Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveşti despre Poveşti - Capitolul IV - Festivalul Internaţional de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2015


octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Înc-o zi, înc-o poveste. Suntem mulţi, sălile sunt pline, serile se termină cu publicul în picioare de la începutul festivalului încoace. Vreau totuşi să-i rog pe cei care şi-au păstrat curiozitatea pentru teatru să nu mai confunde sala de spectacol cu bulevardul. E adevărat că într-un festival se-ntâmplă să existe decalaje şi că, din acest motiv, se poate să fii în întârziere la anumite evenimente, dar, dacă iei totuşi hotărârea de a intra în sală după ce a început spectacolul, găseşte-ţi un loc şi stai acolo până la final. Te rog, nu căuta să faci plimbări dintr-o parte în alta a sălii sau să-ţi cedezi locul în mijlocul reprezentaţiei, din amabilitate sau din cine ştie ce alt motiv. Nu se cade, zău. Iartă-mă că te plictisesc cu predici de genul acesta, dragă spectatorule / cititorule, dar mă simt nevoită să o fac.

Dacă am făcut pace şi la capitolul acesta, am să vă povestesc cum a fost dimineaţă la spectacolul Vrăjitorul din Oz, în regia lui Cristian Mitescu. Sala Casei de Cultură a Sindicatelor a fost plină de copii. Atât de plină încât unii dintre ei, neavând locuri, stăteau înşiraţi pe scări, alături de părinţii sau învăţătorii lor, strigând, ca în ziua anterioară: "Vrem artiştii, vrem artiştii!". Spectacolul reuşeşte să acapareze atenţia celor mici prin cântec, dans, situaţii comice şi costume remarcabile. Mijloacele scenografice sunt minimale, folosite doar pentru a marca anumite spaţii-cheie în desfăşurarea acţiunii, precum tărâmul Vrăjitoarei de la Apus sau palatul lui Oz. O frumoasă aventură pe parcursul căreia eroii noştri dobândesc curaj, isteţime şi iubire, iar, cu ajutorul pantofilor fermecaţi, Dorothy şi căţelul ei, Toto, reuşesc să se întoarcă acasă. M-aş fi bucurat să-l văd pe Toto mai viu, mai căţel, cum s-ar zice, dar, fiindcă partitura lui îi revenea lui Alis Ianoş, de altfel interpreta lui Dorothy, acest lucru devenea dificil.

În subcapitolul Poveşti pentru oameni mari, avem din nou două spectacole, aşa cum ne-am obişnuit. Primul, intitulat Caramitru-Mălăele, Câte-n lună şi în stele, este o înlănţuire de poezii interpretate de cei doi actori în alternanţă cu muzica superbă a lui Adrian Nandin. William Shakespeare, Jacques Prévert, Tudor Arghezi, Emil Brumaru, Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, înflăcărarea lui Ion Caramitru şi umorul lui Horaţiu Mălăele şi-au dat întâlnire pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, prelungind programul cu vreo douăzeci de minute după care, gâfâind, ne-am îndreptat spre cel de-al doilea spectacol al serii, American Buffalo, în regia lui Cristi Juncu. Acesta din urmă vorbeşte despre aşteptare: aşteptarea unui anumit Fletcher, aşteptarea momentului potrivit pentru a acţiona, aşteptarea unui telefon, a unui răspuns, a unei soluţii şi tot aşa până la final, când rezolvarea aduce cu sine nişte hohote sănătoase de plâns - în rândul personajelor, desigur.

Acţiunea se petrece în magazinul de vechituri al lui Don (Gheorghe Ifrim), care de curând a vândut o monedă de cinci cenţi, veche, pentru nouăzeci de dolari. Constatând că putea să câştige mult mai mult în schimbul monedei, acesta, alături de angajatul lui, Bob (Marius Florea Vizante), plănuieşte să o recupereze cu orice preţ. Teach (Vlad Zamfirescu) aflând însă povestea, îl convinge pe Don să renunţe la Bob, urmând ca ei doi, alături de Fletcher, să ia în primire această misiune. Sigur, lucrurile se dau peste cap de nenumărate ori, Fletcher întârzie să apară, Bob încearcă să salveze situaţia, dar problemele de comunicare fac din el un încurcă-lume în capul căruia se sparg toate oalele.

Personajele sunt foarte frumos construite, iar limbajul dur, vulgar, în situaţiile date, nu creează tensiune ci, dimpotrivă, are un efect eliberator. Comunicarea între cele trei personaje este aproape imposibilă, acestea fiind blocate în propriul lor tipar, în propria lor prostie. Nu există cale de mijloc, nu există puncte comune şi deci, orice plan este destinat eşecului. După toate acestea rămâne însă în picioare prietenia dintre cei trei - o prietenie bizară, vulcanică, uneori chiar greu de înţeles.

Foaie verde, foaie lată,
Mâine mă întorc, promit,
Însă azi povestea, iată,
S-a sfârşit.



 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Poveşti, Alba Iulia, 2015


0 comentarii

Spacer Spacer