Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Ideile feministe ale secolului al XX-lea


Film Menu, iulie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, femeilor încă nu li se permitea să deţină proprietăţi, să semneze documente oficiale, să voteze în alegeri electorale, să refuze avansurile sexuale ale soţilor lor, să urmeze studii universitare, să preia legal custodia propriilor copii (soţiile şi copiii erau consideraţi de lege ca fiind proprietatea soţului) sau să divorţeze de soţii lor.
 
Primul Val

"Îmi doresc ca fetele să / Nu se considere adjective, ci substantive."
(Elizabeth Cady Stanton, 1880) 
 
În anul 1848, are loc Convenţia de la Seneca Falls, New York, unde peste 300 de bărbaţi şi femei s-au adunat cu scopul comun de a susţine, pentru prima oară, acordarea de drepturi legale femeilor. Declaraţia de la Seneca Falls a fost întocmită de Elizabeth Cady Stanton (1815-1902) şi postula legitimitatea egalităţii naturale dintre femei şi bărbaţi, marcând, astfel, începutul mişcării sufragetelor.

Primul Val de feminism se dedică luptei pentru obţinerea de drepturi civile - în primul rând dreptul la vot, care le-ar fi conferit femeilor statutul legal de cetăţeni, dar şi accesul nelimitat la educaţie şi îngrijire medicală şi dreptul de a profesa o anumită meserie - asigurându-le participarea în societate si sfera politică. Sufragetele se opun stereotipului clasic asociat femeilor şi, mai ales, normelor privind conduita şi discursul adecvate lor şi contestă tradiţia domesticităţii, care, la vremea respectivă, dicta că locul femeii era în căminul familial, ocupându-se de nevoile soţului şi ale copiilor. Femeilor li se pretindea să fie modeste, să-şi exercite influenţa şi să-şi expună vederile în mod discret şi indirect, şi să nu se angreneze în activităţi de natură publică. Drept pentru care, atunci când o femeie manifesta atitudini masculine, ignora până şi vulnerabilităţile ei biologice - un creier mai mic şi o constituţie fizică fragilă - pe care era menită să le protejeze pentru a asigura bunăstarea funcţiilor ei reproducătoare. Astfel de principii au dus la formarea unui grup de activiste care argumentau că femeile ar trebui, într-adevăr, să câştige dreptul de a vota, tocmai pe motiv că, fiind fundamental diferite de bărbaţi şi predispuse în mod firesc spre maternitate şi viaţă casnică, ar fi spre beneficiul societăţii să li se acorde drepturi electorale; în felul acesta, viaţa politică ar profita de pe urma preocupărilor lor instinctiv feminine. Mai mult decât atât, dacă femeile ar obţine sufragiul, ar reuşi probabil să îndeplinească rolul de casnică şi de mamă cu mai mult spor.

Alte feministe ale Primului Val şi-au întemeiat revendicările pe raţionamentul conform căruia femeile deţin inerent superioritatea morală, iar patriarhatul, din acest punct de vedere, era perceput ca un eşec al civilizaţiei, iraţional şi neprofitabil - prin urmare ilegitim -, care a consolidat statutul periferic al femeilor în societate şi a făcut din ele un simbol al defecţiunii. Din punct de vedere politic, aceasta a dat naştere ideii că femeile şi bărbaţii ar trebui trataţi în mod egal şi că femeile ar trebui nu doar să capete acces la aceleaşi resurse şi poziţii ca bărbaţii, dar să li se recunoască, în acelaşi timp, meritele şi talentele. Chiar dacă se considera că diferenţele biologice stau la baza stabilirii rolurilor în societate ale celor două sexe, nu constituiau şi o ameninţare la adresa egalităţii în ochii legii, iar distincţiile biologice n-ar trebui să fie invocate ca justificări pentru discriminarea femeilor în viaţa politică.
 
Al Doilea Val


"Nu te naşti, ci devii femeie." (Simone de Beauvoir, Al doilea sex)
 
În anii '40, mii de femei au fost nevoite să ocupe locurile rămase pustii în urma înrolării în război a bărbaţilor. Multe dintre ele se ocupau de fabricarea muniţiei şi susţineau eforturile armatei ţării lor. Motivul pentru care guvernele le-au recrutat să îndeplinească nevoile industriale pe timp de război nu s-a legat nicidecum de vreun interes subit în chestiunea egalitatăţii dintre sexe şi nu urmăreau să modifice definitiv rolul economic al femeilor; contribuţia femeilor a fost privită ca o soluţie temporară necesară. Odată cu revenirea soldaţilor după cel de-Al Doilea Război Mondial, aproape toate femeile au fost concediate din slujbele pentru care îşi petrecuseră ani de zile învâţând meserii şi constrânse să le cedeze eroilor întorşi de pe front. Au fost trimise înapoi acasă şi încurajate să-şi reia activităţile domestice şi materne. Al Doilea Val feminist a luat naştere ca o ripostă împotriva societăţilor postbelice obsedate de idealul femeii casnice desăvârşite şi al domesticităţii, un stil de viaţă care izola femeile şi le limita opţiunile şi oportunităţile în mod drastic.

Feministele liberale din toate ţările vestice au fost inspirate de Mistica feminităţii (1963), cartea de referinţă a lui Betty Friedan, care avansa ideea că nemulţumirea trăită de multe femei din clasa de mijloc a societăţilor postbelice se trăgea din lipsa de implicare socială şi de autoritate în viaţa politică. La rândul ei, Friedan a fost influenţată de lucrarea revoluţionară de filozofie feministă a scriitoarei franceze Simone de Beauvoir, Al doilea sex (1949), care introduce noţiunea de "celălalt" - procesul cognitiv şi social de a clasifica femeile sub semnul celui de-al doilea sex - raportându-ne la sexul masculin ca fiind primul sex şi unicul reprezentant al speciei umane - în societăţile patriarhale. Pledând împotriva ideii înaintate de psihanalistul Sigmund Freud, conform căreia "anatomia e egală cu destinul" (sexul biologic al unei persoane determină în mod automat şi rolul acesteia în societate), Beauvoir denunţă şi teoria freudiană a dependenţei "naturale" a femeilor şi a presupusei lor frigidităţi sexuale.

În a doua parte a cărţii ei, care debutează cu celebra frază "Nu te naşti, ci devii femeie", Beauvoir analizează rolurile femeii de soţie, mamă şi prostituată pentru a demonstra mecanismele prin care femeile, în loc să-şi cultive dezvoltarea prin intermediul muncii şi al creativităţii, sunt forţate să ducă o existenţă monotonă, în care nasc copii, se îngrijesc de casă şi devin receptaculul pasiv al sămânţei bărbatului, adică al spermei acestuia. Soluţia propusă de ea presupune ca femeilor să li se îngăduie propriile proiecte, în pofida pericolelor, riscurilor şi incertitudinilor implicite; astfel, femeia modernă "se mândreşte cu faptul că judecă, ia atitudine, munceşte, creează, în aceeaşi măsură ca şi bărbaţii; în loc de a căuta să-i discrediteze, se declară egala lor" (Simone de Beauvoir, "The Second Sex", Vintage Books Edition, 1989, Part VII "Toward Liberation", Conclusion, pg. 718). Pentru a asigura egalitatea femeilor, Beauvoir pledează în favoarea unor schimbări în ordinea socială, cum ar fi drepturi egale la educaţie, accesul la metode contraceptive, legalizarea avortului şi, poate mai presus de toate, emanciparea economică a femeii şi câştigarea independenţei faţă de bărbaţi.

