A urmat şcoala generală la Gimnaziul Brukenthal şi, în continuare, a absolvit Şcoala tehnică de drumuri şi poduri. După această traiectorie ocolitoare, într-o perioadă a adolescenţei avansate, s-a hotărât pentru studii muzicale temeinice, urmând Şcoala Medie de Muzică din Bucureşti (actualul Colegiu Naţional de Artă Dinu Lipatti), unde a avut-o ca profesoară de pian pe Maria Şova (1913-2007)[1]. A absolvit această şcoală în anul 1956. Pregătirea muzical-instrumentală şi-a consolidat-o în perioada 1956-1961, la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, unde a făcut parte din clasa de pian a vestitei soliste din acea vreme Silvia Şerbescu (1903-1965) şi a studiat acompaniamentul cu Dagobert Buchholz (1906-1991). Din consultarea documentelor universitare deducem că a fost un student perseverent, tenace, apreciat în toţi cei cinci ani de studii cu calificative bune şi foarte bune (note de 8 şi 9) la pian, acompaniament şi muzică de cameră, ca principale discipline de profil.[2]
După absolvirea conservatorului, devine profesor de pian la Şcoala de Muzică din Sibiu, iar din 1965 activează ca solist al Filarmonicii de Stat din acelaşi oraş. Se poate menţiona că a avut în repertoriu concerte pentru pian şi orchestră de J.S. Bach, W.A. Mozart, L.v. Beethoven, Fr. Liszt, precum şi concertul nr. 2 de Joh. Brahms, toate acestea fiind interpretate cu sensibilitate şi dăruire, după cum s-a consemnat în presa vremii. Pe linia sistemului de învăţământ, din 1971 i se încredinţează şi funcţia de inspector şcolar pentru muzică. În tot acest timp se manifestă ca profesor, pianist concertist şi interpret de muzică de cameră, gazetar, recenzent şi cercetător muzical dedicat în special fenomenului artistic din Sibiu şi din întregul spaţiu transilvan al României.
În anul 1969, Peter Szaunig organizează, în calitate de profesor de pian din Sibiu, un prim simpozion dedicat lui Carl Filtsch[3], la care îi antrenează pe organistul Franz Xaver Dressler(1898-1981) şi pe dirijorul Heinz Acker(n.1942) să participe cu notabile contribuţii. Din această perioadă începe să proiecteze un concurs care să poarte emblema adolescentului genial provenit de pe meleagurile transilvane. Din păcate, în anul 1973 Peter Szaunig pleacă definitiv din ţară, pentru a se stabili în Germania. Aici reuşeşte să ocupe, începând din anul 1974, o catedră de pian, muzică de cameră şi acompaniament, la prestigiosul liceu muzical de stat din Lahr, în Bavaria. Şi în acest context, Peter Szaunig se afirmă ca un artist deosebit, un pedagog eficient - ai cărui elevi obţin an de an premii la olimpiade - şi ca animator fervent al vieţii culturale comunitare.
Abia după căderea cortinei de fier, cu începere din anul 1995 el şi-a putut transpune în realitate visul dedicat Sibiului, în colaborare cu colegul şi prietenul lui, Walter Krafft, deasemenea profesor de pian, format la şcoala renumită a Floricăi Musicescu(1887-1969), în acelaşi conservator bucureştean, care se stabilise, între timp, la München. De atunci, pe parcursul neîntrerupt al seriei de 20 de ediţii, Concursul Internaţional Carl Filtsch, căruia i s-a ataşat festivalul muzical cu acelaşi nume, a cunoscut mereu o creştere a valorii şi importanţei.
În anul 2005, Peter Szaunig a publicat o carte dedicată împlinirii a 10 ani de existenţă a Concursului Carl Filtsch, iar în anul 2009 a lansat o biografie a copilului minune Carl Filtsch la Veneţia, unde micul geniu s-a stins, evenimentul desfăşurându-se sub auspiciile Institutului Cultural Român din oraşul lagunelor. Despre această carte se cuvine să spunem că este de o aleasă eleganţă editorială, conţinutul fiind prezentat în limbile germană, română şi engleză, în corespondenţe lingvistice impecabile, cu o prefaţă de Nicolae Brânduş şi că se încheie cu un grupaj de imagini de o valoare inestimabilă, nu doar documentară, ci şi artistică. Pe lângă aspectul somptuos şi acribia prezentării textului, avem motive reale să fim impresionaţi de încărcătura emoţională a conţinutului. Autorul recreează în această adevărată bijuterie editorială atmosfera idilică a oraşelor transilvane de odinioară, cu tradiţiile lor specifice, cu aspectele de multiculturalitate, de cultivare a valorilor umaniste, de prosperitate şi interes neobosit al cetăţenilor de vază pentru promovarea artelor şi a artiştilor. Din text răzbate, de asemenea, disponibilitatea obstinată a cercetătorului pentru a aduna informaţii asupra temei alese, dedicaţia lui tandră pentru povestea de viaţă a unui copil genial, răpus de soartă în zorii gloriei artistice, ca o promisiune a ceea ce ar fi putut să împlinească, dacă destinul nu i-ar fi fost frânt de boala nemiloasă a secolului romantic, tuberculoza.
