Vieţaş până la moarte - Himmelverbot / Outside la One World Romania, 2015

Gavril Hrib, personajul principal al ultimului documentar regizat de Andrei Schwartz, este graţiat după 21 de ani în care a stat închis la închisoarea Rahova din Bucureşti şi închisoarea din Botoşani, pentru omor deosebit de grav, pentru care fusese condamnat la închisoare pe viaţă. Însă, ceea ce găseşte în libertate i se pare atât de necruţător încât ajunge să afirme la un moment dat că mai bine rămânea acolo. Acolo, la vieţaşii lui ("vieţaş"= argou, condamnat la închisoare pe viaţă) care îi cântau cântece de jale şi care, de bine, de rău, îl respectau şi-l ştiau drept jidanu cu care nu trebuie să te pui. Libertatea, şi mai ales, capitalismul românesc pe care el nu apucase să-l guste, îl afundă în singurătate, neadaptarea la forţa de muncă şi excludere din partea comunităţii, astfel încât ajunge să lucreze în Germania de trei ori mai mult decât ar fi făcut-o în România, sub pecetea "dacă le devin indispensabil, nu vor putea să mă alunge, nici după ce o să afle cine sunt cu adevărat".

Pornind de la aceste date şi continuând cu o luciditatea inconştientă (sau inconştienţă lucidă) pe care Gavril o afişează pe tot parcursul filmului, vorbind cu acelaşi calm şi pe acelaşi ton despre crima lui ("Ţi-e greu să te desparţi de o haină pe care ai purtat-o, dar nu şi de nişte oameni pe care nu ai avut ocazia să-i cunoşti...") ca despre orice alt detaliu tehnic ("Ce oferte de muncă primesc şi eu... oare ăia nu citesc ce am scris în CV, că am fost condamnat?"), e greu să ignori faptul că e, în esenţă, un personaj dezagreabil şi să-ţi îndrepţi atenţi spre traumele lui, încercând să empatizezi cu el. Şi, deşi filmul plusează pe apariţia lui de om inofensiv, iar vocea din off a regizorului romantizează pleonastic, ca nişte nume de capitole, evenimentele care urmează să se desfăşoare pe ecran, nimic din ceea ce ajunge concret la spectator sub forma documentarului nu are vreun iz dramatic sau măcar un statut de eveniment, ceva care să arate o altă faţă a personajului decât cea a "descurcăreţului" căruia îi ruşine de nelegiuirile sale, dar e împăcat cu gândul că altfel nu se poate, ceva care să-l pună pe acest Gavril Hrib într-o situaţie în care spectatorul să poată empatiza cu el.

Dimpotrivă, filmul pare că evită graţios orice moment de cotitură - Gavril şi regizorul vizitează locul crimei, ceea ce se rezumă la o discuţie în faţa unei scări de bloc, ostracizarea lui Gavril de către vecinii din cartier este relatată calm după ce protagonistul e filmat cum merge la o îngheţată cu mama sa, întâlnirea ratată cu tatăl biologic este arhivată în telefonul lui Gavril devenit cameră ascunsă, care nu înregistrează decât câteva replici banale - subtituind acestor diegeze fuşerite implicarea regizorului în film, atât fizic, ca partener de discuţie al protagonistului, cât şi sonor, ca narator. Pe lângă faptul că apariţiile regizorului în cadru fac ca povestea se semene mai degrabă a caz social al unei emisiuni de televiziune şi nu sunt justificate întrebările redundante pe care acesta le pune protagonistului ("Dacă ai fi în locul tău, te-ai lăsa să pleci din închisoare?"), întreaga implicare emoţională a regizorului în subiect şi mai ales în destinul lui Gavril este neclară, el singur declarând-o, dar fără să fie vizibilă sau motivată în film - te-ai aştepta ca în cazul în care un documentarist are acces timp de 10-12 ani la povestea unui om, subiecţii săi să fie măcar obişnuiţi cu prezenţa camerei. Or, peste mai toate secvenţele acestui documentar pluteşte o stinghereală care face să pară că personajele joacă pentru cameră.

În final, sursa tuturor stângăciilor acestui documentar este neclaritatea ipotezei de la care porneşte. Dacă filmul lui Andrei Schwartz îşi propune doar să arate dificultăţile unui exclus al societăţii, atunci imaginile sale susţin acest lucru într-un procent destul de mic. Dacă Himmelverbot / Outside e despre cum un om pierdut într-o societate căreia nu-i poate face faţă încearcă să-şi contruiască o falsă identitate şi nu poate gestiona ce anume din identitatea asta e bun sau e nociv, atunci ultimele zece minute ale filmului susţin acest lucru aproape în totalitate.