Poveşti despre Poveşti - Capitolul V - Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2015

Festivalul se apropie de final cu paşi repezi. Mai am câteva povestioare în buzunar, pentru voi, după care dau fuga spre alte ţinuturi. Până atunci, să vă spun despre ieri, 9 octombrie 2015:

Am început cu Cenuşăreasa, spectacol în regia lui Cristian Pepino având la bază unul dintre cele mai iubite basme, cel omonim, scris de Fraţii Grimm. Se îmbină şi de această dată animaţia digitală, mânuirea păpuşii (folosită în special pentru a înfăţişa dimensiunea magică a poveştii), actoria şi musical-ul, iar caracterul interactiv al reprezentaţiei este accentuat, copiii devenind participanţi activi la desfăşurarea acţiunii. Cenuşăreasa câştigă inima prinţului datorită frumuseţii, gingăşiei şi aptitudinilor sale desăvârşite în ceea ce priveşte arta culinară, spre nemulţumirea celor două surori vitrege. Ne-a povestit chiar pajul prinţului întreaga aventură. Finalul îl ştim cu toţii: au trăit fericiţi pân' la adânci bătrâneţi. Sau aşa am vrea să credem. Un spectacol viu, drăgălaş, în care zânele bune îţi vin în ajutor când te aştepţi mai puţin şi iubirea şi magia merg mână-n mână.

Ziua a continuat cu un film documentar produs de Teatrul de Comedie în colaborare cu TVR, intitulat Comedia Remix, care adună la un loc momente şi artişti de seamă din istoria Teatrului de Comedie. Sunt amintite producţii de succes precum Umbra şi Troilus şi Cresida, în regia lui David Esrig sau Rinocerii, în regia lui Lucian Giurchescu. Spre surprinderea mea, puteam să număr spectatorii pe degetele de la două mâini, plus încă doi.

La final de zi am pornit într-o călătorie muzicală spre inima Andaluziei, pe ritmuri încinse de flamenco. Spectacolul este o reîntoarcere la rădăcinile acestui gen muzical şi coregrafic fascinant, surprinzând efectul eliberator al artei, al cântecelor populare care aveau puterea de a transforma orice suferinţă în speranţă. Flamenco devine, aşadar, un gen al terapiei spirituale şi emoţionale, un gen purificator, vindecător, de o pasiune ieşită din comun. Interpretarea lui Luis de la Carrasca, de altfel şi regizor al spectacolului, este impecabilă, cu adevărat emoţionantă, iar instrumentiştii José Luis Dominguez şi Kadú Gomez nu sunt cu nimic mai prejos. Cu o forţă copleşitoare îşi fac apariţia pe scenă şi dansatorii Ana Pérez şi Kuky Santiago, iar coregrafiile acestora te lasă mut de uimire. În plus, felul în care cei cinci artişti comunică pe scenă este cuceritor, de-a dreptul. Îi auzi deseori susţinându-se reciproc cu exclamaţii admirative sau îi surprinzi zâmbind la ceea ce se petrece pe scenă, ca şi cum ei înşişi sunt uimiţi de forţa şi pasiunea care-i stăpânesc. Un număr artistic absolut impecabil despre tradiţia flamenco, căruia nu pot să-i reproşez decât că a durat prea puţin. Cel puţin cu impresia asta am ieşit din sală, constatând că a trecut totuşi mai bine de o oră de când am dat de gustul magiei.

Cititor drag, vrei, nu vrei,
Pân' să numeri un-doi-trei
Capitolul V s-a dus.
Mi-a rămas unul de spus.