Un rebel al scenei americane contemporane: David Mamet

David Mamet ocupă un întreg capitol în cultura americană a ultimelor cinci decenii. Dramaturg și regizor de teatru, scenarist, regizor și producător de film, Mamet este la el acasă atît pe Broadway cât și la Hollywood. Scrie scenariile filmelor Ronin, Hoffa, The Untouchables, We're No Angels și Hannibal, iar în palmaresul său se află un premiu Pulitzer pentru piesa Glengarry Glen Ross și două nominalizări la Oscar pentru scenariile filmelor The Verdict și Wag the Dog. Filmul House of Games (1987) a fost premiat pentru cel mai bun film și cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Veneția, iar Homicide (1991) a fost în competiție pentru Palme d'Or.

Spectrul preocupărilor sale este vast cuprinzând trei romane, eseuri, poezii, teoria artei dramatice și a regiei de film. Activist politic, jurnalist și autor de caricatură politică, Mamet este din 2005 colaborator al publicației online Huffington Post, a scris articole pentru Esquire, Jewish Journal, The New York Times, The Rolling Stone, The Paris Review.

În anul 2008 decide să își schimbe orientarea politică părăsind liberalismul și trecînd în tabăra conservatoare. Își susține noua opțiune cu argumente economice în articolul Why I Am No Longer a Brain Dead Liberal (De ce nu mai sunt un liberal fară minte?), publicat în The Village Voice, cu un efect de cutremur în lumea artistică americană de tradiție democrată.

Mamet este un artist pragmatic, preocupat de politică și economie, un om al momentului, un intelectual care nu se mulțumește să filosofeze la adăpostul turnului de fildeș ci se angajează într-un dialog virulent cu oponenții, scriind eseuri critice la adresa liberalilor și economiștilor de stînga în volumul The Secret Knowledge, implicându-se activ în campania candidatului republican din 2012, Mitt Romney. Din postura de activist politic, scriitorul susține cu tenacitate nou adoptatul libertarianism în articole și interviuri.

David Mamet s-a nascut la Chicago în 30 noiembrie 1947, într-o familie de intelectuali pasionați de duelul verbal, unde, așa cum spune în interviul acordat lui John Lahr, Fortress Mamet, a învățat arta dialogului, care a adus mai tîrziu textelor sale nota de originalitate, celebra Mamet speak (vorbirea Mamet). "În familia mea, pe vremea dinaintea televiziunii, ne plăcea să ne petrecem serile făcându-ne să ne simțim prost doar prin abilitatea de a folosi limbajul într-un mod răutăcios".¹ Tatăl, avocat de succes, pretindea copiilor săi să vorbească clar și corect. Scriitorul își amintește că acesta "predica o evanghelie exigentă a preciziei, nuanței și observației"² și îi sfătuia pe copii să "asculte cu urechea internă".³

În 1965 absolvă colegiul Goddard din Vermont cu licența în literatură engleză și urmează cursuri de actorie la Neighborhood Playhouse School of the Theatre în New York sub îndrumarea maestrului Sanford Meisner.⁴

David Mamet a practicat mai multe meserii înainte ca piesele sale să devină succese. A fost chelner, recuziter, dansator, a lucrat pe o ambarcațiune care transporta marfă pe lacul Michigan și într-o agenție imobiliară. A fost instructor de teatru la colegiul Marlboro din Vermont și pentru a primi acel post a scris piesa Lakeboat, apoi a predat actorie la colegiul Goddard unde a înființat St. Nicholas Theatre Comapany. Este fascinat de lumea interlopă a orașului Chicago, de istoria locală populată de gangsteri. Participă la partide de poker organizate într-o casă de amanet, în compania unor personaje rău famate, unii dintre ei foști deținuți, care îl cunosc drept Teach, profesorul lor de teatru din penitenciar. Toate aceste experiențe se regăsesc în piesele și scenariile lui. Stăpânește jargonul specific fiecărei ocupații și creionează cu ușurință personaje inspirate din lumile pe care le-a frecventat.

Lumea lui Mamet este o lume a bărbaților, iar spațiile în care își plasează acțiunile sunt temple ale masculinității: săli de biliard, cinematografe XXX, spelunci unde sunt aranjate partide ilegale de poker. Aduce puține personaje feminine în prim plan iar cele care apar sunt masculinizate fie printr-o lipsă de cochetărie (Carol, Oleanna), fie prin apetitul pentru lupta de la egal la egal cu bărbații (Deborah și Joan, protagonistele din filmele House of Games și Heist) fie prin orientarea sexuală (Boston Marriage). Femeile sunt privite de la distanță, din perspectiva grupului de bărbați, care le văd ca pe niște obiecte sexuale așa cum face Bernie din Sexual Perversity, sau ca pe niște dominatrix, așa cum este descrisă soția lui Lingk în dialogul acestuia cu Richard Roma din Glengarry Glen Ross. Mamet se amuză analizând dinamica relațiilor dintre bărbați și femei, lăsându-le pe acestea să acapareze puterea: o secretară perseverentă aproape reușește să schimbe decizia unui producător de film; studenta timidă și complexată distruge cariera profesorului ei; Lingk este controlat de autoritara soție chiar dacă aceasta nu este prezentă fizic.

Atmosfera care domină poveștile lui este una de neîncredere. Replica șarlatanului Mike din filmul House of Games: "Să nu ai încredere în nimeni!" ar putea să funcționeze ca subtitlu pentru fiecare dintre textele sale, căci toate vorbesc despre încercările oamenilor de a se păcăli unii pe alții, uneori urmărind câștiguri materiale, alteori căutând satisfacția puterii.

Dialogurile, de fapt serii de monologuri paralele, arată neputința personajelor de a comunica și îl apropie pe dramaturg de teatrul absurdului dar structura pieselor este convențională, conținutul este inspirat din realitatea americană, personajele au scopuri clar definite, iar pentru atingerea acestora fac risipă de energie și imaginație.

O temă la care revine constant este pierderea valorilor morale în goana după profit, devenită scop unic în viață. Legendarul the American way (modul de viață american), idealul celor care au ales să-și clădească o viață mai bună într-o lume nouă, nepervertită, și-a pierdut înțelesul inițial și este acum sinonim cu avariția, egoismul, lupta pentru parvenire cu orice preț. Banii reprezintă mai mult decât puterea lor de cumpărare, sunt un simbol recurent în piesele și filmele lui, fie că vorbim despre valizele cu bancnote care se plimbă din mână în mână în filmele Heist și House of Games, fie că apar substitute ale lor. The leads, ponturile reprezentând numele unor posibili cumpărători de terenuri, sunt ținute sub cheie de șeful agenției imobiliare ca niște comori și încredințate celor mai buni dintre agenți; acestea sunt tranzacționate în înțelegeri secrete și în cele din urmă fac obiectul unui furt. Scenariul unui film de acțiune cu mare potențial comercial devine monedă de schimb în mâinile producătorilor hollywoodieni; aceștia ar putea să-l ofere uneia sau alteia dintre casele de producție, asigurându-și astfel o poziție importantă și un venit substanțial. American Buffalo, moneda rară pe care e reprezentat capul de zimbru, este și ea simbol al succesului material, instigând la jaf. În Oleanna moneda de schimb este cartea scrisă de profesor, la care studenta îi cere să renunțe, în schimbul retragerii acuzației de viol.

Mamet speak (vorbirea Mamet) este marcă a stilului dramaturgului și contribuția sa originală la arta dialogului dramatic. Aceasta se definește ca o luptă a cuvintelor care încearcă să se adune în fraze parcă împotriva voinței vorbitorului. Discursurile sunt poticnite, întrerupte de pauze dese și repetări mecanice ale unor cuvinte."[...] felul în care folosim limbajul, ritmul acestuia, determină de fapt felul în care ne comportam, mai degrabă decât invers"⁵ spune Mamet într-un articol citat de Christopher Bigsby . Pauzele lasă loc pentru creativitatea regizorilor și interpretarea originală a actorilor, iar cititorul pieselor, intrigat de imposibilitatea personajelor de a își găsi cuvintele, este invitat la un exercițiu de imaginație.

Mamet nu s-a sfiit să aducă pe cele mai importante scene americane și europene  texte de o violență verbală necenzurată, saturate de expresii pornografice. Obscenitatea este o altă marcă a textelor lui Mamet. Aceasta însă, nu este folosită în mod gratuit, pentru sonoritatea cuvintelor, ci pentru a realiza portretul unor personaje credibile.

Textele lui Mamet sunt minimaliste, personajele sale nu fac risipă de gesturi și spun doar lucrurile esențiale. Dramaturgul folosește tehnica in medias res și spune despre alegerea sa: "A intra în scenă târziu și a ieși devreme, înseamnă să arăți respect pentru publicul tău"⁶ iar în volumul On Directing Film spune: "[...] scriitorii buni devin și mai buni învățând să taie din text", "[...] omisiunea este o formă de creație"(xv).⁷

Sexual Perversity in Chicago are premiera în orașul omonim în 1974. Piesa atrage atenția criticilor dar și a producătorilor de teatru din New York, ajungând pe off-off Broadway în 1975 și câștigând premiul Obie pentru cea mai bună premieră. Se joacă pe off Broadway în 1976 și în 1977 este pusă în scenă la teatrul Regent din Londra. Tot în 1977 American Buffalo se joacă pe Broadway, primește New York Drama Critics' Award iar Mamet devine la 30 de ani un nume consacrat al dramaturgiei americane.

Distribuția pieselor și filmelor lui Mamet cuprinde o listă impresionantă: Robert de Niro, Gene Hackman, Danny DeVito, Joe Mantegna, Anthony Hopkins, Demi Moore, Alec Baldwin, Al Pacino, Jessica Lange, Dustin Hoffman. Rolul Karen din piesa Speed the Plow / Spor la treabă! a fost jucat la New York în anul 2000 de Madonna - primită cu răceală de critici -, iar cea mai recentă punere în scenă a piesei, la Londra în 2014, o are în rolul principal pe rebela actriță Lindsey Lohan, personaj preferat al tabloidelor.

Criticii au oscilat întotdeauna între admirația profundă și condamnarea totală a pieselor lui Mamet. Ira Nadel spune în David Mamet: A Life in the Theatre:"Mamet era înțeles în New York ca un umorist și în Chicago ca un dramaturg serios. Operele recente au fost condamnate ca infecte și obscene și lăudate ca profunde și oneste. Criticii par să fie divizați dar niciodată indiferenți."⁸

Dovadă că sentimentele criticilor de pe Broadway fluctuează la fel de ușor ca indicii bursieri pe Wall Street, este faptul că un gigant al spectacolului cum este Mamet a avut parte și de câteva eșecuri. Într-un articol publicat în 2013 în The Guardian, criticul de teatru Mark Lawson enumeră șase piese ale dramaturgului care nu au fost pe placul criticilor: The Cryptogram, 1994, The Boston Marriage,1999, Romance, 2006, November, 2007, Race și The Anarchist, 2009. Aceasta din urmă a avut parte de critici atât de dure încât producătorii au fost obligați să închidă spectacolul imediat după premieră. Mai spune criticul britanic: "Ultima performanță absolută a lui a fost Oleanna (1992). După Glengarry Glen Ross și American Buffalo aceasta a completat prezentarea impresionantă a valorilor americane care au făcut ca Mamet să pară moștenitorul lui Arthur Miller și al lui Tennessee Williams."⁹

Dramaturgul povestește în interviul David Mamet, The Art of Theater, că a început să scrie teatru obligat de circumstanțe. Înființase compania teatrală St. Nicholas Theatre Company unde, toți cei implicați erau pe rând actori, regizori, scenografi și producători. Neavând bani pentru a plăti drepturi de autor, s-a apucat să scrie prima sa piesă. Spune despre piesele lui Harold Pinter că au fost primele sale întâlniri cu teatrul modern și îl numește pe dramaturgul britanic cea mai importantă influență asupra stilului său. Personajul, spune Mamet "este acțiune, cum spunea Aristotel [...] Nu este ceea ce gândește, pentru că noi nu știm ce gândește. Nu este ceea ce spune. Este ceea ce face, ceea ce încearcă să realizeze fizic pe scenă".¹⁰ Ira Nadel citează o continuare a acestei idei din David Mamet in Conversation: "Aparțin școlii aristoteliene: personajele nu sunt altceva decât acțiune pur și simplu. Nu creezi un personaj; descrii ce face el."¹¹

În piesele lui întâlnim o lume a hoților, a șarlatanilor, a afacerilor aflate la limita legalității. Personajele sale sunt fie con artists în înțelesul propriu al termenului (șarlatani care cîștigă încrederea victimelor printr-un discurs sofisticat), fie au talentul acestora de a manipula interlocutorii prin limbaj, urmărind să preia controlul unei situații. Con artists sunt pungașii mărunți din American Buffalo dar și distinsul profesor universitar și studenta acestuia din Oleanna. Con artists la cel mai înalt nivel al acestei "arte" sunt, desigur, agenții comerciali din Glengarry Glen Ross. Pe o scară a perfecțiunii înșelătoriei, pe treapta cea mai înaltă ar trebui să stea imbatabilul Richard Roma iar pe cea mai de jos, pungașii incapabili Don și Teach.

Încercările personajelor de a manipula și de a își impune dominația asupra celorlalți sunt prezente până și în benigna piesă The Woods /  Codrii. Aparent o poveste de dragoste, plasată într-un loc idilic, piesa începe prin a-l surprinde pe spectatorul familiarizat cu duritatea teatrului lui Mamet. Situația evoluează însă spre o competiție pentru putere, pe măsură ce violența verbală își face loc în dialog iar replicile devin tot mai tăioase. Un cuplu care intenționează să petreacă o noapte romantică într-o cabană, în liniștea pădurii, ajunge să scoată la iveală tot ce este mai rău în relația lor.

Sexual Perversity in Chicago, ecranizată sub titlul About Last Night / Spune-mi ce-ai făcut aseară, surprinde tot o competiție pentru putere în cuplu. Cei doi îndrăgostiți, Deborah și Danny, încep o relație de invidiat dar declanșează un conflict care nu are soluție. Pe scenă evoluează alte două personaje: misoginul Bernie, care încearcă în felul lui macho-grobian s-o cucerescă pe Joan, un monument de cinism, femeie independentă, care nu găsește un limbaj comun cu bărbații. Prin cele patru personaje Mamet vorbește despre relațiile dintre bărbați și femei, despre sex și prietenie în lumea pervertită a societății urbane moderne. Piesa este prezentată în tandem cu Duck Variations / Variațiuni despre rațe, considerată o continuare a acesteia, cu toate că a fost scrisă cu doi ani mai devreme. Cei doi protagoniști din Duck Variations par să fie Bernie și Danny surprinși la multă vreme după întâmplările din Sexual Perversity in Chicago.

Acțiunea din Speed the Plow / Spor la treabă! este plasată în birourile unei case de producție hollywoodiene. Piesa ironizează filmele de acțiune clonate după aceeași rețetă aducătoare de profit; filmele de artă care abordează teme grele tratate într-o manieră imposibil de urmărit; producătorii de film ale căror vieți sunt ocupate exclusiv cu vânătoarea de scenarii și de vedete vandabile; clasicul personaj al secretarei seducătoare care își convinge șeful subjugat de farmecele ei să ia o decizie de business.

Edmond este o anti-Odisee despre călătoria inițatică a unui om de afaceri newyorkez plictisit de monotonia existenței confortabile. Acesta își părăsește soția și plonjează în viața de noapte a orașului unde are parte de experiențe îngrozitoare care îl duc spre culmea degradării umane.

În Glengarry Glen Ross Mamet reia tema lui Arthur Miller din Moartea unui comis voiajor. Aceeași meserie, aceeași luptă pentru supraviețuire, aceeași lipsă de loialitate se regăsesc și aici, doar că, în contextul anilor '80, acestea par să se fi acutizat. O agenție imobiliară operează la limita legii iar angajații acesteia conving niște naivi să-și investească economiile în terenuri neamenajate, situate în locuri sălbatice. Mamet oferă cititorului un dicționar al jargonului specific acestei bresle, fără de care dialogul dintre agenții comerciali ar fi de neînțeles, și o introducere în care descrie afacerile imobiliare alunecoase așa cum funcționau pe vremea cînd el însuși lucra în acest domeniu.

Dialogul are un ritm amețitor, fiecare personaj își etalează talentul de orator ca pe o armă. Oamenii aceștia vorbesc enorm, supraviețuirea lor depinde de capacitatea de a-i convinge pe clienți să cumpere, pe șefi să le repartizeze clienții cu potențial financiar, pe colegi să se alieze în atingerea unui scop comun. Agenții comerciali sunt ca o haită de lupi conduși de instinctul de supraviețuire, lipsiți de scrupule, lacomi, gata să se atace unul pe altul sau să facă alianțe cu cel care este pe val. Manipularea prin limbaj, prezentă în toate textele mametiene, atinge aici perfecțiunea.

Pentru ecranizarea piesei Mamet a adăugat un personaj jucat de Alec Baldwin. Acesta este surprins în plin discurs la începutul filmului, un discurs memorabil despre competiție și câștig cu orice preț, despre supremația banului într-o societate care nu mai respectă valorile umane. Fost agent comercial de mare succes, îmbogățit datorită puterii de convingere a unor naivi, acesta este trimis de proprietarii agenției să îi stimuleze pe angajați printr-un discurs motivațional din care se desprinde mantra sa personală sau ABC-ul angajatului model: Always be closing! (Afacerea se încheie întotdeauna).

American Buffalo a fost comparată cu The Prince, piesa lui Arthur Miller, și face parte din grupul de piese inspirate din business alături de Glengarry Glen Ross și Speed the Plow - the money plays¹² cum au fost etichetate într-un articol din The Nation. Acțiunea piesei este o furtună într-un pahar cu apă. Avem parte de multă agitație stârnită de un motiv irelevant - un bănuț vechi, despre care trei pungași cred că ar valora o avere, îi face să pună la cale jefuirea unui colecționar de monede. În ciuda planului elaborat, care le consumă energia și le inspiră tirade sforăitoare despre libertatea individului de a-și alege drumul în viață, întreprinderea se soldează cu un eșec. Povestea celor trei hoți incapabili este o parabolă despre eșecul visului american.

American Buffalo, Glengary Glenn Ross și Oleanna sunt capodoperele lui Mamet, unanim acceptate de critici și de public. Dacă primele două piese au în comun personaje din clasa șarlatanilor lipsiți de scrupule iar obscenitățile se revarsă în valuri, Oleanna surprinde prin personajele din mediul universitar și exprimarea curată. Tocmai acest context septic face ca toxicitatea relației dintre profesor și studentă să șocheze spectatorul. Acesta este surprins de spectaculoasa răsturnare a raportului de forțe. Manipularea cuvintelor reinterpretate până când oferă înțelesul căutat face din Oleanna un exemplu perfect de imposibilitate a comunicării. Piesa produce o reacție de antipatie îndreptată în egală măsură împotriva celor două categorii reprezentate de Carol și John: feminismul radical și intelectualii elitiști. Carol este o studentă modestă, cu mari carențe de vocabular și cu un orizont limitat. O găsim în biroul profesorului încercând să-l convingă pe acesta să-i modifice nota prea mică din cauza căreia nu va putea să-și continue studiile. John este un intelectual care își permite să facă nevinovate exerciții critice spunând despre educația universitară că este o formă de încețoșare a minții. Se confruntă aici două lumi care nu au nimic în comun. John adoptă o atitudine de superioritate înțelegătoare, paternalistă față de studenta care provine dintr-un mediu social și intelectual inferior, aruncând cuvintele sofisticate, cu înțelesuri necunoscute acesteia, ca pe niște săgeți de darts. În prima rundă Carol este învinsă.

În actul următor însă, fata revine în forță, sprijinită de un grup care pare să fie promotorul unui feminism radical. Ea plătește aroganța elitistă răstălmăcind unul câte unul gesturile și cuvintele lui John, urmând pas cu pas instrucțiunile primite de la persoane care cunosc bine legea și care au elaborat un adevărat scenariu. O glumă cam deocheată spusă de John într-un moment de relaxare este interpretată ca hărțuire sexuală și o atingere prietenească pe umăr este etichetată drept tentativă de viol. Balanța de putere care la început era în favoarea lui John, înclină acum spre Carol. În ultimul act, John este făcut KO de studentă și grupul misterios din spatele ei. În timp ce profesorul pierde cariera și liniștea din viața personală, Carol ratează șansa de a evolua. Mediocritatea câștigă.

Verna Foster compară piesa lui Mamet cu Lecția lui Ionesco în articolul Sex, Power and Pedagogy in Mamet's Oleanna and Ionesco's The Lesson.

În România au fost puse în scenă mai multe dintre piesele lui Mamet, printre care: American Buffalo, București, Teatrul  Act, regia Cristi Juncu; Edmond, Iași, Teatrul Național V. Alecsandri, regia Vlad Massaci; Oleanna, București, Teatrul Act, regia Andreea Vulpe; O viață în teatru, București, Teatrul Foarte Mic, regia Ovidiu Niculescu; Codrii, Arad, Teatrul Clasic Ioan Slavici, regia Alexandru Berceanu. Volumul Teatrul, tradus de Monica Bottez, a aparut la editura Curtea Veche, in anul 2013.

Note:
1,2,3 Lahr, John, Fortress Mamet, The New Yorker, November 17,1997,              www.newyorker.com/magazine/199711/17/fortress-mamet
4. Sanford Meisner (1905-1997) a fost un actor și profesor de actorie american care a dezvoltat o metodă de predare a atrei dramatice, numită "metoda Meisner"
5. Bigsby, Christopher, A Cambridge Companion to David Mamet, Cambridge University Press, New York, 2009, p. 227
6. Nadel, Ira, David Mamet: A Life in the Theatre, A&C Black Publishers Limited, UK, 2008, p.9
7. Mamet, David, On Directing Film, Viking, New York, 1991, p xv
8. Nadel, Ira, David mamet: A Life in the Theatre, A&C Black Publishers Limited, UK, 2008, p.8
9. Lawson, Mark, Has David Mamet Lost the Plot?, The Guardian, June, 12, 2013,                
http://www.theguardian.com/stage/2013/June/12/david-mamet-lost-the-plot
10. Mamet, David, The Art of Theater No 11, The Paris Review,                                             http://www.theparisreview.org/interviews/1280/the-art-of-the-theater-no-11-david-mamet
11. Nadel, Ira, David mamet: A Life in the Theater, A&C Black Publishers Limited, UK, 2008, p 47
12. Solomon, Alisa, Hammerheads: David Mamet\'s Money Plays, The Nation, January, 22, 2009, http://www.thenation.com/article/hammerheads-david-mamets-money-plays 

Bibliografie
Mamet, David, Glengarry Glen Ross, Bloomsbury, New York, 2013
Plays:4, Bloomsbury, New York, 2011
Speed-the-Plow, Methuen Publishing Limited, UK, 2002
Why I Am No Longer a 'Brain-Dead Liberal, The Village Voice, March 11, 2008, villagevoice
Foster, Verna, Sex power and Pedagogy in Mamet's Oleanna and Ionesco's The Lessson, American Drama, vol 5, No 1, 1995, p 35-60