Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Zic Zac

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O călătorie a două trupuri - Zic Zac


noiembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
E greu să nu te entuziasmezi atunci când te afli în faţa unui spectacol precum cel numit mai sus, debordând de creativitate şi energie, construit cu inteligenţă şi atenţie pentru detaliu şi pentru regulile jocului: jocul de-a cuvintele, de-a mişcarea, de-a muzica, de-a noi înşine. Şi asta pornind chiar de la titlu, care te duce cu gândul la zig-zag, utilizat ca atare la nivel de construcţie, pretându-se şi la diverse flic-flac-uri lingvistivce (zic una şi apoi zac, zic alta şi zac iar - zig-zag e zic-zac în franceză, după cum e şi cik-cakk în maghiară) sau de situaţie. Jocul foarte organizat de-a sunetele care se combină în cuvinte este continuat cu sunetele muzicale care se prelungesc în mişcări, după care mişcările alcătuiesc imagini, imaginile nasc alte cuvinte, acestea se înlănţuie ulterior în fraze - sau frânturi de fraze - pentru ca în final să deseneze o geografie sentimentală guvernată de un atotputernic disco-freak, la rândul său versatil şi greu de anticipat, şi care din DJ zglobiu se transformă pe negândite în atât de aşteptatul deus ex machina din final. Atâta doar că el nu coboară cu hârzobul din cer, ci intră triumfal purtând pe umeri un glob de discotecă, şi fiind, din cap până în picioare, doar o lumină şi-o scânteie. Şi asta pentru a puncta, în încheiere, tocmai acel moment în care muzica asurzitoare încearcă să acopere enumerarea de frici care năvălesc şi inundă scena în cascadă.


Spectacolul se dezvoltă pe câteva planuri împletite printr-o dramaturgie relaxată, care nu face altceva decât să le potenţeze pe fiecare în parte: este vorba de cel al mişcării, cel vizual şi cel lingvistic. Dacă cel lingvistic este unul care se construieşte din jocuri de cuvinte, jocuri fonetice şi combinaţii pline de imaginaţie, glisând cu graţie între limba română şi limba maghiară - cu bonus de cotele apelor Dunării în franceză -, mişcarea şi vizualul preiau jocul lingvistic şi îl traduc în felul în care corpurile se poziţionează şi evoluează în spaţiul dat, individual sau împreună. Întreaga poveste dansată este în fapt o călătorie a două trupuri (pe numele lor Andrea Gavriliu şi Ştefan Lupu) care la început sunt la mare distanţă unul de celălalt (poate se întâlnesc chiar în ZicZac Bar), pentru ca apoi, pe parcurs, prin tatonări, căutări, încercări, să ajungă în punctul final, acela al îmbrăţişării. Întreaga aventură este supravegheată atent şi dirijată direct sau din umbră de mai sus amintitul DJ (Gabriel Costin), care funcţionează atât ca liant, cât şi ca un fel de "comic relief" contrapunctic, ba chiar, dacă tot e porc spinos, el poate fi porcuşorul agresiv din bancuri, căruia i s-a lăsat pe mână o consolă de DJ cu care face cam ce şi când vrea el, manevrându-şi de la distanţă marionetele, cărora le ataşează în acest scop nu sfori, ci unde sonore.
 
De fapt, spectacolul se joacă, într-un mod foarte atent construit, cu aşteptările publicului spectator, în acelaşi timp, adresându-se capacităţii sale de a asocia muzica, mişcarea, cuvântul. Nu cred că greşesc foarte tare dacă asociez şi eu, la rândul meu, metonimic, întregul spectacol cu momentul în care, alături de un pui pus la frigare, Andrea Gavriliu evoluează în paşi căzniţi de balet clasic - cu tot cu tutu-ul aferent, pe Hungarian Voodoo al celor de la Gelka (informaţie extrem de utilă, primită direct de la sursă) - un text în limba maghiară care merge pe ideea de tongue-twister şi care mizează pe adăugarea de silabe/cuvinte alcătuite din sunete similare pentru a crea noi şi noi sensuri. Spectatorilor de limbă română le poate suna exact ca păsăreasca (în maghiară, ea se numeşte tot aşa, limba păsărilor - madárnyelv - şi se construieşte în mod similar cu păsăreasca românească). Scena descrisă vine ca o continuare firească a celei în care femeia spune "aceasta este un lucru...", iar bărbatul o taxează superior "e unguroaică". Situaţia respectivă, care presupune o falie în comunicare, se prelungeşte apoi în secvenţa onirică a surogatului de lebădă dansând alături de puiul care se rotisează impasibil (de fapt, e pus la frigare de imprevizibilul DJ). Oricum, dacă sare vreo siguranţă de la prea multă ardere, pot fi chemaţi chiar cei de la Gelka (celebră firmă de depanare din Ungaria de dinainte de 1989) - în plan oniric totul e posibil.