Peter Szaunig a fost un membru activ al organizaţiei profesionale EPTA[4]. Prin simpozioanele şi manifestările publice pe care le-a realizat, prin pasiunea cu care s-a implicat în cunoaşterea şi valorificarea moştenirii unui mic prinţ al artei pianistice din vremea lui Chopin şi a lui Liszt, Peter Szaunig a contribuit la îmbogăţirea patrimoniului cultural european. Ca membru al unei generaţii puternice de muzicieni care a avut un aport semnificativ la valorile muzicale deopotrivă din Germania şi din România, el a cunoscut, în cea mai mare parte a vieţii, destinul ingrat al omului de cultură despre care în ţara de origine nu era voie să se vorbească şi să se scrie, în vreme ce în ţara de adopţie, în mediul artistic german, a fost adesea marginalizat, fiind perceput şi tratat ca un străin.[5]
Iată de ce sunt de o mare importanţă mărturiile memorialistice despre colegul nostru, văzut prin ochii unor prieteni. Scrisoarea lui Nicolae Brânduş (n.1935) se constituie într-un document menit să ne ajute la conturarea personalităţii, a firului vieţii şi a destinului său. "Ce aş putea spune despre Peter Szaunig este că mi-a fost ca un frate. În perioada studenţiei am fost împreună la familia sa din Sibiu, unde am petrecut vacanţe memorabile. În Bucureşti, stătea în gazdă, foarte aproape de locuinţa mea din Piaţa Gemeni şi ne vedeam aproape zilnic. Aş putea să-l definesc ca pe unul dintre cele mai luminoase personaje pe care le-am întâlnit în viaţă. Era capabil să-şi cheltuiască oricât din timpul său spre a-şi asista prietenii în orice situaţie. Un suflet de extremă generozitate şi un om bun.
I-am cunoscut întreaga familie, emigrată în etape în Germania după anul 1970 şi mai ales pe mama sa, care era directoarea teatrului german de marionete din Sibiu. A fost prima care, din cauza problemelor de sănătate, a plecat din România şi treptat a fost urmată de soţ şi de copii. În timpul când familia ei era încă în ţară, călătorind în Germania la Cursurile de Vară de la Darmstadt, am vizitat-o la căminul unde locuia, undeva pe lângă Bayreuth şi unde parcă i-am adus bucurie odată cu aerul din ţară, unde familia ei mai aştepta încă formalităţile de plecare. Era pentru mine "Mama Szaunig" şi mă considera ca pe unul din fiii săi.
Peter s-a căsătorit cu Mioara Georgescu, profesoară de pian, tot din Sibiu şi au avut o căsnicie de lungă durată, până în ultimul deceniu şi ceva de viaţă, când s-au despărţit...
Peter a depus o activitate intensă de organizare a Concursului şi Festivalului "Carl Filtsch", actualmente de amploare, unde serii de tineri pianişti şi compozitori s-au prezentat, iar competiţia s-a îmbogăţit cu participanţi din toată lumea.
Am reuşit să-l văd pentru ultima dată la Sibiu, cu ocazia celei mai recente ediţii a acestui concurs şi festival pe care l-a organizat şi al cărui preşedinte de juriu a fost, ca de obicei. Am avut această şansă de a-l mai întâlni. Era slăbit, palid şi adânc marcat de boala fără leac care l-a trecut în lumea celor drepţi... Dumnezeu să-l odihnească!"[6]
Poeta Ioana Ieronim ne oferă, de asemenea, amintiri despre Peter Szaunig, de a cărui prietenie s-a bucurat, mai ales în ultimii ani. "A fost un om de o rară calitate, un dăruitor de o generozitate angelică. Amintirile legate de Peter sunt pentru mine dintre cele mai preţioase şi statornice. Am avut privilegiul unor lecturi publice la München, Stuttgart, Berlin (în 2009), ş.a., inclusiv în România, cu participarea lui muzicală, la pian, când am prezentat volumul de poeme narative despre copilăria mea transilvană, Triumful paparudei / Brückengasse ohne Ufer, tradus şi publicat în Germania de Dagmar Dusil - evocări care au adus, la aceste lecturi, orizontul multicultural transilvan şi mai aproape de adevăratul lor spirit, datorită participării lui Peter, cel care interpreta la pian sonurile tărâmului nostru originar 'din miezul lucrurilor'. Trebuie spus că traducătoarea şi editoarea volumului a organizat aceste evenimente de promoţie; o surpriză a fost faptul că la München, în public, s-au aflat chiar unele din personajele cărţii... pentru un moment literar-muzical şi de viaţă cu totul special, o rară călătorie în timp. Ştiu că Peter a participat la serii întregi de evenimente, alături de Dagmar, îmbinând literatura şi muzica, în diverse contexte, cu un repertoriu precumpănitor transilvan, românesc.
Am avut şi eu norocul să mă aflu la Sibiu cu ocazia celei de a 20-a ediţii a festivalului-concurs Filtsch, în vara lui 2015. Eleganţa, demnitatea, stăpânirea de sine când îi era mai greu, neştirbita dăruire arătate de Peter Szaunig în ciuda bolii avansate şi neiertătoare, entuziasmul pentru calitatea tinerilor muzicieni reuniţi la Sibiu din toate colţurile lumii datorită viziunii sale, planurile de viitor gândite cu drag, cu speranţă şi căldură pentru când el nu avea să mai fie, - toate acestea sunt o înaltă lecţie de forţă şi frumuseţe omenească interioară.
Dagmar Dusil, care a realizat, ca editor, volumele semnate de Peter (titlurile menţionate mai jos, în bibliografie, cartea la aniversarea primilor 10 ani ai festivalului), l-a însoţit din 2004 şi a participat activ la toate ediţiile festivalului Filtsch. Cu sprijinul ei, Peter a reuşit să conducă juriul concursului şi în vara anului 2015, pentru ultima oară. La această vreme târzie a vieţii lui, ea i-a promis că va face toate eforturile necesare pentru continuarea, în spiritul gândit de el, a festivalului-concurs FiIltsch. Primul pas pentru a pune în practică perspectivele discutate, a fost că Dagmar Dusil a deschis un fond special în vederea acordării, din 2016, a premiului Peter Szaunig unui tânăr concurent / concurente, pentru interpretare 'de o notabilă originalitate şi muzicalitate'.
Să mai notăm că la ediţia a XX-a a festivalului, în 2015, în continuarea iniţiativelor editoriale amintite, s-a lansat ediţia jubiliară a partiturilor lui Carl Filtsch (publicată cu sprijinul Forumului German din România) - partituri revizuite şi adnotate de Peter Szaunig şi Ferdinand Gajewski. Apariţia este, evident, deosebit de preţioasă pentru moştenirea componistică Filtsch şi redescoperită cu eforturi susţinute, de-a lungul multor ani din urmă[7].
Un alt ecou memorialistic vine de la Amsterdam. Prietena şi colega noastră comună la clasa Doamnei Şerbescu, fiica dumneaei, Liana Şerbescu Gavrilă, are propriile sale amintiri. "Peter era într-adevăr un om foarte cald şi săritor la nevoie. L-am întâlnit de câteva ori în Germania, după ce ne-am stabilit în Olanda, ultima dată cu ocazia unui recital al meu cu Radu Aldulescu, la Biblioteca Românească din Freiburg, în anul 1980. A venit atunci cu plăcere şi era foarte prietenos. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat, dar ne-am pierdut din ochi..."[8]
Pentru a întregi cât mai bine portretul muzicianului, trebuie să notăm faptul că el are şi compoziţii, care au fost interpretate public, unele dintre ele chiar înregistrate şi aflate la dispoziţia celor curioşi. Astfel, lucrarea Klangstein- Meditationen pentru recitator, flaut, pian, percuţie şi pietre cântătoare (acestea din urmă au fost create de sculptorul Elmar Daucher), compusă şi prezentată public cu deosebit succes în anul 1980, este o muzică îndrăzneaţă, modernă, în stilul avangardei europene a deceniilor al şaptelea şi al optulea.[9] Din aceeaşi perioadă datează şi Trio Variationen pentru flaut, vibrafon şi pian, pe o temă de pietre cântătoare, din atelierul aceluiaşi E. Daucher, piesă primită, de asemenea, cu interes la prima audiţie din 1987, difuzată la radio şi comentată laudativ în presă. Peter Szaunig a mai compus lieduri, piese camerale, muzică de scenă şi pentru spectacole de balet. Ca semn de preţuire pentru aceste creaţii, a primit un premiu din partea oraşului Offenburg, în anul 1986, precum şi din partea oraşului Achern, în anii 1988 şi 1992.
