Am văzut, sâmbătă, un film despre ce înseamnă o incursiune în vieţile altora atunci când propria viaţă nu te mai mulţumeşte (detalii aici). După film, am pornit către castelul Banffy, acolo unde urma să văd un spectacol marca Compagnie des Quidams şi un documentar despre Kurt Cobain. Castelul Banffy, deşi renovat doar pe sfert, păstrează urmele unei eleganţe specifice, cum doar secolul trecut ştia să aibă, fără a se transforma în ostentaţie. Nu cred că există un loc mai potrivit în care putea să aibă loc show-ul celor de la Compagnie des Quidams (detalii aici) sau documentarul despre Kurt Cobain (detalii aici), ambele despre fantome frumoase, supradimensionate şi care îşi poartă inimile translucide la vedere. Pe acordurile melodiei My Girl, într-o atmosferă ceţoasă, am plecat la finalul evenimentului, tremurând de frig dar cu un altfel de căldură în suflet - genul de căldură care nu îţi foloseşte împotriva unei seri friguroase de mai, dar care devine extrem de utilă împotriva frigului generat de o lume artificială, care încearcă să te transforme într-un bloc de gheaţă.
Duminică am cutreierat Clujul pe una dintre bicicletele puse la dispoziţie de către organizatorii TIFF, am văzut un film greu de privit şi oripilant pentru cei mai slabi de inimă, dar cu o filosofie demnă de geniul lui Golding din Împăratul muştelor (detalii aici).
Mi-aş fi dorit să fi putut sta toată perioada TIFF-ului la Cluj, dar chiar şi cele trei zile petrecute în oraşul filmului au fost îndeajuns pentru a-mi da seama ce înseamnă TIFF, dincolo de titlul de festival al filmului pe care îl poartă. Cred că Transilvania International Film Festival este mai mult decât un festival; este o sărbătoare a filmului şi a vieţii. Este ceea ce ar trebui să fie orice festival de film, dacă eliminăm preocupările pentru alegerile vestimentare ale vedetelor, nevoia de a epata sau tendinţa tipic românească de a promova în primul rând numele şi, ulterior, valoarea (câteodată fără a exista o intersecţie între cele două). Au venit zeci de mii de oameni la Cluj pentru acest festival în care filmul este rege şi orice altceva este trecut în planul secund. Iar acest lucru se întâmplă pentru că oamenii au nevoie de un asemenea eveniment care să îi rupă din cotidian şi să le deschidă poarta către cea mai sinceră lume a societăţii noastre: lumea filmului.
Filmul nu este despre convenţii şi minciună. Este despre genul de sinceritate care taie până la os, este despre a te opri din alergat pentru a te întreba către ce anume alergi. Nici măcar nu trebuie să fii un cinefil pentru a putea savura acest festival de film. Trebuie doar să fii în căutarea frumosului. Iar clujenii au arătat această căutare în fiecare clădire care purta logo-ul vesel al TIFF-ului.
M-am întors în Bucureşti dorindu-mi să pot vedea o asemenea deschidere pentru lumea filmului şi aici. Sper că la următorul festival de film din Bucureşti să văd supermarket-uri, benzinării şi mall-uri care poartă, la intrare, mesajul "susţin filmul" şi oameni care ştiu ce se întâmplă în oraşul lor şi sunt mândri că locuiesc într-o localitate care găzduieşte un festival de film internaţional sau naţional. Pentru că în Cluj, oamenii sărbătoresc cu adevărat TIFF-ul şi îl promovează oriunde au ocazia. Acesta este şi motivul pentru care Transilvania International Film Festival a căpătat o asemenea anvergură: a avut toate condiţiile propice pentru a creşte frumos şi mare.
Festivalul continuă la Cluj până duminică, 8 iunie 2015, aşa că, dacă aveţi timp, recomand cu toată căldura o excursie în inima Transilvaniei, acolo unde filmul poarte hainele de sărbătoare în această săptămână şi primeşte cu braţele deschise pe oricine vrea să ia parte la spectacol.
Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2015 aici..