În ceea ce priveşte competiţia naţională, am asistat la cel puţin două încercări de film intelectual. Spun asta pentru că ambele au fost rateuri. Sfârşit, scurtmetrajul lui Dorian Boguţă, avându-l pe Dragoş Bucur ca protagonist, este un Into the Wild pe litoralul românesc. Tema centrală: alienarea faţă de lume, o criză existenţială a personajului, aflat într-o stare letargică. Folosindu-se şi de simbolism la nivel vizual (omul asemănat cu o pasăre care nu mai poate zbura), Sfârşit e un film pseudo-bergmanian, Boguţă nereuşind, de fapt, să transmită mai mult decât o cvasi-stare de spirit. Imaginea lucrează cu tonurile de roşu ale cerului şi cu albastru-verzuiul mediului. Rezultă o combinaţie cromatică deloc reuşită. Tot în aşa-zisele "filme intelectuale", poate fi încadrat şi Lampioane chinezeşti, regizat de Bogdan Theodor Olteanu. E, probabil, cel mai prost film din primul calup de scurtmetraje româneşti. Trei personaje, două prietene şi amantul uneia dintre ele, stau într-o grădină şi discută diverse. Sunt şaptesprezece minute în care Ana Ularu încearcă să fie actriţă. Aproape toate replicile din scenariu sunt rostite la momentul nepotrivit, neavând subiect sau predicat. Personajul Anei Ularu consideră că, dacă va contribui la conversaţie folosind cuvinte de genul trivial, livresc, dramatic, nostalgic este de ajuns să îi dea un aer de intelectuală. Nimic mai greşit.
Scurtmetrajul 10 ore, de Laura Muşat, este făcut într-o stilistică de film comercial, aspect care îl diferenţiază de celelalte filme din calup. În registrul său, devine chiar reuşit. O fetiţă, Maria, călătoreşte cu trenul pentru a se întâlni cu tatăl ei, un corporatist care o neglijează. Ea este orfană de mamă. Scurtmetrajul se concentrează pe drumul fetiţei, timp în care întâlneşte tot felul de oameni. Văzuţi prin ochii ei, par nişte monştri din poveşti. Finalul, fericit, dar moralizator, îi reuneşte pe tată şi fiică, Muşat marşând pe problemele ivite din lipsa aceasta de comunicare din unele familii. Cel mai reuşit film din acest prim calup a fost Dispozitiv 0068, în regia lui Radu Bărbulescu. În timpul unui summit la Bucureşti, un lunetist, interpretat de Toma Cuzin, se instalează pe timpul zilei în apartamentul unei bătrâne invalide. Pe parcursul supravegherii, personajul află dintr-o discuţie telefonică că o femeie este însărcinată cu copilul lui. Momentul este urmat de cererea bătrânei de a fi împuşcată pentru a scăpa de chinurile provocate de starea ei. Atacat, în mod figurativ, desigur, din ambele părţi, şi confruntându-se cu o problemă de ordin moral, lunetistul se va trezi într-o situaţie care poate foarte bine să-i fie fatală.
Din competiţia internaţională, un scurtmetraj ce merită discutat este documentarul rusesc Conversaţia. Un bătrân locuieşte singur. Casa lui se află într-un loc abandonat. Camera îl surprinde cum încearcă din răsputeri să-şi sune soţia, dar apelul nu primeşte vreun răspuns. Documentarul este făcut în aşa fel încât e evident că acea femeie nu mai trăieşte de mult acolo. Lipsa ei e încă resimţită de soţ, care declară că nu se poate descurca fără ea. Conversaţia este un exemplu foarte bun, de predat în şcoli de film, legat de modul în care o regie bună poate fi extrem de manipulatoare. Multitudinea de cadre cu obiecte de-ale femeii şi cu fotografii prăfuite, oferă senzaţia că moartea ei s-a produs. Asta, până spre final; bărbatului i se răspunde la telefon. Conversaţia are o estetică înspirată din Călăuza lui Tarkovski, diferenţa fiind că aici mediul dezolant chiar există, netrebuind să fie construit. Protagonistul e ultimul locuitor al unui loc abandonat, atât de asemănător cu celebra Zonă.
Un alt film ce suscită discuţii este Ursul, mocumentar regizat de Nathan Willcocks. În anul 2002, regizorul i-a ales ca subiecţi pe Josh şi prietenul lui, Ursul, ventriloc, respectiv actor. Acţiunea scurtmetrajului are loc într-o lume distopică, unde frica de urşii care devin actori şi se mută în apartamentele din Londra e tot mai mare. Astfel, există şi un personaj care vânează urşii din oraş, pericole publice. Pe Urs îl urmărim şi în inofensivitatea lui; ia lecţii de dicţie pentu un rol în spectacolul de teatru Aşteptându-l pe Godot. Filmat alb-negru, Ursul e cu siguranţă comic şi suprarealist. Pare un proiect foarte personal al regizorului, care şi-a lansat filmul după mai bine de zece ani de la confecţionarea ideii, dedicându-l actorului Ken Campbell.
A doua zi de Timishort a fost împărţită între scurtmetraje realmente proaste şi proiecte excelente, care mă fac să fiu sigură că următoarele două zile sunt promiţătoare.