După pensionarea sa în anul 1998, a locuit la München, apoi la Bad Wörishofen şi, în sfârşit, la Bamberg, oraş în care un celebru compatriot român, dirijorul Ionel Perlea (1900-1970), formase cu decenii în urmă o orchestră simfonică de elită pe plan mondial. Cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, muzicologul Karl Teutsch i-a dedicat lui Peter Szaunig un articol-portret, în care a apreciat că sărbătoritul nu îşi arată vârsta, fiind agil, activ, iubitor de comunicare şi participare, plin de tact, uimitor de productiv în muncă şi de orientat spre viitor[10].
În ultimii ani petrecuţi la Bamberg, Dagmar Dusil a fost sprijinul lui statornic, iar familia scriitoarei a devenit pentru el o adevărată familie adoptivă, în care a fost protejat şi a găsit afecţiune. Până la ultima lui suflare, această familie i-a acordat de fiecare dată ajutorul necesar şi a ieşit în întâmpinarea dorinţelor sale. Atins de suferinţa neiertătoare care l-a şi doborât, s-a concentrat cu putere asupra unei experienţe spirituale anterior îmbrăţişată, în care a găsit acum confort şi speranţă. Prin cultura budistă zen a ajuns la concluzia că "omul şi opera lui formează o unitate inseparabilă"[11]. "Pentru Peter Szaunig, budismul a reprezentat o filosofie a credinţei şi a vieţii. În lumina lui a trăit, practic, mai bine de 40 de ani de viaţă şi a fost ceea ce l-a legat de tovarăşa sa de drum, spirit geamăn întru budism, Dagmar. El a pus în rezonanţă budismul cu mentalitatea de viaţă transilvană. O artă pe care nu oricine o poate stăpâni. Se vedea pe sine ca aducător de pace şi înfrăţire. Pentru el, lumea era un tot, iar noi, oamenii, o parte a acestui tot. Călătoria în Tibet a însemnat împlinirea uneia dintre cele mai mari dorinţe ale sale"[12].
Din perspectiva încercărilor pe care le-a traversat, putem înţelege mai bine liniile de forţă care au marcat împlinirea destinului său. Puterea de organizator, disciplina şi capacitatea de a se implica în proiecte îndrăzneţe, şi le-a orientat spre înfăptuirea unei legături profunde între culturile ţărilor din această parte de Sud Est a Europei. Pentru a-şi atinge idealul, a cultivat cu pasiune conlucrarea în cadrul Societăţii pentru Cultura Muzicală Germană în Europa de Sud Est - GDMSE[13]. În felul acesta el s-a înscris în şirul impresionant de români germani promotori fervenţi ai culturii muzicale din Transilvania: Helmut Plattner (1927-2012), Andreas Porfetye (1927-2011), Horst Gehann (1928-2007), Ferenc Lásló (1937-2010), Richard Waldemar Oschanitzky (1939-1979), Aneliese Barthmes, Wolfgang Meschendörfer, Eugen Wendel (n.1934) şi alţii. Este de datoria noastră să-i recuperăm aportul creator şi să-l reaşezăm "la masa umbrelor", între oamenii de seamă care au adus diversitate şi strălucire vieţii muzicale din ţara noastră, în contextul larg al culturii europene şi universale.
In memoriam Peter Szaunig
Cu aripi
de cenuşă
te'nalţi
şi te prăbuşeşti din
acest timp.
El nu te poate
prinde-n
zbor
cu aripile tale
de cenuşă.
Mormântul tău
e aerul.
Razele de soare
îţi sunt cearceaful
noaptea lichidă
perna ta
vântul e
plapumă caldă
ploaia
însoţitorul tău
de drum.
Zăpada face
aripile
grele şi albe.
Tu planezi
cu-ale tale
aripi de cenuşă
către mare.
(Poem de Dagmar Dusil, versiunea românească de Nicolae Coman)
[1] Când am devenit, la rândul meu, eleva Doamnei Şova, la aceeaşi şcoală, dumneaei îşi amintea adesea de Peter, dar mai ales, de mama acestuia, o simpatică săsoaică din Transilvania, care îl căina cu dragoste pe "biata Peter", nevoit să trăiască departe de familie. (n.a.)
