Ghidul cinefilului: Filmul meu pentru Les Films de Cannes à Bucarest, 2015

Arta străveche a pregătirii unui program personalizat de festival presupune multă muncă de cercetare şi un ochi atent la detalii care să treacă prin matrix-ul trailerelor înşelătoare care nu spun nimic, dar promit multe. Pentru Les Films de Cannes à Bucarest am hotărât să-mi fac un tabel cu toate proiecţiile pe zile şi ore, din care să elimin treptat şi cu multă durere cinefilă filmele bune care se nimereau la aceeaşi oră cu filmele foarte bune. Apoi să aranjez filmele în funcţie de cele două proiecţii alocate fiecăruia. Nu trebuie să te repezi la prima vizionare, secretul e să jonglezi cu orele astfel încât să ai o zi plină de festival în fiecare zi. Filmele rămase care se vor suprapune vor fi apoi triate riguros în funcţie de trailer, regizor, cronici şi premii primite. Se va apela la criteriul actorilor numai în ultimă instanţă. În caz de regizori cu filmografie cunoscută şi apreciată personal (niciodată din auzite!), criteriul regizor anulează orice alte considerente. În aceste cazuri criteriul regizor poate fi demontat numai de o majoritate simplă a cronicilor foarte proaste, cu condiţia să nu existe nicio cronică foarte bună care să vorbească despre film în termeni care echivalează cu "s-a reîncarnat" Akira / Alfred / Stanley / Billy / Orson etc. (aici fiecare îşi face propria listă).

Trebuie de asemenea luat în calcul timpul necesar pentru deplasarea dintr-un cinematograf în altul: cum de la Studio la celelalte două cinematografe ajungi destul de repede, regula e să eviţi proiecţiile succesive la Pro şi Elvira. Nu în ultimul rând, nu trebuie uitat că, la fel ca multe festivaluri gigant, Cannes are partea lui de filme proaste. Statistic, ele sunt mai multe în competiţia oficială şi mai puţine în secţiunile paralele, Semaine de la Critique şi Quinzaine des Réalisateurs. Oricum, de la Cannes la Bucureşti filmele proaste se mai pierd pe drum, nu am fost dezamăgit până acum la nicio ediţie.

Ăsta e instrumentarul şi eram pregătit să-l folosesc, când m-a sunat cineva să mă întrebe la ce merg pentru că se dau locurile ca bagheta franţuzească caldă. Dintr-o dată programul a devenit un imens labirint, prea multe nume de care ştiam prea puţin, dar cumva aceleaşi despre care vorbeşte toată lumea.

Înainte să citesc programul cap coadă, am rezervat fără să clipesc un loc la Rak ti Khon Kaen / Cemetery of Splendour al lui Apichatpong Weerasethakul care e sold out la prima proiecţie şi al cărui Loong Boonmee raleuk chat / Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives (Palme d'Or la Cannes 2010) e un film de referinţă care îţi asigură intrarea în primul cerc ezoteric al cinefililor (cu condiţia să reuşeşti să-i pronunţi numele fără să te bâlbâi).


Musai de văzut e Nie yin niang / The Assassin de Hou Hsiao-Hsien, pentru că a stat la dospit 8 ani, timp în care regizorul n-a mai făcut niciun lungmetraj. Şi pentru că aproape întotdeauna când un regizor asiatic - mai ales unul atât de ancorat în austeritate stilistică şi cadre lungi - îşi încearcă norocul într-unul din genurile de acţiune ale cinemaului autohton, iese ceva memorabil.


Pentru o bună digestie festivalieră recomand întotdeauna un aperitiv made in USA în deschidere. Sicario e o alegere inspirată pentru a începe festivalul, puţin Villeneuve e numai bun pentru a pune sângele în mişcare şi a te face să parcurgi distanţa dintre Pro şi Studio în timp util pentru Un etaj mai jos al lui Radu Muntean. Că veni vorba de filme româneşti, nu trebuie ratate cele patru calupuri de scurtmetraje din secţiunea Romanian Short Waves.

Poate că Love nu e cea mai bună alegere pentru o primă întâlnire romantică într-un weekend ploios, dar un film +18 3D regizat de Gaspar Noé (plus sesiunea de Q&A de după) nu văd cum ar putea lipsi din listă. Partea bună e că dacă devine prea explicit poţi oricând să priveşti fără ochelari.


Tot în weekend se întâmplă două dezbateri care se anunţă foarte interesante: Cum, de ce şi pentru cine mai scriem despre filme? şi Pirateria şi cinema-ul. Cum le împăcăm?. Sunt extrem de curios în legătură cu cel de-al doilea eveniment şi la ce variante de împăcare s-au gândit oamenii din industrie invitaţi să vorbească la eveniment. Oricum, accesul e liber şi am fost asigurat că nu trebuie să laşi IP-ul la portar (de altfel, n-ar strica o incursiune şi de partea cu petic pe ochi şi papagal pe umăr a baricadei).

Dheepan şi The Lobster întregesc lista scurtă a filmelor necesare din cadrul Les Films.... Primul pentru că a luat premiul cel mare anul ăsta, dar, mai important, pentru că e făcut de Jacques Audiard, care de la debutul cu Regarde les hommes tomber la De rouille et d'os, m-a convins că nu are cum să greşească când vine vorba de cinema de artă făcut cu priză la public. The Lobster pentru că e senzaţia festivalului, va rula cu casa închisă şi, sper, va fi unul din acele filme împărtăşite, despre care să zici ca la un concert: "am fost atunci, acolo".


O ultimă recomandare pentru Mustang, un debut feminin cu un film despre femei şi feminitate care nu e făcut din perspectiva alterităţii masculine, şi o regizoare, Deniz Gamze Ergüven, care sper că va păstra tradiţia Les Films... şi va veni să ţină un masterclass la UNATC după ce va câştiga Palme D'or.


Prima cronică pe care am publicat-o vreodată a fost de la Les Films de Cannes à Bucarest, 2012. Şi cea mai proastă tot de aici, de la Les Films de Cannes à Bucarest, 2013.. Aşa că mergeţi şi vedeţi filme de (la) Cannes, schimbă vieţi şi alimentează pofte cinefile.

(Programul integral aici)