Piticul de grădină al fiecăruia - Freak Show la Undercloud, 2015

Florin Piersic Jr. este extrem de versatil în Freak Show, ajungând să impersoneze un număr considerabil de indivizi marginali ai societăţii, unii detestabili, alţii înduioşători. Modificând tonul vocii, mimica şi registrul afectiv, Florin Piersic Jr. face schimbări spectaculoase de identitate, fiecare personaj fiind credibil şi bine conturat.
 
Freak Show a fost unul dintre spectacolele invitate la Undercloud 2015, spectatorii putând observa ceea ce poate fi considerat o demonstraţie de virtuozitate. De altfel, culisele sunt la vedere. Actorul alege în pauzele muzicale dintre monoloagele personajelor sale recuzita potrivită pentru fiecare dintre ele şi face tranziţia sub ochii publicului.
 
Galeria de ciudaţi conţine deseori indivizi uitaţi de lume (fără prieteni, fără familie) care trăiesc un fel de micro-viaţă, cu micile lor plăceri cotidiene. Unul dintre ei este bărbatul care, pe de o parte, se teme de posibila construcţie a unui imobil pe un teren viran (scenariu scos direct din povestea drobului de sare) şi, pe de alta, îşi petrece nopţile privind becul roşu al unei clădiri care ar putea (!) să ascundă o femeie frumoasă, femeia tuturor viselor.
 
Personajele sunt emoţionante prin pasiunile lor, prin ceea ce le sensibilizează, ceea ce le umple existenţa. Sunt, cu anumite exceptii, oameni care stârnesc râsul prin micimea preocupărilor lor (pe care le iau, evident, foarte în serios), dar care înduioşează prin faptul că încearcă să îşi lumineze cu sens un trai destul de gol. De la femeia pasionată de marmură, la vagabondul care vede doar frumuseţea lucrurilor, de la colecţionarul de obiecte inutile la cel care sună la teleshopping doar pentru a auzi vocea cuiva, toate aceste creaturi au mecanisme de supravieţuire, de investire cu sens şi cu pasiune a propriei vieţi. Suferinţele şi singurătatea lor sunt palpabile. Frica de moarte a bătrânului hoarder, iubirea de estet pentru marmură a femeii de serviciu de la Operă, voioşia clientului de la teleshopping - toate acestea sunt percutante, pentru că definesc într-un fel drama personajului respectiv, dorinţa fiecăruia de a se lega de ceva semnificativ, de a lupta cu o anumită lipsă.
 
Vagabondul este unul dintre cele mai interesante personaje. Fiinţă simplă, acesta găseşte puţină frumuseţe în orice i se întâmplă şi este profund recunoscător de toate lucrurile care merg bine în viaţa sa. Singurul său contact cu oamenii este de obicei privitul la televizor, ocupaţie care îl ţine pe linia de plutire. Evenimentul pe care îl povesteşte el, despre locul magic în care se întâmplă numai lucruri bune şi unde fiecare este mai blând şi simte o energie caldă (inclusiv femeia care îi dă de pomană şi îl îmbrăţişează) demonstrează că există frumuseţe şi optimism în viaţa oricărei persoane, indiferent cât de strâmtorată este.
 
Alte personaje sunt, dimpotrivă, dezumanizate. Exemplul extrem este cel al bărbatului care face robotic, fără inflexiune, lista obiectelor puse spre vânzare la teleshopping. Gestul este de aparat, deşi transpare din tonul vocii dezgustul pentru sarcina efectuată, care intră într-un contrast deosebit de comic cu denumirile diminutivale ale produselor.
 
Apoi mai avem în piesă cocalarii putred de bogaţi, cu dorinţă de a li se face biografia; fani obsedaţi a căror unică mândrie este că au cunoscut celebritatea X sau Y; producători TV total lipsiţi de empatie faţă de problemele grave ale angajaţilor; lucrători la - bineînţeles - teleshopping, care încearcă să vândă oferte ridicole pe un ton de incredibilă falsitate.
 
Astfel, prima categorie de personaje sunt freaks pentru că sunt inadaptaţi, pentru că trăiesc în propria lor lume, paralelă cu cea a celorlalţi pentru că nu sunt capabili de interacţiuni reuşite cu aceştia. Dar nu fac rău nimănui. Decât lor înşişi. Cea de-a doua categorie sunt de regulă personaje marcante în societatea de astăzi. Au vizibilitate şi putere financiară. Dar sunt freaks pentru că sunt lipsite de scrupule, devenind toxice pentru ceilalţi.
 
La sfârşitul spectacolului, Florin Piersic Jr., ieşind din personaj(e), a spus auditoriului povestea unei stewardese al cărei zâmbet fals rămâne blocat pe chip, drama ei sugerând gradul de artificialitate în care trăim, imposibilitatea de a ne exprima emoţiile reale şi convenţionalul pe care suntem nevoiţi să-l respectăm.
 
După spectacol, stau şi mă gândesc că aceşti freaks nu sunt unici. Nu sunt nişte anomalii pe care spectatorii civilizaţi şi normali să-i studieze ca pe femeia cu barbă de la bâlci. Ei sunt fie anonimi şi nu ştim că există, fie celebri, dar nu le cunoaştem maniile. Cred că, dacă fiecare om ar sta şi ar monologa despre frustrările şi pasiunile sale, fără a se cenzura, acest Freak Show s-ar transforma într-un spectacol al normalităţii, căci ceea ce e majoritar devine şi normalitate. Piesa pledează astfel pentru toleranţă şi blândeţe, dar şi pentru eliminarea artificialului din existenţa fiecăruia. Florin Piersic Jr. creează personaje foarte diferite şi credibile, de un comic care se naşte în ciuda dramelor personale sau a caracterului nociv.
 
Vedeta spectacolului, piticul de grădină cu pipă, este un fel de monedă de schimb, vândut de unii, cumpărat de alţii. Îşi face şi el apariţia la sfârşitul piesei şi sugerează, din punctul meu de vedere, doza de absurd şi nebunie a fiecăruia, piticul personal de pe creier.