Charlie and The Chocolate Factory

Willy Wonka a crescut cu toate cuvintele din lume, mai puţin cu unul: Pă-pă-pă... Pă-pă-pă... Şi pentru că ta-ta-ta... stomatologul Wonka i-a interzis dulciurile, Willy a mâncat atât de multe încât nu s-a oprit până nu a construit propria fabrică de ciocolată. Peste ani, marca Wonka a devenit una dintre cele mai râvnite ciocolate, atât de râvnite că oamenii au greşit. Nu au înţeles, au încercat să fure reţeta, fără să înţeleagă că nu există o reţetă, totul vine din ceea ce simte copilul... da, eternul copil Willy Wonka. Iar atunci când copilul din el devine matur, ciocolata nu mai are acelaşi gust.

Aşa că misteriosul proprietar al fabricii organizează un mega-concurs în speranţa că va salva fabrica şi secretul ei. Cinci copii vor vizita fabrica, iar în urma unor teste, unul dintre ei va deveni noul proprietar, acela care va putea să simtă mai departe ciocolata. Da, nu este o greşeală de tipar, să simtă mai departe ciocolata.

Charlie este unul dintre cei mai norocoşi copii din lumea filmului, căci el simte şi va duce mai departe secretul. Pă-pă-pă... Pppp... Până atunci, sunteţi liberi să gustaţi şi voi filmul. Totul începe cu o aromă mai veche, marca Tim Burton, o veţi recunoaşte imediat ce începe filmul. Dacă nu aţi văzut Big fish, vă dau un indiciu, atenţie la unghiul de înclinare al ca-ca-ca... nu spun mai mult. Apoi vocea din off şi toată atmosfera vă vor fura şi vă vor păcăli, atenţie, uitaţi-vă bine pe generic, sub "Directed by" nu scrie Lars von Trier.

E doar începutul unor fermecătoare trimiteri la tot ce înseamnă cultura pop, televiziune şi film clasa B, sub minunatele grimase infantile ale lui Johnny Depp mai fermecător ca niciodată şi sub dansurile unor omuleţi Oompa Loompa. Totul spus intenţionat la modul celui mai naiv nivel cinematografic, pentru că este un film pentru copii despre părinţi.

Am să tac, nu pentru că nu mai am ce să spun ci pentru că până acum am spus doar tâmpenii. Asta este şi ideea filmului... o secundă de pauză, secunda aia în care să îţi dai seama de o gafă făcută mai demult şi tot secunda aia în care mergi mai departe, dacă se poate râzând. Apropo, mai ţineţi minte ciocolata chinezească, aia mică şi poleită, ascunsă în debara şi greu de obţinut?! Dacă nu, mergeţi la film, promit că veţi căuta ciocolata aia chinezească din copilărie prin tot oraşul.