Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveşti despre Poveşti - Capitolul II - Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2015


octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un pitic, un părinte, un învăţător, un educator, un cuplu, un grup de liceeni, o gaşcă de prieteni, o mână de oameni, mulţi dintre ei dacă nu iubitori, cel puţin curioşi de teatru, au umplut sălile de spectacol şi în cea de-a doua zi de festival, cu entuziasm. Unii dintre ei au fost atât de încântaţi, încât au acoperit cam un sfert dintr-o poveste, dar ajungem şi la partea aceea în curând. Sper că sunteţi pregătiţi de drum.

Începem - şi ne vom face un obicei din asta -, cu spectacolele pentru copii. Cei mici, doritori să afle mai multe despre Fantastica aventură a şoricelului Roade-n gând, spectacol în regia Georgetei Lozincă, şi-au făcut prezenţa la Teatrul de Păpuşi "Prichindel" dis-de-dimineaţă. În sală, întuneric beznă. Pe scenă, în lumină roşie, apare primul personaj, Timpul (în interpretarea lui Valentin Lozincă-Mandic), povestitorul şi dirijorul întregii aventuri. Copiii încep să ţipe, iar o educatoare îmi spune că dacă nu o să se lumineze în sală cât de curând o să fie din ce în ce mai multă gălăgie, deoarece micuţii se tem de întuneric. Am sperat că, odată cu apariţia celorlalte personaje, lucrurile se vor domoli şi vom putea să urmărim firul întâmplărilor de la cap la coadă, dar am rămas cu atât. Şoricelul nostru a fost nevoit să-şi împartă partitura cu câte un "Stai jos imediat!", "Se închide teatrul dacă mai vorbeşti!", "Te scot afară!" şi multe altele. Din acest motiv, orice tentativă de a-i auzi pe interpreţi a eşuat lamentabil. Sigur, scenografia era frumoasă, păpuşile la fel, actorii mergeau înainte cu toate pânzele sus, însă copiii nu-şi mai găseau locul. E o muncă extrem de dificilă să ţii peste 150 de copii cu ochii pe tine timp de o oră, e-adevărat, şi tocmai de aceea cred că structura reprezentaţiilor pentru cei mici trebuie gândită de-a fir a păr.

Spre seară, lucrurile s-au desfăşurat într-o notă mai veselă. Cele două reprezentaţii, Maitreyi, în regia lui Chris Simion, şi Aici nu-i de joacă!, semnat Catrinel Dumitrescu, au fost foarte apreciate de cei din public.

Spectacolul lui Chris Simion prezintă povestea Maitreyiei din dublă perspectivă: cea regăsită în binecunoscutul roman al lui Mircea Eliade, Maitreyi, publicat în 1933, şi cea a Maitreyiei înseşi, care a ţinut să-i răspundă autorului cu un roman intitulat Dragostea nu moare - o relatare întocmai, susţine ea, a poveştii lor de dragoste. Astfel, pe parcursul desfăşurării acţiunii, Maitreyi (având acum 60 de ani, interpretată de actriţa Maia Morgenstern) intervine cu tot soiul de comentarii pe margine, dezminţind de cele mai multe ori spusele lui Eliade.

Aceasta este, în fond, o reprezentaţie a contrastelor, în care păreri, culturi, atitudini, tradiţii se bat cap în cap, ducând, în cele din urmă, la destrămarea întregului lanţ relaţional. Aşadar, elementele culturii occidentale sunt puse în extremă opoziţie celor orientale, opiniile protagonistei diferă drastic de cele ale autorului şi aşa mai departe, motiv pentru care găsirea unui punct comun între toate acestea este imposibilă. Totuşi, din întregul ansamblu lipseşte substanţa, fineţea, rafinamentul regăsite în roman, parcursul nefiind altceva decât un colaj textual, coregrafic, fotografic. O imagine puternică este însă înmormântarea micuţei Chabu (Jasmine Iliescu), care are un impact deosebit, la nivel vizual şi emoţional, asupra publicului.

Tot despre iubire vorbeşte şi spectacolul Aici nu-i de joacă!, în regia lui Catrinel Dumitrescu. În noaptea de Anul Nou, două femei provenind din clase sociale diferite, ajung să-şi povestească vieţile, concluzia fiind aceea că un statut privilegiat nu te scuteşte de eşec în iubire şi nu-ţi ţine de cald atunci când rămâi singur, că Făt-Frumos nu e atât de frumos şi de galant cum s-ar zice în basme şi, la un moment dat, o să-şi ia tălpăşiţa şi, deci, că "bărbaţii pleacă, dar frigiderele rămân".

Evoluţia personajelor este, de fapt, dirijată de figura masculină în jurul căreia gravitează întregul discurs. Nu este necesar ca cei doi bărbaţi (Henri şi Jackie) să fie prezenţi fizic pentru a avea o influenţă masivă asupra comportamentului celor două femei. Conflictul dintre ele şi rezolvarea lui se datorează atitudinii acestora în raport cu cei doi "cavaleri". El e un soi de trofeu pe care ţii neapărat să-l afişezi în lume şi lupţi împotriva oricui ar încerca să-ţi spună că nu e aşa. Însă lui nici că-i pasă, şi atunci lupta este redirecţionată către tine însăţi. În cele din urmă, te retragi din povestea din care oricum nu făceai parte şi-ţi vezi de ziua care urmează. Vă spun aşa, pe scurt. Dialogul se extinde pe o durată de aproximativ două ore, cu nenumărate situaţii pline de umor şi întorsături neaşteptate care duc, în final, la instaurarea păcii.

Frunză verde, frunză lată,
Asta e povestea, iată!
Am să-ncerc, de-aci 'nainte
S-o spun bine, s-o ţii minte.



 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2015


0 comentarii

Spacer Spacer