Cu alte cuvinte, ni se serveşte pui fript mai degrabă decât lac al lebedelor, într-un ambient casnic-oprimant, care, alături de alte scene anterioare, anticipează enumerarea de frici din final, la care se adaugă frica de a relaţiona, frica de lipsă a controlului (vezi excelenta scenă cu soneria telefonului şi muzica de calitate, transformată într-un savuros moment construit pe o spectaculoasă ruptură între ce face corpul şi ce exprimă chipul - sursă inepuizabilă de comic, potenţată şi mai mult de interpretarea, la cuţit, în vârful mesei, a Dumbala Dumbei), frica de comunicare (unde se adaugă imposibilitatea de conectare prin sărut), atunci când pendulezi între două limbi - spectacolul nu este deloc unul inocent din acest punct de vedere, afirmând identitatea română / secuiască a protagoniştilor - atât Andrea Gavriliu, cât şi Ştefan Lupu (care o reazemă pe partenera de scenă), vin din Sfântu Gheorghe - şi construind subtil pe această identitate, care răzbate în câteva momente foarte bine plasate în context; mai e apoi şi frica de sexualitate (a se vedea scena în care orgasmul devine urlet izvorât din îndârjire şi apoi se termină brusc într-o grimasă de greaţă, în care cei doi se sincronizează perfect, privind drept înainte, nicidecum unul spre celălalt).

Ceea ce este extrem de reconfortant la acest spectacol, în care lucrul cu migală al profesioniştilor se vede de la o poştă - e tocmai faptul că el permite imaginaţiei să zboare şi minţii să facă numeroase asocieri spontane induse de imagine şi ritm, pentru ca, ulterior, să te facă să revii la el şi să îl tot întorci pe toate părţile, să îi cauţi muzica şi să vrei să îi resimţi atmosfera (la care scenografii Andreea Săndulescu şi Alexandru Petre au o contribuţie esenţială, dat fiind faptul că respectiva consolă de DJ, ce se transformă pe rând în televizor, cuptor şi câte altele - este pur şi simplu fascinantă.)

Definit ca "spectacol al generaţiei noastre", Zic Zac-ul acoperă această afirmaţie prin faptul că ţinteşte şi loveşte exact acolo unde e nevoie: este viu, suculent (ba chiar flamboaiant pe alocuri), este direct şi ştie exact pe ce butoane să apese pentru ca emoţia să se producă. E un spectacol care face zgomot cu sens şi de aceea îţi vine să tot vorbeşti despre el, dar e bine şi să te opreşti, tocmai pentru a nu-i distruge misterul prin prea multe ipoteze. În loc de asta, putem face exerciţii de dicţie în timp ce punem un pui la frigare, pe textul de mai jos (în fapt, povestea unui şef de trib din Papua, care devine uşor supraponderal după ce consumă cantităţi impresionante de ponei prăjiţi, drept pentru care i se recomandă să lingă rădăcini ca să mai dea jos surplusurile - de unde, prin adăugare, rezultă numele lui final, ce rezumă toată această poveste). Cam aşa se clădeşte şi spectacolul, de fapt: strat după strat, aplicat peste ideea-fundaţie, urmându-şi cu precizie firul roşu (nu drept, ci în zic/zac/zig/zag/cik/cakk), până la explozia finală:
 
[...] Puapó [...] pót Pápua Puapót. [...] pónilo [...] popó [...] Pónilópopót-lopó Pótpápua Puapónak. [...] póniló popótól [...] Puhapopójú-Pónilópopót-lopó Pótpápua Puapónak. [...] pimpógyökereket [...] Pimpógyökereket-szopó Puhapopójú-Pónilópopót-lopó Pótpápua Puapónak. [...] Limpopó [...] Limpopói Pimpógyökeret-szopó Puhapopójú Pónilópopó-lopó Pótpápua Puapó
 
Versiunea integrală aici:






 Toate articolele despre Zic Zac
 Toate articolele despre Festivalul de teatru Undercloud, 2017


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Point (Str. Eremia Grigorescu 10)
Vineri, 19.07.2019 - 20,00


Resurse

 Alte articole de Mircea Sorin Rusu


Alte articole

 De văzut şi revăzut - Zic Zac, Oltiţa Cîntec
 Există momente de magie pentru care merită să mergi mai departe - Festivalul VedeTeatru, Buzău, 2016, Alexandrina Codarcea, un interviu cu Ştefan Lupu
 Ce ţie îţi place, altuia îi face! - Zic Zac la VedeTeatru, Buzău, 2016, Radu Sîrbu, un interviu cu Andrea Gavriliu
 Acesta este limba cu care dansăm - Zic Zac, Beatrice Lăpădat
 Viaţa ca un mixaj de clipe muzicale - Zic Zac, ninat
 Toate articolele despre Zic Zac


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer