Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2015

Probleme sociale şi subiecte tabu, la Timishort, 2015


FilmSense, octombrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Avantajul pe care îl ai atunci când stai la un hotel rămas în trecutul anilor '90, cu chelneriţe care nu ştiu engleză, e faptul că străinii apelează la tine atunci când cer micul dejun. Aşa am făcut cunoştiinţă cu regizorul mocumentarului Ursul şi am ascultat o poveste dubios-amuzantă despre întâlnirea dintre selecţionerul festivalului şi un mafiot din Belarus.

Mi-am început a treia zi de filme la Timişoara mergând la secţiunea specială Festival Visit: Go Short, cel mai important festival de scurtmetraj din Olanda. Am văzut Un gol în inima mea, unde un tânăr încearcă să treacă peste moartea unei persoane dragi. Este creată o atmosferă de purgatoriu, în care adolescentul se simte înţepenit într-o lume care îşi continuă cursul firesc, numai el stând pe loc. Senzaţia de continuitate este dată şi de mişcările camerei, filmul fiind construit dintr-o lungă serie de travling-uri şi panoramări. Nou, în regia lui Eefje Blankevoort, devine relevant dacă e pus în contextul social momentan: marea masă de oameni care emigrează în Europa. Tanans, un copil de 8 ani, ajunge în Olanda dintr-o tabără de refugiaţi din Uganda. Documentarul se axează pe dificultăţile întâmpinate de un străin în momentul în care merge într-un loc nou, dar şi pe marile diferenţe culturale şi de civilizaţie. Prin ochii lui Tanans, Olanda pare o lume fantastică, în care se vorbeşte o limbă ciudată, ce sună ca şi cum ai spune încontinuu grrr. Faptul că  el e doar un copil reprezintă un avantaj pentru film; curiozitatea şi optimismul lui depăşesc greutatea pierderii părinţilor.

Vânătorul de claxoane şi De Smet, sunt ambele realizate într-o estetică asemănătoare, fiind caracterizate de simetrie la nivel vizual. Fiecare cadru are câte o mizanscenă de tip şaizecistă, iar naraţiunea se bazează pe absurdul situaţiei. În vânătorul de claxoane, călătoria personajului principal e susţinută la nivel cinematografic; luăm parte la o tărăgăneală continută, fără să fie stabilită motivaţia personajului. Stilistic, scurtmetrajul îşi doreşte să fie un omagiu adus lui Wes Anderson, dar nu trece de statului de copie discutabilă - epigonism şi cam atât. De Smet are ca punct forte naraţiunea absurdă pe care mizează. Povestea pune sub lupă rutina a trei fraţi care desfăşoară aceleaşi şi aceleaşi activităţi împreună. Camera nu îi individualizează, iar chiar şi la nivel vestimentar sunt asemănători. Ordinea lor "cosmică" este tulburată când unul dintre ei se îndrăgosteşte şi renunţă la toate activităţile recurente. Comicul situaţilor din film este dat de seriozitatea cu care personajele tratează orice problemă şi metodele neconvenţionale pe care le folosesc atunci când vor să rezolve ceva.

Un film din competiţia internaţională care mi-a atras atenţia a fost Mort după tine, scurtmetraj chilian, cu un protagonist travestit, obsedat de Madonna. Cu toate că documentarul este realizat într-o manieră convenţională, aproape şcolărească, subiectul abordat pare a fi în continuare unul tabu. Deşi pentru cei care au văzut filmele lui Pedro Almodovar nu e nimic suprinzător, travestismul nu e acceptat de marea masă a societăţii. Protagonistul, Elias/Carolina vorbeşte cu dezinvoltură despre acest stil de viaţă care îi aduce împliniri. Reacţiile spectatorilor, în timpul proiecţiei, au fost departe de ceea ce numim acceptare socială a acestor oameni care aleg un stil de viaţă diferit. Mulţi dintre părinţii veniţi la film împreună cu odraslele, au arătat semne de îngrijorare, punându-şi problema dacă acest scurtmetraj ar trebui vizionat de către copiii lor, deci, de fapt, punând problema chiar existenţei acestui scurtmetraj în calupurile gândite de selecţioneri şi de organizatori.

Penultima seară de festival am petrecut-o la cafeneau Ambasada, unde au loc şi reluările proiecţiilor. Un spaţiu în care poţi bea ceva, fie cafea, ceai, suc sau cocktail, apoi poţi şi intra când vrei la filme. Am stat de  vorbă cu artişti care au venit la Timişoara special pentru festival şi am întâlnit voluntari tineri, plini de entuziasm, amabili şi gata să ofere orice informaţie venită întodeauna la pachet cu un zâmbet.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2015


0 comentarii

Spacer Spacer