocnit şi câte un pahar de vin, producţie proprie, oferit de însuşi Al Bano, atunci chiar nu mai are rost să ai vreun dubiu că nu ar fi aşa.

Artistul faţă în faţă cu Publicul

Cum fiecare familie are albumele ei de fotografii şi sertarele burduşite cu amintiri, spectacolul nu putea începe altfel decât cu o poveste, mai exact proiecţia unui film autobiografic, a cărui acţiune are loc în sudul Italiei, în primele decenii ale secolului al XX-lea. Protagonistul? Al Bano, pe numele său real Albano Carrisi, născut într-un sat din Italia şi deprins de mic copil cu munca pământului. De altfel, artistul s-a declarat de fiecare dată mândru de originile sale şi s-a arătat recunoscător tatălui său pentru că l-a învăţat să iubească natura. În secvenţele care rulau pe ecran, copilul de ţărani se întorcea pe jos sau pe bicicletă de la şcoală, ca mai apoi să lucreze la câmp, născocind tot felul de linii melodice. Era doar încălzirea celui care avea să ajungă mai târziu în toate topurile muzicale la numai 24 de ani, cu melodia Nel Sole.

Început sub formula "A fost odată ca niciodată... copilul Al Bano", concertul nu putea continua altfel decât sub forma unei poveşti. Mai întâi au urcat pe scenă fetele care au asigurat backing vocals-ul pentru renumiţii artişti. Îmbrăcate în rochii de seară, în culori vii, şeherezadele au creat o atmosferă italiana vera, înainte ca maestrul să li se alăture, şarmant şi îmbrăcat la patru ace, cu alură de latin lover, în ciuda celor 71 de ani.

Abia după şase melodii, publicul avea să o vadă şi pe Romina, vizibil emoţionată de primire. Aflat singur cu publicul, Al Bano şi-a folosit carisma şi măsura întregului talent pentru a impresiona. Şi a reuşit, dacă ţinem seama fie şi de un singur aspect: publicul receptiv şi bucuros să cânte alături de legendarul artist Nel Sole, Tu Per Sempre, Ci Sarà, Santa Lucia, Un Uomo Senza Amore sau renumitul Felicità.

De fiecare dată italianul nu s-a mulţumit doar să cânte, ci a povestit cu cei din sală, a primit flori de la admiratoare trecute de prima sau a doua tinereţe, şi-a dezvăluit umorul debordant, a învăţat câteva cuvinte în română. Ba chiar a apostrofat elegant o fană care l-a rugat să interpreteze doar melodiile vechi şi consacrate. "Credeţi-mă, faceţi o greşeală în seara asta. Trebuie să mă ascultaţi cântând cinci ore şi apoi...De fapt, zece ore", i-a spus Al Bano nemulţumitei din public.

După reprezentaţia de zile mari a toboşarului Maurizio Lazzaretti, sub o ploaie de lumini roz, Al Bano a prezentat-o publicului pe "femeia născută în America şi educată în Italia", nimeni alta decât Romina Power. Era intriga poveştii începute cu o oră înainte. Văzând-o pe fosta divă de 63 de ani pe scenă, ai fi putut uita de orice temeri tipic feminine legate de trecerea timpului. Poate că nu există un elixir al tinereţii care să te ferească ca Evă de riduri sau kilograme în plus, dar şarmul, eleganţa şi, în acest caz, talentul pot eclipsa orice altă lecţie de seducţie, fie ea predată şi de colege mai tinere de scenă, tonifiate şi ambiţioase.

După două melodii cântate în limba maternă, America şi A message, artista crescută în lumea Hollywoodului a adus povestea într-un punct culminant. Vizibil emoţionată, a recitat o poezie scrisă de ea însăşi, Una Madre, Un Bambino, Il tempo Ed Io, o meditaţie despre pierdere şi regăsire. Dacă pentru unii spectatori, momentul nu a marcat decât o schimbare de registru, pentru alţii, care au urmărit îndeaproape avatarurile relaţiei dintre cei doi artişti, mesajul a fost unul cât se poate de explicit: fosta divă a anilor '80 şi-a exorcizat durerea pierderii Yleniei, fiica lor cea mare dispărută în urmă cu douăzeci de ani, în versuri.