[2] Arhivele U.N.M.B., Conservatorul "Ciprian Porumbescu", Bucureşti, Facultatea de instrumente şi canto - Situaţia şcolară a studentului Szaunig Peter, secţia pian (1956-1961).
[3] Iată textul de prezentare a lui Carl Filtsch în monografia Frédéric Chopin de Lavinia Coman, apărută la Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, în anul 2009, pp. 62, 63: "Se cuvine să-l evocăm acum pe elevul preferat al lui Chopin. Se numeşte Carl Filtsch şi vine de pe pământ românesc. Sas de origine, Carl Filtsch s-a născut în anul 1830 la Sebeş Alba, în Transilvania, într-o familie cu preocupări muzicale. Deoarece vădeşte însuşiri muzicale de foarte mic, este prezentat la Cluj profesorilor de la Conservator. În anul 1835 era deja anunţat ca "un geniu muzical" de un ziar din Budapesta. Trimis la Viena, lucrează cu August Mittag şi Simon Sechter. Apoi continuă să studieze la Leipzig, cu vestitul profesor Friedrich Wieck, tatăl Clarei Schumann. Urmează descinderea la Paris, în calitate de pianist precoce, cu succese care-l fac cunoscut în Europa. Aici îi este prezentat lui Chopin, care-l primeşte ca elev. Firma Erard îi dăruieşte un pian construit special pentru el. Chopin îl îndrăgeşte şi începe să lucreze intensiv cu el. Se preocupă în mod deosebit să-i formeze o tehnică adecvată şi să-l pregătească pentru înţelegerea profundă a muzicii, în vederea unei cariere extraordinare pe care i-o prevede în arta cântatului la pian. Potrivit mai multor mărturii din mediul apropiat, Chopin se ocupă cu pasiune de acest copil binecuvântat, pentru care descoperă în fiinţa sa comori de tandreţe părintească. Îşi pune speranţe enorme în viitorul lui. Îl învaţă cum să cânte multe dintre creaţiile sale .Adesea este uimit de precocitatea şi înzestrarea personală pe care le demonstrează în interpretarea lor. «Nu cântă operele mele chiar cum le cânt eu, ci îşi exprimă prin ele propria personalitate, dar nu le cântă mai puţin bine decât le-aş cânta eu», obişnuia să le spună celor cu care discuta despre copil. Liszt îi prevede şi el o carieră strălucită. Destinul, însă, a hotărât altceva. Filtsch are o construcţie fizică delicată, iar regimul turneelor şi al concertelor dese îl epuizează înainte de vreme. Este învins de tuberculoză. Se stinge din viaţă la vârsta de aproape 15 ani, în anul 1844, la Veneţia şi este înmormântat pe o insulă din Marea Adriatică. A lăsat o rană nevindecată în sufletul lui Chopin. A fost omagiat şi amintit de lumea muzicală şi în zona din România în care s-a născut, rămânând ca un simbol al promisiunii muzicale eterne. Ca gest de perpetuare a memoriei sale, muzicieni din Sibiu au iniţiat un festival şi un concurs internaţional de pian şi compoziţie care-i poartă numele..., iar muzicianul Peter Szaunig, originar din România, a scris o monografie «Carl Filtsch», editată la Heilbronn, în anul 2008".
[4] Asociaţia Europeană a Profesorilor de Pian (n.a.)
[5] Franz Metz, Das Filtsch-Festival als Testament, în Siebenbürgische Zeitung, 5 sept. 2015, htlm.
[6] Nicolae Brânduş, Scrisoare în amintirea unui mare prieten, ms., Bucureşti, decembrie 2015.
[7] Ioana Ieronim, Gânduri despre Peter Szaunig, ms., Bucureşti, decembrie 2015.
[8] Liana Şerbescu Gavrilă, Scrisoare despre Peter Szaunig, ms., Amsterdam, decembrie 2015.
[9] O variantă sonoră convingătoare a lucrării se găseşte pe Google.
[10] Karl Teutsch, Gabe der Vermittlung, Empathie und Menschlichkeit, în Siebenbürgische Zeitung, München, 20 mai 2013.
[11] Peter Szaunig, Gesprach, Kultur im Eurasien, Sein innerstes Ich wie einen kostbaren Ring aufbewahren, în Eurasisches Magasin, 2004.
[12] Dagmar Dusil, Despre Peter Szaunig, ms., Bamberg, 2015.
[13] Die Gesellschaft für deutsche Musikkultur im südöstlichen Europa.