Trece şi prin uşă - Ocupat la Timishort, 2015

Într-un apartament de bloc se ţine o slujbă pentru ieşirea sufletului din trup (murise cineva). O tânără se refugiază în baie. De acolo răspunde laconic unor rude care - fără niciun rezultat - încearcă s-o convingă să li se alăture la rugăciune. Le vedem numai siluetele prin sticla mată a uşii de la baie. Fata umple cada şi se îmbăiază, absentă. Se afundă în apa acoperită de spuma şamponului. Scena îmi aminteşte brusc de finalurile din Noiembrie, ultimul bal şi Mouchette. La urmă, un alt glas - al preotului - o cheamă cu blândeţe să participe la împreună-rugăciunea pentru sufletul celui căruia viaţa i se curmase brusc: fratele fetei, tânăr şi el. Vocea preotului este tânără, sfătoasă. Pe el pare să-l asculte. Nu seamănă defel cu preotul guraliv şi "lumesc" din Aferim!, iar chemarea sa trimite mai cu seamă la scurtmetrajul lui Radu Jude, O umbră de nor. Acolo, preotul somat să mărturisească dacă există învieri din morţi, dacă a "văzut cu proprii ochi aşa ceva", îi invită pe cei doi amatori de astfel de "miracole" să vină pe la biserică. Altfel spus: doar în cadrul eclezial se poate cunoaşte (trăi, lămuri) o minune. În afara acestuia nu există decât experienţe bizare, "paranormale".

Cheia de boltă a scurtmetrajului Ocupat (Premiul pentru cel mai bun film românesc la Timishort, 2015), scris şi regizat de Octav Chelaru, este tocmai această chemare la îmbisericirea minţii, la cultivarea conştiinţei ecleziale. Care poate începe, de exemplu, cu transformarea "ocupaţiunii mintale" (titlul filmului spre asta trimite) a "omului recent", fără rădăcini, ce spune (asemenea unui alt personaj "liber cugetător" din mai sus pomenitul scurtmetraj de Radu Jude): "Eu nu particip la aşa ceva!". (Acolo, "aşa ceva" era o împreună-rugăciune pentru mai grabnica ieşire a sufletului cuiva.) Este o chemare la înnoirea minţii, demers necesar dacă dorim să deprindem adevăratul curaj şi adevărata înţelepciune. Ceea ce va scrie şi filma Octav Chelaru de acum înainte, dincolo sau dincoace de uşa de la baie, va sta fie sub semnul ieşirii din ascunzătoarea băii întru bucurie şi comuniune, fie sub semnul autismului nihilist şi autodistructiv. Starea cu care am rămas de la filmul său avea să-mi fie lămurită abia peste câteva zile, când am citit cuvintele Sf. Ioan Hrisostomul: "Despărţirea de un suflet iubit nu este o luptă uşoară, ci una care cere un suflet curajos şi o minte de filosof. Cine ştie să iubească cu adevărat, cine cunoaşte puterea dragostei, înţelege aceasta."