La intrarea în ArCuB era un ecran pe care erau proiectate filmuleţe din timpul atelierelor de teatru pentru elevi. Zeci de liceeni strânşi laolaltă în săli de curs şi de sport învăţau cum să înveţe despre ei înşişi altfel: interactiv, implicat, interrelaţional. Nu captivi în rigiditatea unor bănci de lemn, cu ochii-ţintă la profesor, ascultând şi notând mecanic, ci în cerc, cu ochii aţintiţi unii la ceilalţi, participând activ la explorarea sinelui personal şi al colegilor şi colegelor.
Ce se citea în ochii lor? Nici dram de plictiseală, nici urmă de "am venit la cursuri pentru că trebuie să vin la cursuri, nu am de ales", ci "wow, sunt aici, ce chestie mişto mi se întâmplă".
Uitându-mă în jur la mulţimea animată de liceeni şi de tineri zâmbitori aveam o senzaţie de bunăstare ce creştea în timp. Mi-am dat seama încă o dată de faptul că educaţia alternativă reprezintă o soluţie originală, vitală pentru cunoaşterea propriului sine şi a propriei capacităţi, pentru folosirea calităţilor individuale, canalizate în direcţia lucrurilor care îţi plac şi pentru integrarea în mediu.
Spectacolul la care am asistat a fost 5 nuanţe de negru, al trupei Domino din Râmnicu Vâlcea, piesă kinetică mustind de prospeţime şi de energie, constituit din mai multe momente bazate în proporţie de 90% pe pantomimă. Ideea de la care s-a plecat a fost cea a forţei vii, active, a adolescenţilor, a tentaţiilor care le fac cu ochiul la fiecare pas, a alegerilor pe care trebuie să le facă şi a întregului proces de maturizare, de mişcare şi de responsabilizare.
După spectacolul trupei Domino am urmărit o proiecţie numită Sfaturi pentru spectatori, un filmuleţ cathartic cu un umor dezlănţuit, care a constat în ilustrări ale unor sfaturi scurte de tipul: nu mânca în timpul spectacolului, nu fi pătimaş, nu interacţiona cu actorii, nu agăţa fete în timpul piesei, nu îi pasă nimănui că unul dintre actori este cumnatul tău, nu fi nesimţit, nu lăsa mizerie în urma ta, nu te exprima plenar, emoţional şi pasional în timpul piesei şi tot aşa. Fiecare ilustrare a unui sfat avea menirea de a îţi decongestiona şi degaja creierul şi în acelaşi timp de a prezenta nişte realităţi pe care ar fi de preferat să nu le mai întâlnim în sălile de spectacol.
Între cele patru spectacole şi alte diferite momente au avut loc în foaierul de la ArCuB exerciţii / ateliere de improvizaţie şi networking. Oricine putea participa, toate aceste jocuri creşteau volumul de energie şi de însufleţire.
Nu am apucat să văd restul spectacolelor de teatru, însă cei 5 actori nuanţaţi de negru ai trupei Domino m-au ajutat să îmi formez o părere despre cum arată festivalul Ideo Ideis în fiecare an la Alexandria: valuri şi hohote de râs, o energie tânără, proporţională cu bucuria implicării în atelierele de arta actorului, improvizaţie şi descătuşare, un spirit neconvenţional şi vivace, promiţând o generaţie de actori proaspeţi, inventivi şi solidari.
Sentimentul cu care am plecat acasă a fost acela de potenţial, tradus frumos printr-un exerciţiu al muncii şi al implicării într-un asalt de spectacole şi de momente bine realizate. Îmi doresc acum să ajung la Alexandria pentru a îi vedea din nou şi mă încred în forţa adolescenţei de a muta şi descreţi munţi adulţi, ţepeni, riguroşi şi rutinaţi.
Fratele meu are aproape 17 ani, l-am sunat să mă însoţească la acest eveniment, convinsă fiind că se va simţi în largul său în mulţimea de elevi de vârsta lui, cu haine şi păr viu colorate. Am plecat de la ArCuB promiţându-i că-l voi duce şi pe el la Alexandria să ia parte la atelierele de teatru marca Ideo Ideis a.k.a. rezervaţia creativă a tinerilor dornici să se exprime şi să îşi exploreze potenţialul.
Descarcă programul festivalului Ideo Ideis, 2014 aici..