După solemnitatea momentului în sine, a venit rândul muzicianului Yari Carrisi, fiul celebrului cuplu al anilor '80, să se desfăşoare. După o melodie country interpretată alături de Romina, scena a rămas doar a lui. The Tears Are Not Pearls şi When I was Young, un cover după originalul lui Eric Burdon, au arătat lumii un fapt pus de multe ori la îndoială: talentul chiar se poate moşteni. Deşi publicul s-ar fi aşteptat ca acţiunii să se continue cu duo-ul consacrat, Al Bano a revenit singur pe scenă şi a interpretat câteva melodii, dintre care amintim Sempre Sempre şi Ave Maria, ultima fiind inclusă în repertoriul său în momentul când - potrivit spuselor sale - şi-a găsit echilibrul. Cu vocea de tenor şi farmecul tipic italienesc, maestrul a impresionat nenumărate admiratoare care i-au adus flori şi la un moment dat a făcut o plecăciune în faţa tuturor celor prezenţi.

Drink wine, pray, love!

Cu Romina alături, italianul a readus aminte publicului versurile unor şlagăre celebre ca: Ci Sarà, Libertà, Sempre Sempre, Sharazan, We live it all again, Acqua di mare şi Felicità. Dacă la We live it all again, italianul - încurajat de aplauzele publicului - şi-a invitat fosta soţie la dans, la Sharazan, publicul a cântat alături de ei. Dacă nu ai fi ştiut că de 14 ani fiecare a luat-o pe drumul său atât pe plan artistic, cât şi personal, ca simplu privitor ai fi putut crede că Al Bano încă îşi idolatrizează fosta iubire. Nu puţine au fost dăţile când artistul a lăsat să se vadă că iubirea începută în timpul filmărilor pentru o peliculă, într-un cadru de vis, pe Insula Capri, nu s-a dus de tot.

Cincisprezece dintre spectatorii de la Sala Palatului au fost mai norocoşi, pentru că au avut şansa de a împărţi scena cu cei doi, după ce le-au fost aduse mese şi scaune. Cum era de aşteptat, gazdele au fost mai mult decât primitoare: le-au oferit vin, le-au urat să trăiască "100 de ani de sănătate" şi le-au cântat, printre îmbrăţişări şi pupături. Un comportament tip italienesc, descris atât de bine de Liz Gilbert, autoarea cărţii Eat, Pray, Love!, definit prin plăcerea de a trăi, de a nu face nimic şi de a găsi un prilej de sărbătoare în orice: de la victoria echipei de fotbal locale până la celebrarea unui nou sortiment de pizza. Şi de a renunţa, dacă este cazul, la orice doză de antidepresive.

Elogiu adus mamei

Un alt episod memorabil al poveştii rescrise de Al Bano şi Romina Power a fost cel în care maestrul a ţinut să-şi prezinte spectatorilor mama. "Dacă eu mă aflu în seara asta aici, e pentru că ea m-a adus pe lume", a subliniat maestrul. În momentul interpretării melodiei Adio, Adio, Amore, doar claviatura pianului nu era acoperită de flori.

Spectacolul de pe scenă se desfăşura în paralel cu cel din public, căci cei prezenţi au început să cânte alături de idolii lor frânturi din Power to the People, All I Need Is Love, O, Sole Mio!, Volare şi chiar Deşteaptă-te, române!, unul dintre cele mai emoţionante momente ale serii, în care s-a aplaudat minute în şir. Finalul poveştii a fost unul, cum altfel decât apoteotic, marcat de o interpretare de tip trio: Al Bano-Romina Power şi publicul român. Piesele cu care s-a încheiat spectacolului au fost Volare şi Felicità, printre aplauze şi reverenţe în faţa sălii arhipline.

După spectacol, o voce din culise a anunţat că artiştii vor da autografe în foaierul Sălii Palatului. "Bebe, să te duci să le dai tu lor autograf!", a fost îndemnul unei bătrânele pentru soţul ei, mare iubitor de canţonete italieneşti, prezent de altfel şi la penultimul concert susţinut de artişti în România, în urmă cu trei decenii. Alţi spectatori discutau mai abitir despre telenovela Al Bano-Romina Power, despre cum el, băiat sărac, a râvnit la ea, divă de bani gata crescută în Cetatea Filmului, şi cum au rezistat ei împreună 30 de ani. Şi cum seara de la Sala Palatului le-a readus în memorie prin povestea de viaţă a artiştilor, când calmă precum un cer senin, când dramatică, precum o furtună de la miazănoapte, propriile lor amintiri şi poveşti de dragoste împlinite sau pierdute pe drum. Cert e că spectacolul oferit a depăşit aşteptările. "Pot să şi mor de acum, scumpo, i-am revăzut!", a fost vorba pe care o mamă i-o spunea fiicei, ajunsă la rândul ei la o vârstă venerabilă.