Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cu muzică, fără muzică


iunie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Până pe la începutul mileniului trei, filmele româneşti aveau, în general, (şi) muzică. Existau fie compozitori plătiţi care scriau muzici pentru diverse secvenţe sau ilustratori muzicali ce "lipeau" diverse muzici mai mult sau mai puţin celebre de anumite secvenţe. Cu toate acestea, au existat şi câteva excepţii. Lucian Pintilie este exemplul cel mai grăitor. A folosit muzică originală doar la filmul de debut (Duminică la ora 6). Apoi, la toate celelalte lungmetraje, doar ilustraţie muzicală. Iar filmele sale nu doar că au viaţă şi fără muzică, dar energia lor avea să se transmită şi altor regizori-far: Alexandru Tatos şi Mircea Daneliuc. Aceştia, cu oarecare parcimonie, aveau să folosească personajul numit muzică în unele filme (Cursa, Ediţie specială, Glissando, Iacob, Mere roşii, Rătăcire, Fructe de pădure, Secretul armei secrete) . În altele însă au folosit numai ilustraţie muzicală, aleasă la fel de "minimalist": Proba de microfon, Vânătoare de vulpi, Croaziera, Secvenţe. Sau Iosif Demian (O lacrimă de fată). În acelaşi timp, au existat şi alţi regizori - Mircea Săucan, Dan Piţa, Mircea Veroiu - care au folosit personajul-muzică foarte inteligent. Muzica scrisă pentru filmele lor de Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Dorin-Liviu Zaharia şi Dan-Andrei Aldea, de Richard Oschanitzsky sau Adrian Enescu avea un impact foarte puternic şi, împreună cu imaginea, dialogurile şi zgomotele alcătuia un conglomerat adesea expresiv şi foarte specific cinematografic. Într-un fel, conceptul asumat şi practicat de ei se dorea o replică polemică la adresa practicienilor aşa-zisului tip de cinema "minimalist" sau "observaţional", ce apropie cumva filmul artistic de filmul documentar. Iată, aşadar, două poetici diferite, complementare. Cea dintâi lasă impresia unui anumit dinamism, a unui anume vérité la care se ajunge prin "priza directă", adică prin înregistrarea directă a sunetului, fără a mai trece prin post-sincron - Horia Murgu este un sound designer profesionist ce a conferit o personalitate distinctă acestui limbaj, la noi. Cea de-a doua presupune elaborare, o anume stilizare şi - prin prezenţa muzicii (sub formă de ilustraţie muzicală temeinic gândită şi folosită sau ca personaj dramatic cu drepturi egale în construcţia filmului) - o dimensiune în plus. Care ar fi atributele acestui  "rest"? Unii îi spun muzicii "limbă universală", alţii o consideră "aidoma sufletului" (Pavlov), iar pentru alţii ea e "însăşi poezia" (Vecchi), o "poezie a aerului" (Jean Paul) şi "după tăcere, este singura artă ce se poate apropia de exprimarea a ceea ce este inexprimabil" (Albert Huxley).


După 1990 însă, doar direcţia începută de Lucian Pintilie avea să dea roade, depăşind deopotrivă semnele "mizerabilismului" şi ilustrativismul patetic. Prin filmele lui Lucian Pintilie, prin câteva filme de Mircea Daneliuc şi, mai ales, prin excelentele filme ale "Noului Val": Marfa şi banii; Moartea domnului Lăzărescu; 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile; A fost sau n-a fost?; Cea mai fericită fată din lume; Toată lumea din familia noastră; După dealuri; Poziţia copilului; Aferim şi altele. Occident şi Medalia de onoare sunt excepţii. Iar Amintiri din Epoca de Aur conţine şi segmente strict "minimaliste" şi segmente în care este folosită muzica originală. Celelalte direcţii - Săucan, Piţa, Veroiu - au eşuat lamentabil. Săucan a fost pus pe linie moartă încă din 1973 (după scandalul provocat de insolitul - inclusiv dub aspect muzical - 100 lei, film difuzat în cinematografe doar într-o versiune cenzurată, unde întreaga muzică - tulburătoare, percutantă, extrem de sugestivă - a lui Anatol Vieru a fost înlocuită cu ilustraţia muzicală soft a lui Richardt Oschanitzsky), iar filmele lui Piţa şi Veroiu de după 1990 sunt tributare unei vizibile "neînfrânări" cu pretenţii. Se tot vorbeşte ba pro (mai rar, ce-i drept), ba contra muzicii de film (Alex Leo Şerban o consideră "pecinginea" filmului românesc[1]). Dar în România nu doar filme în care muzica e un personaj dramatic (nu umplutură) nu se prea mai fac, ci nici filme în care poetica regizorală, în ansamblul ei, să pună în pagină - armonios, inteligent - şi celelalte componente care, altădată, puteau să funcţioneze bine împreună (ca în unele filme de Iulian Mihu, Manole Marcus, Mircea Săucan, Elisabeta Bostan, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Stere Gulea). Şi-apoi, la banii pe care acum tinerii regizori îi obţin pentru a-şi face filmele, cine se încumetă să plătească boiereşte un compozitor? Desigur, în eventualitatea că regizorul s-ar pune de acord cu producătorul şi cu compozitorul în legătură cu genul de muzică folosit, cu orchestraţia, cu durata ei, cu onorariul ş.a.m.d. şi nu s-ar certa pe parcurs (ori chiar înainte de porni la drum). Asta fiind situaţia (adică: un climat de austeritate şi chiar de indiferenţă a multor regizori faţă de personajul-muzică), chestiunea muzicii în filmul românesc aparţine - cu câteva excepţii - trecutului. Mai exact, mileniului doi.  


[1] Muzica lui Adrian Enescu de la Concurs i se pare "pur şi simplu atroce" şi din toate muzicile româneşti de film alege doar Nunta de piatră, pentru că "purta timbrul, unic şi emoţionant, al vocii lui Dorin Liviu Zaharia". În rest, "muzica românească de film (...) a fost un blestem pentru filmul românesc". Cu (doar) două exemple aplicate: "emfaza lui Olah, "electronismele" lui Enescu (Adrian)" ce "îndurerează auzul şi pun o pecingine greu de uitat pe imagini". Criticul A.L.Ş. ar fi dorit muzică de cameră în Concurs, însă uită că Adrian Enescu nu a scris doar "electronisme", iar multe din experimentele sale electronice (sau electro-acustice sau simfonico-electronice) nu sunt nici pe departe "atroce". (sursa: http://agenda.liternet.ro/articol/10350/Alex-Leo-Serban/Minimalism-si-muzica-de-camera-SoNoRo-2009.html




 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 Călătorie spre centrul creierul uman - On the Trail of Evil la Documentary Mondays, Comunicat de presă
 Documentary Mondays - cine suntem, cum suntem, unde suntem, Comunicat de presă
 Programul educaţional TEHC, 2018, lansează un concurs de video-eseuri pentru elevii de liceu, Comunicat de presă
 În curând, Săptămâna filmului European despre romii invizibili, Comunicat de presă
 Zile de film argentinian la Bucureşti, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer