Oompa Loompa Land - Charlie and the Chocolate Factory

"I'm sorry, I was having a flashback." (Willy Wonka)

"Willy Wonka, Willy Wonka", spune cântecelul, dacă s-ar citi pe englezeşte n-ar ieşi prea măgulitor pentru personaj, deşi probabil l-ar caracteriza. Autorul cărţii, Roald Dahl, e considerat un clasic pentru copii (ecranizat cu Vrăjitorele, Matilda, James şi piersica uriaşă), dar de ce sunt cărţile lui aşa de întunecate? De fapt e un caz tipic, dacă stau să mă gândesc anumite cărţi pentru copii sunt mai amare ca ciocolata amăruie, de la basmele slasher / splatter / gore ale fraţilor Grimm, la Dickens şi Hector Malot, să nu vorbim de psycho H.C.Anderson.

Charlie şi fabrica de ciocolată, apărută în 1964, a mai fost ecranizată in 1971 sub titlul Willy Wonka and the Chocolate Factory, cu Gene Wilder in rolul titular. Autorul ar fi fost dezamăgit de rezultat, ba chiar se pare că a vrut sa-si retragă numele de pe generic. Dar filmul a devenit un clasic pentru copii, cu cânticele şi culori luminoase, vii, deşi e destul de straniu şi întunecat. Ar fi interesant de văzut ce ar zice Dahl despre versiunea lui Tim Burton, deoarece acum ecranizarea este cum altfel decât... burton-escă: umor macabru, muzică gotică de Danny Elfman, scenografie expresionistă în stilul caracteristic Burton (scenograful, Alex Mc Dowell, a lucrat la "feericele" Fight club, Minority report, The Crow şi Fear and Loathing in Las Vegas), scenariul asemănător cu Big fish (de altfel e scris de acelaşi om, John August). A patra colaborare a lui Johnny Depp cu Burton (după Edward-cel cu mâinile-ca-foarfecele, Ed Wood şi Sleepy Hollow), e cel mai ciudat din galeria de ciudaţi pe care-i joacă Depp de când apare pe ecran. Faţă de Jim Carrey din Lemony Snickets - O serie de evenimente nefericite (o pastişă de stil Burton), Wonka Depp este precum piesa My Way cu Frank Sinatra faţă de versiunea lui Sid Vicious.

Recluza W.W. şi fabrica sa misterioasă, plină de piticoţi Oompa Loompa care fac umpa-lumpa pe româneşte, aduc din când în când cu un videoclip Marilyn Manson (care e unul din modelele lui Depp pentru personaj). Toţi umpa-lump-ii sunt unul singur, Roy Deep, un "little person" de origine indiană, care a fost digitizat de mii şi mii de ori, coregrafiat pe muzica lui Danny Elfman, care a compus şi interpretat toate cântecele, de la glam-rock la space-pop. Willy Wonka este acum mult mai sumbru decât pe cât îl prezintă poleiala aurită sau argintie a ciocolatei, a avut o copilărie disfuncţională şi e umpa-lumpa la cap. Lumea a făcut imediat analogia, e vorba de Michael Jackson şi fabrica este Neverland-ul. Depp s-a jurat că nu s-a inspirat din Jackson ci din prezentatorii de programe pentru copii (anume Captain Kangoroo). Faţă de anteriorul recital freaky Depp, Jack Sparrow din Piraţii din Caraibe, modelat după Keith Richards, Wonka e mai disfuncţional decât totalul efectelor cocainei consumate de Keith. Dar lumea e total disfuncţională şi filmele lui Tim Burton sunt mai puţin întunecate ca cele dinainte (poanta finală din Beetlejuice, pinguinul din Batman Returns, Jack Skellington, "we came in peace ak ak" din Mars Attacks). Figura paternă e repatriată şi terapia funcţionează (la fel ca în Big Fish). Dacă pe vremuri tata lui Depp era Vincent Price (în Edward Scissorhands), figura parentală a personajului său Ed Wood era Bela Lugosi, acum tata lui W.W. este Christopher Lee, un dentist mai fioros decât Dracula şi un Lee mai convingător decît în opusurile lui Lucas şi Jackson.

Şi dacă l-au nominalizat la Oscar pe Depp pentru Sparrow eu cu W.W. aş vota la Oscar. Măcar unul din ciocolată. Gotic, rock'n roll, parodii la 2001 şi Queen, nu ştiu ce zic copiii, eu în loc de ciocolată am comandat un rom (cu boabe de cafea). Oompa, loompa! Rooock!