Tim şi fabrica de vise - Charlie and the Chocolate Factory

Remake egal rebut, am obosit s-o mai tot spun. Există excepţiile care confirmă bla-bla-bla (cel mai recent - The Manchurian Candidate), dar şi asta am spus-o destul. Ceea ce n-am prea mai spus e că există (culmea!) filme care strigă pur şi simplu după un remake - Willy Wonka and the Chocolate Factory, realizat de britanicul Mel Stuart în 1971, e cel mai nimerit exemplu. Pentru că l-a cerut... l-a primit... din mâna singurului cineast demn de această onoare. Adică Tim Burton.

Noul film al fostului animator / wunderkind de la Disney (deştepţii ăia l-au înjurat când au văzut Vincent şi Frankenweenie!) păstrează aroma şi story-ul poveştii originale (semnată Roald Dahl), schimbă însă titlul (justificat), oferă ambilor eroi principali (Charlie the Kid & Willy the Candyman) câte un tată pe măsură (în cazul celui din urmă, un Christopher Lee gigant şi semi-autobiografic) şi profită din plin de resursele de orice fel, fie că ţin de efectele speciale sau imaginaţia autorului. Am spus autorul cu un motiv întemeiat - trecând peste povestea şi filmul original, ambele deopotrivă de clasice, noua fabrică poartă în fiecare cadru amprenta burtoniană de care cei mai mulţi dintre noi s-au amorezat, hăt!, pe vremea lui Pee-Wee şi a lui Beetlejuice... Exuberanţa vizuală (mult decor original, foarte puţin computer, un munte de inspiraţie) nu merită descrisă în cuvinte - trebuie gustată cu ochii mari şi genunchii la gură, în primul rând al sălii de cinema.

Chestia cu genunchii, combinată cu aroma de ciocolată şi crănţănitul de bomboane vă va duce cu gândul probabil la un film pentru copii... Hm, mai gândiţi-vă. Dahl era un răutăcios fără pereche - Burton, priviţi-i filmografia, îl cam bate la fund. Umorul său e negru şi făr'de milă iar în combinaţie (a patra) cu Johnny Depp frizează geniul. Americanii s-au plâns că Depp exagerează şi dăunează (!?) filmului - mie îmi pare că americanul (mai aproape de Howard Hughes decât de Gene Wilder) face rolul anului, cel puţin.

Dacă (re)vedeţi filmul din 1971, ascultaţi cu atenţie cântecele Oompa-Loompa şi veţi observa că Danny Elfman s-a inspirat evident pentru tema muzicală principală din Tim Burton's The Nightmare before Christmas. Încă un argument aşadar în favoarea celor spuse mai sus - numai Burton putea (şi trebuia!) să (re)facă Charlie and the Chocolate Factory - de la opening-ul muzical / flamboaiant şi până la finalul delicios de subversiv această bijuterie este un Burton 100%. Poftă bună!