Interpretarea în întregime, fără pauză a întregului ciclu este o provocare şi o performanţă extraordinară mai ales pentru doi artişti atât de tineri, precum Ana Silvestru şi Henter Tamás. Numai aşa, ascultat în întregime, realizăm că nu este vorba de lieduri puse alături într-o ordine mai mult sau mai puţin aleatorie, ci avem de-a face cu lieduri care se contopesc într-o operă, o operă cu două personaje, în care cei doi interpreţi sunt parteneri egali, se completează, se susţin şi se evidenţiază reciproc.
Prezentarea CD-ului va fi făcută de către Viniciu Moroianu, Sever Voinescu şi Ana Silvestru.
Despre ciclul de lieduri Winterreise / Călătorie de iarnă
Până să moară de infarct la 32 ani, Wilhelm Müller (1794-1827), autorul poeziilor transformate de Franz Schubert în muzică, şi-a trăit viaţa în spiritul şi legea romantismului timpuriu: părăseşte Universitatea din Berlin ca să lupte ca voluntar în armata prusacă împotriva lui Napoleon. Mai târziu, devine un respectat poet, profesor, traducător, editor, critic, bibliotecar şi un campion al cauzei elenistice.
Există multe speculaţii legate de suferinţa din care s-a născut Winterreise. Ceea ce ne transmite Müller în poeziile lui însă este dincolo de orice speculaţie: poetul, dezamăgit, părăseşte oraşul la lăsarea nopţii şi începe o călătorie de-a lungul râului, având ca însoţitori viscolul, locurile dragi care au fost martorii fericirii pierdute, care zace îngropată sub zăpadă sau pe fundul râului, şi furcile caudine ale suferinţei pe care o poartă cu el oriunde s-ar afla. Încă de la primul vers ("Ca străin am sosit, ca străin am plecat"), respingerea şi efectele ei mutilatoare taie prin carnea poeziilor ca o lamă ascuţită: una câte una, toate agoniile prin care trebuie să treacă un om care iubeşte, dar nu este iubit, ţâşnesc precum sângele dintr-o rană proaspăt tăiată: dezamăgire (Gute Nacht, Die Wetterfahne), speranţe deşarte (Letzte Hoffnung, Frühlingstraum), amintiri chinuitoare (Rückblick), iluzii irezistibile (Täuschung, Die Post), obsesii şi dorinţe înnebunitoare (Erstarrung) sau cea mai dezolantă alienare (Irrlicht, Der Wegweiser, Einsamkeit).
Tipic pentru estetica romantică este rolul Naturii şi modul în care forţele ei reflectă subconştientul uman. Pentru a realiza această exigenţă, Schubert îi acordă acompaniamentului o importanţă fără precedent în istoria muzicii. Un compozitor mediocru ar fi rezervat pentru acompaniament rolul de chelner răbdător la orgia de autocompătimire a cântăreţului. La rândul lui, cântăreţul ar fi servit publicului un meniu cu 24 de lieduri înecate într-un sos rânced de sentimentalism cleios. La Schubert, rolul acompaniamentului este să scurtcircuiteze gândirea şi să proiecteze ascultătorul direct în inima textului, în mijlocul sensului care-l ţine în viaţă, printr-o figură muzicală cheie care se repetă pe tot parcursul piesei şi din care melodia se desprinde în prim-plan ca într-un tablou de Caspar David Friedrich. În Gute Nacht, repetarea obsesivă a acordurilor induce ascultătorului ideea unei despărţiri iminente, care începe şi duce nicăieri, şi a cărei soartă a fost de mult pecetluită. Aceeaşi fatalitate îşi face simţită prezenţa în Der Leiermann (Flaşnetarul), la capătul unei chinuitoare călătorii; înlocuirea metrului binar din Gute Nacht cu un metru ternar sugerează intrarea într-o dimensiune nepământeană. Cvintele goale care sună ca un clopot în dungă reduc muzica la o formă atavică, de embrion, a rezonanţei sunetului. Încăpăţânarea cu care Schubert evită să plaseze terţa pe timpul principal şi terminarea frazelor cu un permanent semn de întrebare (pe acordul de dominantă), ilustrează, în limbaj muzical, disoluţia condiţiei umane.
Enigmaticul Die Krähe (Corbul) este un lied cu directe aluzii politice: în mod tradiţional asociat cu moartea, corbul era pasărea-simbol pentru spioni în Viena lui Metternich (iarna este şi ea un simbol pentru Restauraţia brutală şi deziluziile generaţiei care luptase împotriva lui Napoleon cu doar câţiva ani înainte. Schubert frecventa întâlnirile clandestine ale organizaţiilor care i se opuneau lui Metternich şi de câteva ori doar nişte avertismente de ultimă oră l-au ţinut pe Schubert departe de închisoare. Chiar şi revista Urania, în care au apărut poeziile lui Müller, era o revistă clandestină). Zborul corbului este sugerat de triolete, iar melodia insinuantă acompaniază un text în care temutului mesager i se vorbeşte ca unui prieten, căruia, în final, i se porunceşte să-i jure credinţă pâna în groapă. Un însoţitor permanent pe lungul drum al nopţii către zi este spectrul morţii, de care călătorul pare a fi aproape dependent ca de o doză de heroina care va şterge pe loc toate agoniile. Cântecul de sirenă din Der Lindenbaum (Teiul) care promite liniştea după care tânjeşte atât de mult, resemnarea cinică din Irrlicht (Will O the Wisp), dorul după un viitor în care suferinţa va fi fost istorie (Der Greise Kopf); în toate aceste lamentaţii, Zâna Moarte pare să-i fi înlocuit iubita care l-a părăsit şi doar ea poate să-l elibereze de un prezent care-l ţine prizonier.
Ce se va întâmpla cu eroul nostru veţi afla pe 24 februarie 2015, la Ateneul Român, de la ora 19.
(Program de sală de Ana Silvestru)
Despre interpreţii Ana Silvestru şi Henter Tamás
Ana Silvestru, apreciată de critica de specialitate şi de artişti legendari ca fiind "extrem de talentată" (Konstantin Scherbakov), "strălucit înzestrată, cu un temperament artistic viu, un sunet splendid şi un repertoriu vast" (Dmitri Bashkirov), s-a impus ca o artistă cu o sensibilitate, inteligenţă muzicală şi forţă expresivă ieşite din comun. Fără să fi fost vreodată un copil minune, Ana Silvestru a debutat ca solistă la 13 ani, la Filarmonica Oltenia, iar de la 17 ani a început o susţinută carieră internaţională. Premiile naţionale şi internaţionale, precum şi bursele obţinute de-a lungul anilor (între care şi premiul I la prima ediţie a Festivalului Muzicii Maghiare organizat de Institutul Maghiar din Bucureşti) i-au permis să cânte în Franţa, Spania, Austria, Germania, Olanda, Elveţia, Polonia, Cehia, Israel, Japonia, în săli ca Tonhalle Zürich, Musikkollegium Winterthur, Universitatea de Studii Ebraice din Ierusalim, catedrala Simon şi Juda din Praga, Universitatea Fryderyk Chopin din Varşovia, în festivaluri precum Schubertiade (Zürich), Festivalul Wagner (Zürich), Archipel (Geneva), Festivalul de la Salzburg.
În anul 2014, a cântat în cadrul Festivalului Yehudi Menuhin de la Gstaad şi la St. Martin in the Fields în Londra, precum şi cu Filarmonica din Berlin. După terminarea studiilor de licenţă la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (clasa Viniciu Moroianu), Ana Silvestru şi-a continuat studiile la clasa lui Konstantin Scherbakov la Universitatea de Arte din Zürich, unde a terminat studiile de master şi a obţinut prestigioasa diplomă de solist concertist cu cele mai înalte distincţii. De-a lungul anilor, a primit sfaturile unor maeştri precum: Lazar Berman, Dmitri Bashkirov (care îi este mentor până în prezent), Karl-Heinz Kaemmerling (cu care a studiat timp de un semestru la Academia Mozarteum din Salzburg, ca student Erasmus), David Zinman, Bernard Ringeissen, Ronald Brautigam, Rolf-Dieter Arens, Leslie Howard, Catherine Vickers, Jean-Jacques Balet, Fabio di Casola, Radovan Vlatkovic, Ulrich Koella, Daniel Fueter.
Tot în anul 2014, Ana Silvestru a înregistrat două CD-uri, iar printre proiectele actuale se includ înregistrarea integralei de lieduri ale lui Modest Mossorgsky şi a concertului de Ravel pentru mâna stângă (cu Filarmonica din Hrace Kralovec), precum şi a Ritualului primăverii de Igor Stravinsky.
Henter Tamás Bertalan s-a născut şi a crescut într-un sat din apropiere de Satu Mare, iar în 1988 a fugit, împreună cu familia, la Budapesta, unde a absolvit Gimnaziul Reformat Baar-Madas. Vocaţia muzicală şi-a descoperit-o în 2007, după ani de studii universitare şi postuniversitare în Biologie şi Neurobiologie la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta. Între anii 2007 şi 2014 termină studiile de licenţă şi două masterate (pedagogie şi solist de operă) la prestigioasa Universitate de Arte din Zürich, unde a studiat cu Lina Maria Akerlund şi Markus Eiche.
De asemenea, Henter Tamás Bertalan a avut şansa de a participa la masterclass-uri cu maeştri precum: Ion Buzea, Mainard Kraak, Paul Triepels, Scot Weir, Daniel Fueter, Hans Adolfsen şi József Hormai. Din anul 2014, este membru al Zürcher Singakademie (afiliată Orchestrei Tonhalle). Cu această ocazie a evoluat pe scena Tonhalle Zürich în lucrări precum: Karawane de Essa Pekka Salonen, Stabat Mater de Francis Poulenc, Oratoriul de Crăciun de J.S. Bach. De-a lungul anilor a avut ocazia să evolueze în roluri principale în opere precum: Wozzeck de Alban Berg, Simplicius Simplicissimus de Karl Amadeus Hartmann, Pélleas et Mélisande de Debussy, Freischütz de Carl Maria von Weber sau Il re pastore de W. A. Mozart. A cântat ca solist în cantate de Telemann şi J.S. Bach.
(András László Kósa, director al Institutului Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti)