Conceptul de "etern feminin" la Beauvoir, concept care întreţine rolurile mitizate atribuite femeilor - de mamă, de fecioară sau de ispită, etc - şi le face prizonierele unui ideal imposibil de atins, devine, la Friedan, "mistica feminităţii" care spune că "această feminitate este într-atât de enigmatică şi intuitivă şi apropiată de crearea şi originea vieţii, încât ştiinţa oamenilor s-ar putea să nu reuşescă vreodată să o înţeleagă. Totuşi, oricât ar fi de specială şi deosebită, nu e în niciun sens inferioară naturii masculine; s-ar putea chiar, ca din anumite puncte de vedere, să-i fie superioară. Conform misticii, eroarea, rădăcina tuturor necazurilor întâlnite în trecut de femei, este că ele au invidiat bărbaţii, s-au străduit să fie ca ei, în loc să-şi recunoască propria natură, care le poate asigura împlinirea numai prin pasivitate sexuală, prin acceptarea dominaţiei bărbaţilor şi prin nutrirea de iubire maternă." (Betty Friedan, "The Feminine Mystique", Penguin Classics 2010, cap. 2 - The Happy Housewife Heroine, pg. 28-29). Spre deosebire de câteva dintre adeptele ei, Friedan nu şi-a dezlănţuit discursul acuzând bărbaţii - autoarea îşi îndeamnă cititoarele să-şi reia studiile şi să-şi aleagă o carieră, susţinând că numai în condiţiile în care femeile se integrează în societate îşi pot găsi împlinirea la care visează. De altfel, cartea se adresa în exclusivitate unei anumite categorii sociale, şi anume mamelor şi soţiilor din clasele privilegiate.

În fazele incipiente, feminismul radical al celui de-Al Doilea Val se caracterizează printr-un apel la solidaritate, împingând agenda feministă spre încercarea de a îmbina problemele personale cu cele sociale şi cele care ţin de sexualitate. Unele dintre reprezentantele mişcării s-au aliniat cu ideologia marxist-socialistă în ceea ce priveşte chestiuni cum ar fi dublul efort depus de femeile care sunt nevoite să muncească atât în casă cât şi în afara ei, sau revendicarea de remuneraţie egală cu cea a bărbaţilor pentru acelaşi volum de muncă. Derulându-se în perioada cuprinsă între începutul anilor '60 şi aproximativ sfârşitul anilor '80, discursul feminist al celui de-Al Doilea Val şi-a îndreptat atenţia către corectarea unei game largi de nedreptăţi care ţineau atât de sfera privată, cât şi de cea publică: legi şi politici discriminatorii, perspectiva epocii asupra sexualităţii şi a identităţii sexuale, asupra căsătoriei şi a maternităţii, atmosfera la locul de muncă sau violenţa împotriva femeilor (violul sau hărţuirea). De altfel, a chestionat chiar structura puterii instituţionalizate (guvern, educaţie, religie), care continua să perpetueze politici discriminatorii în aspecte legale şi sociale, nu numai în defavoarea femeilor, dar şi a minorităţilor rasiale, şi a devenit mai conştient de paralelismul dintre sexism şi rasism: feministele participau de multe ori şi la manifestările pentru câştigarea drepturilor civile de către afro-americani. Treptat, s-au înfiinţat grupări oficiale şi organizaţii independente menite să avanseze demersul pentru drepturile femeii şi drepturile omului, măsuri care deveneau, astfel, parte din programele politice şi electorale. Pe alt plan, Al Doilea Val de feminism s-a luptat să creeze noi reprezentări - mai apropiate de realitatea umană - ale femeii în mass-media, în încercarea de a depăşi stereotipurile şi mesajele atât de circulate în epocă (de exemplu imaginea "casnicei fericite" a lui Friedan sau recent apăruţii "iepuraşi Playboy", atât de dornici să fie pe plac).

Începând cu anii '80, au avut loc dezbateri aprinse - supranumite "Sex Wars" - purtate între feministele anti-pornografie şi feministele cu viziuni pozitive asupra problematicii sexului. Feministele care pledau împotriva industriei pornografice, printre care şi Andrea Dworkin, corelau violenţa îndreptată împotriva femeilor cu omniprezenţa pornografiei şi cu alte astfel de reprezentări ale sexualităţii masculine care subjugă femeile, militând pentru restricţionarea pornografiei: "<Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu o femeie; aceasta este spurcăciune (Leviticul, 18:22)>. Asta pur şi simplu înseamnă că e odios să le faci altor bărbaţi ceea ei înşişi fac în mod regulat, bărbăteşte şi cu mândrie, femeilor: se folosesc de ele ca de nişte obiecte concave goale, neînsufeţite; le-o trag până când se supun; le subjugă prin sex." (Andrea Dworkin, "Right-Wing Women", Perigee Books, 1983, cap. 4 - Jews and Homosexuals, pg. 129.) De partea opusă, alte voci susţineau că femeile angajate în industria sexului (prostituate, actriţe porno, stripperiţe) ar trebui tratate - şi din punct de vedere legal - ca fiind parte din forţa de muncă plătitoare de taxe şi că o astfel de activitate nu e de la sine degradantă pentru femei, ba, dimpotrivă, le-ar putea chiar emancipa în anumite cazuri.
 
