Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ida

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - Ida


noiembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De câţiva ani, de când în oraşul meu filmul - ca fenomen artistic şi de cultură - nu prea mai are nicio legătură cu sala de cinema, sunt tot mai puţin la curent cu creaţiile meritorii, cu "filmele de autor". Primisem în format electronic filmul polonez Ida (2013), de la un bun amic, dar am amânat să-l văd. Am postat pe fb un comentariu extrem de pozitiv - ca un cec în alb dăruit acestui film - şi Betty Varga (fondator Pelicula Culturală) a crezut că mi-a plăcut şi m-a invitat să-l prezint. Am acceptat pe loc, deşi încă nu-l văzusem. I-am spus adevărul abia în seara proiecţiei speciale, într-o sală arhiplină cu peste 100 de spectatori.


La fel ca După dealuri de Mungiu, Ida (regia: Pawel Pawlikovski) - dincolo tramă, de poveste, de mijloacele cinematografice esenţializate - surprinde sufletul omenesc angajat într-un quest. Spre pieirea sau spre câştigarea lui. În acest sens mi se par cât se poate de potrivite cuvintele Apostolului Pavel din Epistola sa către Evrei pe care - deloc întâmplător, cred - le-am citit chiar în dimineaţa zilei când a avut loc proiecţia: "Iar noi nu suntem ai îndoielii spre pieire, ci ai credinţei spre câştigarea sufletului" (10.39). N-am spus asta publicului venit în număr mare s-o întâlnească pe Ida la Sediul Comunităţii Evreieşti din Timişoara. Am fost foarte laconic (şi emoţionat), rugându-i pe spectatori să primească filmul fără prejudecăţi (legate de ideologic, de corectitudinea politică), cum şi-a dorit Mungiu să fie primit (dar nu s-a întâmplat aşa) După dealuri.


Există însă oare un sens şi o semnificaţie pe care să le primeşti împreună cu forma (cu ambalajul - extrem de elaborată scenografia şi imaginea în alb-negru) dacă, să zicem, ai reuşit să te dezbari de (măcar unele) prejudecăţi? Şi care să fie acesta, în cazul Idei? Îmbisericirea minţii Idei (şi cuminţenia ei, şi nevoia ei de iubire în veşnicie, şi hotărârea de a se retrage "din lume", de a-şi asuma calea crucii şi de a-şi ascunde părul frumos sub veşmintele de monahie)? Sau poate îndoiala spre pieire a Wandei (mătuşa Idei, singura rubedenie în viaţă, o evreică pe care stareţa mănăstirii unde crescuse insistă să o cunoască în ajunul intrării în monahism), cea care fusese un procuror de temut în zorii comunismului abia instalat în Polonia (anii 50), când recunoaşte că a trimis la moarte pe mulţi "duşmani ai poporului" (iar acum a ajuns o simplă judecătoare, dependentă de alcool, tutun şi ranchiună pe tăvălugul istoriei, pe creştinii care i-au ucis familia, cruţând-o numai pe Ida, şi apoi le-au luat casa)? Rânduiala Idei şi dorinţa ei de a deveni - prin credinţă, prin metanoie - o "făptură nouă" sau deprimarea acră şi cinică a Wandei, împinsă până la gestul ireversibil al sinuciderii?


Există, în film, o scenă definitorie pentru credinţa (curată nebunie, pentru Wanda) pe care Ida caută să o deprindă, trăind-o. Întoarsă de la barul hotelului unde înnoptează amândouă, Wanda îi spune Idei: "La urma urmei, Dumnezeului tău îi plăcea de curve ca mine. Gândeşte-te la Maria Magdalena. Ia, dă cartea să citim ...", moment în care Ida - în deplină muţenie - recuperează Biblia aşa cum ar salva un lucru tainic şi sfânt de la distrugere, iar apoi o ascunde sub pernă. De parcă i-ar fi spus: Tâlcuirea celor scrise în Cartea Bisericii nu se face de oricine, oricând şi oricum; sensul "Dumnezeului meu" îl afli nu filozofând şi iscodind Scriptura, ci trăind în post şi rugăciune o viaţă întru despătimire.

Când află că Wanda s-a sinucis, Ida este chemată la slujba de îngropăciune. Pleacă din nou de la mănăstire pentru că nu se simte încă pregătită să-şi asume voturile monahale (sărăcia, fecioria, ascultarea). Ajunge în casa mătuşii sale, îi încearcă hainele, pantofii cu toc, se rujează ca ea. Vrea să trăiască la fel ca ea. Îşi pune masca ei. În faţa unei ferestre, face piruete în timp ce perdeaua transparentă (ca un giulgiu) îi înfăşoară întreg corpul. Se dăruieşte apoi unui fermecător jazzman - a one night's stand - pe care mătuşa ei îl luase în maşină în călătoria lor spre casa părintească de dinainte de război. A doua zi dimineaţa, într-o scenă ce aminteşte pentru o clipă de Iubirile unei blonde (una din revelaţiile cinematografului cehoslovac din anii '60), îl întreabă pe cel care tocmai a cunoscut-o ca femeie: "Ce facem mâine?" (sau de-acum înainte, până când moartea ne va despărţi). Răspunsul lui evaziv, nehotărât, îi oferă perspectiva unei fundături. Fără să scoată un cuvânt, Ida se reîntoarce la mănăstire. Abia acum pare hotărâtă să intre în monahism.


M-am despărţit de Ida împăcat, ca după un film de Bresson (Jurnalul unui preot de ţară, Un condamnat la moarte a evadat) sau de Bergman (din perioada soft, gen Nattvardsgästerna / Lumină de iarnă, Fragii sălbatici, A şaptea pecete). Ştiu că ne vom reîntâlni, că o voi purta multă vreme în gând, în memoria afectivă de cinefil. Din când în când, cinematograful te ajută să stră-vezi.




 Toate articolele despre Ida


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 Şi apoi? - Ida, Mihai Brezeanu
 Vînt de libertate - Zilele Filmului Polonez CinePOLSKA, 2014, Mihai Fulger
 Filme despre libertate - Zilele Filmului Polonez CinePOLSKA, 2014 , Comunicat de presă
 Zilele Filmului Polonez CinePOLSKA, 2014, la Bucureşti!, Comunicat de presă
 Amăgiri amăgitoare - Ida, Claudia Cojocariu
 Toate articolele despre Ida


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer