Există un singur loc în lume unde poţi să stai cu picioarele pe pământ şi să mângâi cu palmele cerul...
Copil fiind, jinduiam să merg în genunchi până la râul, de unde curcubeul, însetat, trăgea apa în cer. Căci, după spusele bunicii, numai aşa puteam să conving strălucitoarea nălucă să-mi împlinească orice dorinţă.
Cu ochii minţii dar şi cu chinul plăpândului trup, am făptuit zadarnice drumuri spre himera, ce ademenitor, se tot muta.
Oare de ce, din toamnă târzie, până în primăvara trecută de furiile babelor şi neputincioşilor moşi, curcubeul dispare?
Poate o fi ca în iarna bătrâneţii, când înţelegi că moartea îţi dă târcoale, pentru că noaptea nu mai visezi! Dispar visele! Ai numai fărâme de amintiri!
Cu bulgării de aur ai puilor de găină, cu primele petale de flori de copaci, cu tocat de cocostârci şi ciorovăială de rândunele, curcubeul se întoarce totuşi, pudrând peste tâmple, polen şi dorinţi.
Se întoarce acasă în primăvara stăpână, ca un nimb ce încoronează lumina înlăcrimată! Cu genunchii zdreliţi de copil, am bătut drumuri şi drumuri, povestind lui, curcubeului, visele mele. De la o vreme i-am povestit mai mult în gând, căci drumul meu zilnic la pâine, mi-a mai domolit îndârjirea nevoii de întâlniri. Dar primăvara vine chiar şi atunci când nu mai sperăm, amintindu-ne că: Omul s-a născut purtând în suflet curcubee/ Şi niciodată n-o să-l putem înţelege dacă n-o să luăm în seamă curcubeele!/ E un vânător de necazuri cu mari făgăduinţi!
De aceea, la început de primăvară stăpână, este Ziua Teatrului, cel ce făureşte din vise un curcubeu.
Este locul unde poţi să stai cu picioarele pe pământ şi să mângâi cu palmele cerul...
Notă: Domnul Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional Radu Stanca, Sibiu şi preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.