Al Treilea Val

"În ultima vreme, mă străduiesc să fiu a dracului, e infect să nu fii a dracului. Dacă nu eşti a dracului, nu te ascultă nimeni. Dacă nu eşti a dracului, înseamnă că eşti de acord cu tot căcatul. Dacă nu eşti a dracului, n-ai niciun pic de respect pentru toate celelalte femei ale dracului dinaintea ta. Dacă nu eşti a dracului, înseamnă că, de când Eva a mâncat mărul ăla, o să fim mereu nevoite să plătim pentru insolenţa ei dată dracului cu complezenţă, docilitate, acceptare, cu ochii închişi şi picioarele desfăcute."
(Margaret Cho, Bitchfest: "Ten Years of Cultural Criticism from Bitch Magazine")
 
Ceea ce denumim Al Treilea Val de feminism a luat naştere la sfârşitul anilor '90 şi e descris de multe ori ca o reacţie la deficienţele valului precedent. Adeptele lui, beneficiind deja din naştere de privilegiile pentru care au luptat feministele din primele două valuri, sunt motivate de necesitatea articulării unei teorii şi politici feministe care să respecte experienţele contradictorii şi să deconstruiască concluziile categorice, preferând ambiguitatea în locul certitudinii; în plus, propun un alt tip de politică, o strategie care chestionează noţiunea de "feminitate universală".

Un termen american comun pentru feminismul celui de-Al Treilea Val este "grrl feminism" (termen provenind din jargonul cyber-space-ului, prescurtare pentru "Great Girls"), în Europa purtând denumirea de "new feminism" ("noul feminism"). Acest nou tip de feminism se distinge prin diferite forme de activism local, naţional sau internaţional, intervenind în chestiuni ca violenţa împotriva femeilor, traficarea de carne vie, chirurgia estetică, auto-mutilarea sau sexualizarea mass-mediei. În timp ce se confruntă cu noi ameninţări la adresa drepturilor femeii în contextul unei noi ordini sociale globalizate, intră în conflict cu valurile anterioare în ceea ce vizează tendinţele acestora de a oferi răspunsuri şi soluţii universal valabile şi de a defini feminitatea în termeni restrânşi.

Continuând să critice esenţialismul - argumentul conform căruia prin virtutea sexului biologic al unei persoane, aceasta posedă inerent o gamă de trăsături deseori asociate cu respectivul sex -, adeptele celui de-Al Treilea Val îşi etalează feminitatea şi caută să atribuie noi interpretări unor termeni peiorativi adresaţi femeilor ("târfă" sau englezescul "bitch", cu sensul de femeie afurisită, cicălitoare sau critică), încercând să schimbe contextul în care aceştia sunt folosiţi, în loc să-i cenzureze. În primăvara anului 2011, la Toronto, a avut loc primul marş supranumit Slutwalk ("Marşul târfelor"), devenit acum fenomen internaţional, ca replică la poziţia luată de un poliţist care a declarat că "femeile ar trebui să nu se mai îmbrace ca nişte stricate dacă nu vor să ajungă victime." Femei şi bărbaţi laolaltă au mărşăluit pe străzile oraşului purtând haine de "stricate" în semn de protest faţă de o retorică învechită care aruncă vina asupra victimei. În mod hotărât, noul feminism socoteşte că identitatea sexuală şi exprimarea ei au un efect pozitiv asupra vieţii oricărei persoane şi pledează pentru o definiţie mai îngăduitoare şi o analiză mai complexă a raportului dintre asuprire şi asumarea controlului când vine vorba de sex, atât în interiorul relaţiilor de cuplu, cât şi în pornografie sau alte domenii ale comerţului sexual.

Pe fundalul unor aşteptări din ce în ce mai nerealiste şi dăunătoare în ceea ce priveşte greutatea corporală şi aspectul fizic ale femeilor, noile feministe încearcă să aducă în atenţia publicului probleme ca tulburările de comportament alimentar, cultul dietelor de slăbire sau chirurgia estetică. În 1991, scriitoarea feministă Naomi Wolf publică Mitul frumuseţii (The Beauty Myth), în care explică procesul prin care industria înfloritoare a frumuseţii a impus standarde estetice intangibile pentru a consolida asuprirea femeilor de către societate. Principala teză a lui Wolf este că aderarea forţată la standardele de frumuseţe fizică a devenit din ce în ce mai solicitantă pentru femei pe măsură ce acestea au câştigat teren pe plan social şi politic. Mai departe, argumentează că standardul de frumuseţe a luat locul vechilor constrângeri sociale - maternitatea, domesticitatea, castitatea şi pasivitatea - invocate pentru a perpetua lipsa de autoritate a femeilor: "Dintr-odată, industria dietelor şi a produselor cosmetice a devenit noul cenzor cultural în spaţiul intelectual al femeilor şi, din cauza presiunii exercitate de ea, manechinul sfrijit şi tineresc a înlocuit casnica fericită în rolul de arbitru al condiţiei feminine împlinite. [...] Drepturile privind sănătatea reproducerii le-au redat femeilor vestice autonomia asupra propriului corp; greutatea corporală a fotomodelelor a scăzut în mod drastic la 23% mai puţin decât cea a mediei, tulburările de comportament alimentar au crescut exponenţial şi a fost promovată o nevroză în masă care se folosea de mâncare şi greutate pentru a împiedica femeile să se simtă în control." (Naomi Wolf, "The Beauty Myth", Vintage Books, 1990, cap. The Beauty Myth, pg. 11).

Conform mitului, standardul de frumuseţe există în mod obiectiv şi universal, iar femeile trebuie să îşi dorească să îl întruchipeze, la fel cum bărbaţii trebuie să îşi dorească astfel de femei. Pe deasupra faptului că alimentează o industrie cosmetică de miliarde de euro, mitul are impact asupra tuturor aspectelor vieţii de zi cu zi, de la relaţii de putere la standarde în sănătate, vitregind femeile de dreptul lor la a se bucura nestânjenite de propria sexualitate.

Într-un ultim capitol, Wolf instigă la organizarea unui Al Treilea Val feminist, menit să demonteze aparatul social care sileşte femeile să se alinieze cu mitul frumuseţii: "Cum începem? Hai să fim neruşinate. Să fim lacome. Să alergăm după plăceri. Să evităm durerea. Să purtăm, să atingem, să mâncăm şi să bem ce avem chef. Să tolerăm alegerile altor femei. Să căutăm contactul sexual pe care ni-l dorim şi să luptăm aprig împotriva celui pe care nu ni-l dorim. Să ne alegem propriile cauze. Şi odată ce izbutim să schimbăm regulile astfel încât percepţia noastră asupra propriei frumuseţi e de neclintit, să ne bucurăm de frumuseţea asta, să o împodobim şi să ne mândrim cu ea şi să o savurăm din plin: într-o politică a senzualităţii, să fii femeie înseamnă frumuseţe." (Naomi Wolf, "The Beauty Myth", Vintage Books, 1990, cap. Beyond the Beauty Myth, pg. 291).




 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Teodora Lascu


Alte articole

 Start înscrieri la The Script Contest, 2019, Comunicat de presă
 Un nou final de sezon - proiecţiile de film de la Centrul Ceh se încheie, Comunicat de presă
 Rebelii Cehoslovaciei - înainte şi după - la Centrul Ceh, Comunicat de presă
 Bilet de iertare, debutul în regie de film al actriţei Alina Şerban, pe marile ecrane din Bucureşti, Comunicat de presă
 La braţ cu Havel, Pavek şi Otik la Centrul Ceh, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer