octombrie 2015
Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2015
Festivalul Internaţional de Film Timishort a început în 15 octombrie 2015 la Cinema Timiş cu sala plină. Proiecţiile scurtmetrajelor continuă până în 18 octombrie 2015 la Cinema Timiş, AMBASADA şi Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara.

Gala de deschidere a adus timişorenilor, în premieră pentru România, filmul documentar Off Ways de Uli M. Schueppel. Pelicula urmăreşte traseul din 1989 al trupei cult Einstuerzende Neubauten ce părăseşte Berlinul de Vest pentru a oferi un concert publicului aflat la est de zid. Evenimentul este oglindit şi printr-o perspectivă contemporană, prin discursul personajelor care revizitează locul unde acesta s-a petrecut. Rezultă o reflecţie asupra schimbărilor sociale şi politice întâmplate de atunci. Urmărind filmul, publicului românesc îi este uşor să identifice paralele cu situaţia din România anului 1989 şi să se regăsească în acel context.

Deschiderea festivalului s-a încheiat la AMBASADA, unde Danielle de Picciotto şi Alexander Hacke au susţinut, în faţa unei săli ticsite de fani entuziaşti, un emoţionant performance audio-vizual. Cuplul a cântat piese de pe viitorul lor album, Perseverentia şi de pe Tacoma, albumul solo al Daniellei de Picciotto. Performance-ul fost o adevărată călătorie prin sentimente, sunete pierdute şi poezie cântată.

Festivalul continuă vineri, sâmbătă şi duminică, 16-18 octombrie 2015, cu o selecţie variată de pelicule. Peste 100 de scurtmetraje din România şi din toată lumea vor concura pentru premiile Timishort, iar decernarea trofeelor va avea loc duminică de la ora 20.00, la Cinema Timiş, când vor fi proiectate încă odată filmele câştigătoare.

Festivalul Internaţional de Film Timishort este organizat de Asociaţia Română a Filmului Independent, cu suportul Primăriei şi al Consiliului Local Timişoara şi al Centrului Naţional al Cinematografiei, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timişoara, Institutul Cultural Polonez şi susţinut de AMBASADA, DIGI şi Huawei.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus